
Articole care fac referire la Revista Film
AdSubmission
Trimite-ne noile creatii Revista Film


Astăzi s-a lansat trailerul filmului ANUL NOU CARE N-A FOST. Cu: Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Andrei Miercure și Mihai Călin

SYAA 2024: cea de-a patra ediție a programului dedicat cineastelor din lumea animației, marca Animest, a ajuns la final

Programul Animest.19 include o serie de animații accesibilizate pentru persoanele cu deficiențe de auz

Peste 1500 de participanți la prima seară de Film în Sat de la Peștișani. Festivalul continuă până pe 4 august

Film în Sat, festivalul de artă din mediul rural, se întoarce acasă la Peștișani, între 30 iulie și 4 august

ANUL NOU CARE N-A FOST, lungmetrajul de debut al regizorului Bogdan Mureșanu, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

Film în Sat, festival de artă în mediul rural revine la Cernătești, Dolj, între 5 – 7 iulie. Celebrul Taraf de Caliu, printre muzicienii care vor urca pe scena Film în Sat

Al treilea sezon al Film în Sat, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural debutează între 28 - 30 iunie la Rășinari, Sibiu

3.000 de spectatori AIFF la Bran și București și 8 proiecte finaliste la Write a Screenplay For Crime Drama

S-au pus în vânzare biletele la AIFF8. Din program: Love Lies Bleeding & întâlnire cu Alexander Payne (The Holdovers)

Cum va arăta următorul secol co-imaginat de copii? Din 26 aprilie, Guvernul Copiilor 2 vine în premieră în cinematografe

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian aduce cinema palestinian la București și Cluj-Napoca în luna aprilie

Filme din cele mai importante festivaluri ale lumii în selecția FESTIVALULUI FILMULUI FRANCEZ ÎN ROMÂNIA

La aniversarea a 100 de ani, Institutul Francez din România prezintă Vertiges – cea de-a 28-a ediție a FESTIVALULUI FILMULUI FRANCEZ, între 21 și 31 martie la București și în alte 12 orașe

FAMILIAR, cel mai recent film semnat de Călin Peter Netzer, va putea fi văzut de vineri pe marele ecrane din peste 20 de orașe din țară

VISUL, în regia lui Cătălin Saizescu, din 12 decembrie în cinematografele din România și din 15 decembrie în Republica Moldova

Imagini din filmul VISUL în noul videoclip Feli feat. Nosfe: „Muzica”. Artiști din România, prezenți la o proiecție specială dedicată lui Nosfe

Patrimoniul Cinematografic Revine la Viață prin Heritage Film Festival din cadrul CineEuroConnect în perioada 10-12 noiembrie la Timișoara

Profesionistele din cinematografie sunt invitate la Pitch-ul internațional online ce marchează finalul de succes al “Her Story, Her Future – program de mentorat pentru femeile din industria filmului”

Bucharest International Film Festival 2023: 8 zile, peste 70 de evenimente, 30 filme, mai mult de 11.000 de spectatori

Bucharest International Film Festival își prezintă filmele câștigătoare. Premiile au fost acordate în prezența Alteței Sale Regale, Principele Radu al României

Sesiune de Q&A prelungită în stradă, ocazionată de prezența regizorului italian Giacomo Abbruzzese în cadrul Bucharest International Film Festival 2023

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023 anunță Secțiunile "Autori români" și "Istorie și cinema"

7 participante vor urma programul de mentorat pentru femeile din industria filmului "Her Story, Her Future"

Bucharest International Film Festival (BIFF) anunță filmele din competiția oficială a celei de-a XIX-a ediții

Filmul OAMENI DE TREABĂ, în regia lui Paul Negoescu, se lansează în cinema pe 25 noiembrie și pleacă în caravană prin țară

Oameni de treabă/ Men of Deeds, cel mai recent film regizat de Paul Negoescu, premiat la Namur, în selecția festivalului de la Varșovia
