In cadrul unui sondaj de opinie, esantion permanent (format din indivizi, menaje, familii, puncte de desfacere s.a.), reprezentativ in cadrul populatiei studiate, care face obiectul unor investigatii repetate, la intervale regulate de timp. Un panel permite masurarea evolutiei unui fenomen in timp, spre exemplu, a gradului de penetratie in consum al unui produs nou (pe zone geografice sau pe circuite de distributie), stabilirea punctelor de vanzare privilegiate, a numarului, profilului si comportamentului cumparatorilor, studierea concurentei s.a. Un panel este constant cand pastreaza aceeasi componenta a membrilor, o perioada determinata, sau glisant cand (o parte) se reinnoieste, periodic. Spre deosebire de un studiu ad-hoc (care analizeaza punctual o problema), un panel reprezinta un studiu longitudinal (studiaza descriptiv un fenomen ce se deruleaza in timp, pe un esantion permanent). Exemple: - panele ale consumatorilor - esantioane permanente si reprezentative de familii/gospodarii, care inregistreaza si declara, periodic, cumpararile de produse de larg consum efectuate: locul si data cumpararii, marci de produse, cantitati, pret de achizitie etc.; - panele ale distribuitorilor - furnizeaza informatii privind vanzarile pentru o anumita marca - pe tipuri de magazine, pe regiuni etc, evaluarea cotelor de piata, studierea concurentilor, identificarea punctelor de cumparare privilegiate, analiza numarului si profilului cumparatorilor, lansari de produse noi, evaluari privind campaniile promotionale derulate (oferte speciale, sampling, concursuri cu premii etc) si efectele asupra vanzarilor etc; - panele de audienta media - spre exemplu, de determinare (minut cu minut) a audientei posturilor de radio si TV (in vederea selectarii suporturilor in campaniile publicitare); - panele specializate - furnizeaza informatii privind cumpararile si consumul de produse pe esantioane profesionale (medici, profesori, agricultori etc); - panele mixte (consumatori/distribuitori).