CONTEXT:
“Ești lumina ochilor mei!”, “Mi-aș da viața pentru tine!”, “Ți-aș da și luna de pe cer!”- sunt expresii pe care cu toții le-am auzit cel puțin o dată. Într-o țară balcanică, în care iubirea e deseori exprimată în acest fel dramatic și extrem, campania Limbajele Iubirii le-a propus mamelor și un alt mod, mai concret, rațional și totodată important de a exprima grija față de copiii lor: protejarea de HPV și afecțiunile grave provocate de acest virus prin intermediul vaccinării gratuite.
Într-o cultura în care părinții își reproșează adesea că nu sunt sau nu au fost părinți perfecți sau suficient de buni, i-am reasigurat pe aceștia că a fi un părinte bun nu presupune lucruri imposibile, ci doar pe cele importante, vaccinarea anti-HPV fiiund unul dintre aceste lucruri.