CONTEXT:
Cartofisserie este un lanț românesc de fast food a cărui specialitate de bază sunt cartofii prăjiți, întodeauna proaspeți. Brandul își propune să vină ca o alternativă la marile lanțuri de Fast Food internaționale, punând preț pe prospețimea cartofilor (niciodată congelați), pe interacțiunea umană directă (nu folosește tablete de comandă) și pe ospitalitate, invitând oamenii în locații pentru a savura cartofii atunci când sunt de-abia scoși din ulei încins, și nu prin livrare, când ajung după 30 de minute. Cu această poziționare, cumva în contra curentului mainstream din Fast Food care încearcă să captureze targetul tânăr cu referințe „fresh”, cu limbaj și mesaje adresate adolescenților, care adesea par lipsite de sinceritate, am mers pe abordarea „Când alții sunt fresh, noi suntem proaspeți”, într-o campanie care prezintă brandul deschis și autentic, cu mândrie pentru produsele sale, și cu o dorință de a primi clienții cu brațele deschise.