Una dintre cele mai nobile si profitabile meserii la romani este ghicitul. Nu vorbim aici de ghicitorii profesionisti cu nume sonore precum Mama Omida sau de toate urmasele sale cu puteri mai mult sau mai putin miraculoase, ci ma refer la acei mici ghicitori in ale publicitatii care prezic marea cu sarea si coloreaza viitorul publicitatii, pe termen scurt cel putin, intr-un roz impecabil. Acum cand la usa bat semnele recesiunii, inchipuita sau nu, cum ar fi sa facem un mic exercitiu de imaginatie?
Sa ne imaginam ce ar prezice mama Omida, poate devenita intre timp un fluture diafan despre urmatorii 2-3 anisori care ni se astern in fata, noua publicitarilor.
"Haideti, poftiti conita, stiu ca va miscati greu dupa atata ghiftuiala... Ia sa vedem, cum vreti... Sa va ghicesc in carti? Ori ia mai bine sa ma uit in palma asta fina... Aloeu, pari fermecata rau, vad ca esti cam palida, insa am eu o vraja numai buna sa-ti creasca awarnesu'. Baga de seama fata mea: peste un an, printii pe care i-ai curtat si i-ai cucerit cu greu o sa mai scada bugetele nitel, de nu o sa mai ai galbiori pentru decorat fatada, si nici pentru intruniri de alea de poveste sau pentru prime de prima mana. Dar ce mai vad aicea, in palmuta: mai apar tineri din oras, chipesi baietanii, gata de insuratoare cu prea-frumoasa duduie, dar cam saracuti la punga. Insa norocul ca or sa apara multi straini de peste mari si tari cu haruri nenumarate in ale planingului si ale creatiei. la apoi vezi pe cine aduni pe langa dumitale ca sunt multi tineri cu dor de duca care vin si pleaca, dar las ca esti frumoasa si nu-i bai... Clientela o sa ai, n-am ce zice, insa o sa stea cu ochii pe matale sa nu faci vro greseala, ca nu te mai iarta ca-nainte. Fata mea, iti zic eu ce sa faci ca sa-l cuceresti in continuare pe acel print, nu e promotie, insa ti le zic pe gratis cand te vad asa de frumoasa si desteapta: imbraca-te intr-un halat frumos alb si nu intreba pe nimeni cat costa, canta de voie buna cu Ducu si, cand este voie trista, fa-l sa se claimuiasca barbat chiar daca este (cel putin fizic), da-le suratelor ce merita doar pentru ca sunt frumoase si chiar merita sa nu le contrazici, bucura-i pe copii cu cele mai noi pensii pentru un viitor lipsit de griji si nu uita: in general, promite-le tuturor mai mult decat poti, pentru ca oricum nu se prinde nimeni."
Asa ar glasui Mama Ielelor, Vrajitoarelor ori Prezicatoarelor despre viitorul advertisingului in mijlocul valtorii celei de-a 7-a mare criza financiara a lumii noastre moderne. Pentru cei ce n-au priceput inca, sa traducem la liber: consumatorii strang punga, papa mai putin, aleg brandul care da mai mult; marketerii taie bugete, negociaza indelung si gandesc de 5 ori inainte sa aprobe ideea magica; creativii se straduie sa-si creasca ideile intr-o zi cat altii-ntr-un an, vin cu solutii serioase, nu cu idei de prima mana ori imprumutate de la altii... Iar daca nu ma credeti, Mama Omida va raspunde. Ba, mai mult, daca va tine punga, ea poate face si-o vraja, doua. Ii scrieti aici: [email protected].