Fake news – o anatomie a mistificării sociale

Start: 2019-05-27
End: 2019-05-27
Organizator: ARRP

Asociația Română de Relații Publice (ARRP) organizează, împreună cu International Communications Consultancy Organization (ICCO), cea de a doua ediție a conferinței „Fake news – o anatomie a mistificării sociale".

Evenimentul se va bucura de intervențiile unor personalități globale în domeniul PR: Elise Mitchell – președintele în exercițiu al ICCO, Paul Holmes – fondator și fost președinte al The Holmes Report din Statele Unite și fondator al Sabre Awards, precum și Cesare Valli – director al agenției internaționale de comunicare SEC, unul dintre veteranii relațiilor publice din Europa. Publicul va putea urmări puncte de vedere prezentate de Angela Cristea – șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Dan Dungaciu – președintele LARICS, și de numeroși reprezentanți ai unor instituții publice sau private, lideri de opinie, analiști, jurnaliști, personalități din mediul academic, bancar, mass-media și din industria comunicării și a relațiilor publice din România și din străinătate.

Discuțiile se vor axa pe fenomenul știrilor false ca manifestare globală și locală, pe impactul lor și al dezinformării atât asupra societății în ansamblu, cât și asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor. Printre temele propuse se numără: efectul știrilor false în economie și în alte domenii de activitate; de ce oamenii cred astfel de știri?; comunicarea companiilor în era dezinformării și riscul afectării brandului și a reputației; instrumente de identificare a știrilor/informațiilor false; rolul formatorilor de opinie și al social media în răspândirea sau combaterea știrilor false.

Perioada de desfășurare: 27 mai 2019.

Unde: Athenee Palace Hilton București

Organizator: ARRP

Site: arrp.eu
         facebook.com/events/2211146322331806


Branded


Related