Cum vor contribui RoNewMedia 2.0 si RoWebDesign Awards la cresterea pietei online?

Interviu cu Dragos Stanca, Managing Director New Media, Realitatea.Catavencu

RoNewMedia 2.0 si RoWebDesign Awards vor avea loc pe 11 noiembrie. L-am intrebat pe Dragos Stanca despre rolul lor real in industria online, considerand ca o crestere a pietei nu poate avea loc fara o deschidere din partea clientilor la educare sau fara competitii care sa confirme calitatea unor segmente, cum ar fi cel de WebDesign. Cat de bine am intuit misiunea celor doua evenimente, aflati din raspunsurile de mai jos.

IQads: In ce masura contribuie evenimentele din seria RoNewMedia la cresterea pietei online din .ro?
Dragos Stanca: Evenimentele de tip RoNewMedia, care aduc in Romania competente externe si studii de caz din alte piete, combinate cu experimentele si reusitele industriei locale contribuie, cred eu, la cresterea pietei prin ideile care dau nastere altor idei, prin transferul de know how si prin networking. Chiar daca online-ul este industria care "traieste" virtual, tot face to face se pun la punct cele mai bune deal-uri.

IQads: E evident ca RoNewMedia isi asuma si rolul de educare a clientilor pentru ca piata sa creasca. Ai observat la editia trecuta si o deschidere din partea clientilor in aceasta privinta?
Dragos Stanca: Nu mi-as permite sa spun ca educam pe nimeni. Cred ca, mai degraba, schimbam pareri si idei si, eventual, ajungem la concluzii comune. Cred ca principalul avantaj pentru un client sau o agentie este acela ca poate afla tehnici si lucruri noi care se pot face utilizand web-ul, pentru a ajunge la client.

IQads: La RoNewMedia se va vorbi despre metode de finantare a celor care au idei de proiecte pe internet. Ce consecinte crezi ca va avea criza economica asupra bugetelor de publicitate online?
Dragos Stanca: Exista doua "scoli de gandire". Prima spune ca primele bugete care se vor taia sunt cele de online, pentru ca sunt cele mai de neinteles, uneori, pentru un anumit tip de client. A doua spune ca din contra, se vor mari bugetele online, pentru ca o campanie web este mai ieftina si are rezultate mult mai clar masurabile. Sincer, probabil va fi o combinatie dintre cele doua. Prin urmare, estimez ca vom avea o crestere, insa nu spectaculoasa. Pana in 20%.

IQads: Avand in vedere ca piata e inca tanara si relativ needucata, in ce masura se bazeaza succesul unui business online pe networking?
Dragos Stanca: In business, networkingul este important, dar nu intotdeauna esential. Mai ales in Internet, oameni aparuti de "nicaieri" au scris istorie. Depinde, asadar, de modelul de business. Nu exista reguli. Tocmai asta e frumusetea in business-ul new media.

IQads: RoWebDesign Awards are rolul de a redefini standardele de design ale industriei si a venit chiar in anul in care Internetics a renuntat la Web Graphic. Care ar fi motivele unui designer pentru a se inscrie: notorietatea sau dorinta de a primi validarea calitatii lucrarilor lor?
Dragos Stanca: Cu riscul de a parea complet idiot, habar nu aveam ca Internetics a renuntat la Web Graphic. Ideea a aparut simplu si banal: cred ca exista extrem de multe site-uri foarte bune care se pierd din motive de lipsa unui design user friendly. Puteti sa numiti asta o "sechela" pe care o am din business-ul de publishing clasic unde, la fel, adesea, un content de valoare e umbrit de un layout prost. De aceea, am investit si voi continua sa investesc in designeri buni, cu imaginatie, care vor sa vina cu idei noi. I-am numit "anti copy-paste", pentru ca daca nimeni nu creeaza, toata lumea copiaza, vom ajunge sa avem un web monoton - ceea ce nu e de dorit.

IQads: E de ajuns calitatea pentru a tenta un client in industria online? Stiu
clientii ce inseamna "calitate"?
Dragos Stanca: Calitatea, in orice domeniu de business ne-am afla, e un element hotarator. Chiar si un lucru prost, daca e gandit filosofic sa iasa prost, implica o executie care trebuie sa fie de calitate. E greu sa faci un lucru prost atat de prost incat sa devina un succes. A se vedea incercarile nereusite de a mima "home made videos" si sumedenia de filmulete "virale" complet nereusite, lansate de clienti si agentii din intrega lume. Inclusiv de noi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Festivaluri

Sectiune



Branded


Related