CONTEXT:
Realitatea este că am devenit din ce în ce mai puțin aplecați spre cine suntem cu adevărat și ce ne dorim. Iar selfie-urile sunt poate cel mai la îndemână tool prin care le arătăm celorlalți ce facem, pe unde mai umblăm, cum mai arătăm, ce stil vestimentar adoptăm. Niciodata însă, cum ne simțim. Dar, de fapt, conștient sau nu, de câte ori ne facem un selfie deschidem un dialog cu cei din jur. Așa a apărut #Selfiement, adică selfie-ul care vorbește despre cum ne simțim, nu cum arătăm. Prima campanie de mental wealth din România, un demers pentru normalitate emoțională susținut de Radio Guerrilla și realizatorii săi.
#Selfiement este primul selfie care ne invită să vorbim, pe bune #farafiltre despre cum ne simțim, nu cum arătăm.
Ecuația e simplă: selfiementul este un selfie dublat de sentimentul care te încearcă în acel moment. Fie că el înseamnă mândrie, tristețe, fericire, melancolie, enervare, rușine, frică etc.
Lansată de Dobro la Guerrilla de Dimineață, campania îi provoacă pe ascultători, și nu numai, să transforme selfie-ul dintr-un tool al “perfect picture” într-un tool prin care exprimăm ce simțim cu adevărat. In online, campania se desfășoară pe rețelele de social media Radio Guerrilla: Facebook, Instagram, TikTok.