Movie: The Midnight Meat Train (Metroul groazei)
Brands: Leica
Actors: Bradley Cooper, Lesslie Bibb, Brooke Shields, Vinnie Jones
Din auzite, Midnight Meat Train (in regia lui Ryuhei Kitamura) parea sa fie un film politist, cu un fotograf mustind de talent si de spirit de aventura, care intra involuntar in itele unei crime in serie. Realizat dupa o poveste de Clive Barker din Book of Blood, de prin anii 80. Spun "din auzite" pentru ca n-am avut inspiratia sa arunc un ochi peste trailer-ul filmului. "Eh, unde e un fotograf, e si un aparat de fotografiat!" mi-am zis eu cu o lucire vesela in ochi. Si m-am dus. Am fost printre putinii care au facut-o; sala era aproape goala. Pe acelasi rand cu mine, un tanar si doua tinere. Vorbesc mult prea tare, rad, se distreaza. Se aud floricelele si sorbitul din paharele cu suc.
Stau pe ultimul rand, chiar pe mijlocul ecranului. Sunt ca un regizor. Ma fac comod. Incepe filmul. Astept cu emotie momentul adevarului. Inceputul promite. Fotograful Leon Kauffman (Bradley Cooper) e in actiune din prima. Suspin, fericit. Personajul ma rasfata, iar scenaristul este omul meu. Iata, fotograful e pe bulevard. Apare in cadru. Chip preocupat! Viata strazii e plina de detalii ce merita prinse pe film, nu-i asa? Imi da dreptate. Stiu ca imi da dreptate. Ii vad asta in ochi. Umerii i se misca. Acum apare. Mana cu floricele ramane incremenita. In cateva secunde voi sti ce subiect am. Uite, chiar...acum! Stupoare! Sunt dat pe spate. Ceea ce vad eu pare doar o vechitura uitata de prin anii 60 in recuzita producatorilor din 2007-2008. Floricelele par fara sare: "Ce naiba e asta?" Ma chinui, mijesc ochii, nimic. Nici un nume, nimic lizibil. Nici un brand care sa tipe la mine cu orgoliul milioanelor de dolari investite in publicitate. Nu am nimic. Nici macar nu ma pricep la facut poze, daramite la aparate!
Macar sa fie filmul bun. In mod frustrant, aparatul are un rol foarte important. Apare extrem de des si extrem de anonim. Face poze pe care le admira prin expozitii pana si Brooke Shields (in rolul lui Susan Hoff). Bradley Cooper il tine la piept sa nu-l piarda. Si, totusi, o sa-l piarda. Multe cadre sunt bune. Aparatul clickaie cu staif, hipnotizeaza oameni, si pana si criminalul in serie Mahogany (jucat de ex-fotbalistul Vinnie Jones) vrea sa puna mana pe el si chiar ii reuseste. Spre final, filmul devine ridicol. Penibil, chiar. Mor de oftica.
Ajuns acasa, m-arunc direct in abisurile www-ului. Si-n recifurile de biti aflu ca aparatul la care ma uitasem cu atata obida, nu doar ca nu era un neica nimeni de aparat, ci dimpotriva: era un Leica! Un aparat atat de silentios incat "nu avea cum sa sune ca un Cannon" (dupa cum se irita un fan al marcii) "Un Porsche al aparatelor foto", spune un alt admirator pe undeva. Ma rusinez. Cunoscatorii de pe Flikr se cearta pe model, dar sunt de acord cu privire la brand. E germanul Leica. Un clasic. Pentru mine e doar un nume de catelusa sovietica, fugita in cosmos fara viza. Pentru ei era un monstru sacru. Concluzia lor e ca ar fi modelul MP-4. Seamana leit cu ala din film. Mai mult, are veleitati de vedeta pentru ca e un brand ce apare in peste 100 de filme! A fost pe maini de actori mari, ca Robert de Niro in Ronin (1998), unde era un model R6.2, sau Nick Nolte in Under Fire (1983). Ba, cu cel din urma, chiar intra pe locul sapte in topul The Ten Best Movies About Photographers, realizat de Pop Photo. Si, spre deosebire de Robert de Niro, Nick Nolte are chiar modelul MP-4. Se vede si pe afis, tronandu-i pe piept, intre alte doua aparate, avand alte nume. Pana si Bradley Cooper lauda Leica intr-un interviu, cu toate ca ma tulbura putin, sugerand ca ar fi vorba de un M-7 si nu de un M4-P
Ma scarpin in crestet: prin urmare, indiferent de model, avem de-a face cu un aparat foarte performant, care nu se lasa folosit de maini nepricepute, care - dincolo de aspectul vintage - necesita cunostinte serioase in domeniu pentru a i se recunoaste calitatile contemporane, care ti se arata, dar nu vrea sa faceti cunostinta Hm!
In mintea mea revin chicotelile de suburbie ale fetiscanelor pline de floricele. Imi amintesc de oftica si de dispretul meu. Si-mi pun intrebarea: ce naiba cauta un astfel de aparat, intr-un astfel film, in fata unui astfel de public?
Nu stiu ce sa raspund, asa ca dau din umeri. Si-mi ard o palma peste frunte: Geanta! Am uitat de geanta!!! De geanta criminalului. Aia plina de scule sinistre, impecabil de curate, care apare in nu stiu cate cadre, cuminte asezata pe genunchii macelarului, ca o cutie de ciocolata pe genunchii lui Forrest Gump (la care s-a si facut aluzie in film). Cea cu eticheta perfect orientata spre camera... Mai sa fie, parca avea un nume cunoscut. Trag aer in piept, plonjez iar in www. Caut, scotocesc, gasesc ceva
Gasesc? Rad singur, dulce-amar. Are nume, da! Si, oh, da, e familiar! Realizata de seful de recuzita, John A. Keim, pe baza descrierii din nuvela lui Clive Barker, geanta e, ca design, ceva intre modelul standard al Fortelor Aeriene Americane si o geanta de veterinar din secolul 19. Ca "brand"? La fel de celebra ca numele lui Mahogany. Inchid www - ul. Ma uit in monitor. El imi intoarce privirea. Decid: data viitoare ma duc la un film cu masini!
