Despre Golden Drum numai de bine

Ca sa nu mai raman acasa si anul acesta de Golden Drum, am plecat spre Portoroz din timp, adica de duminica, pentru a prinde chiar de la inceput desfasurarea de forte creative. Astfel ca am nimerit bine screening-urile si prezentarile de campanii care au inceput inca din prima zi de festival. Catalogul Golden Drum era aproape la fel de gros ca o carte cu numere de telefon, iar cand m-am uitat la numarul de inscrieri mi-am dat seama si de ce.. Numai Romania inscrisese 319 lucrari in festival.

M-a bucurat faptul ca, daca in prima zi a festivalului audienta din sala era destul de redusa, numarul celor care au participat la conferinte a crescut in fiecare zi, culminand cu ziua de vineri, cand sala Kodak a hotelului Bernardin a fost neincapatoare. La Gala a participat toata lumea buna a publicitatii, fie pentru a ridica premii, fie din simpla curiozitate. Fie pentru a se afisa pe langa castigatori, dupa caz.

Un punct comun al majoritatii lucrarilor finaliste la sectiunea Media Campaigns a fost folosirea mediului neconventional pentru transmiterea mesajului. Aceasta era, se pare, urmarea fireasca a faptului ca bugetul campaniei a fost foarte mic sau inexistent. Fiecare prezentare pe care am auzit-o continea, la un moment dat, fraza: "pentru ca am avut la dispozitie un buget foarte restrans, a trebuit sa ne axam pe innovative pentru a livra mesajul brandului intr-un mod puternic". Pana si adidas, un brand pe care-l stiam cu pretentii, s-a dedat la acest tertip, acuzand lipsa unui buget consistent pentru a include in promovare si mijloacele traditionale.

O alta caracteristica pe care am observat-o la majoritatea lucrarilor premiate anul acesta la Golden Drum a fost mesajul social pe care il poarta acestea: Wheel Chair , Unicef - Landmine Stickers, monumentul Keglevich, Home reading book, toate au fost premiate cu Gold, respectiv Silver. Mi s-a parut interesant ca juriul a fost impresionat anul acesta de executiile de mari dimensiuni, astfel ca statuia "celebrului cercetator" Onovalov, monumentul libertatii "Newborn" sau giganticii fotbalisti adidas nu au trecut neobservati la masa juriului.

O discutie ar mai fi legata si de clientii pentru care s-au castigat marile premii la campanii media, care, in general, sunt clienti mici, permisivi, pentru care agentiile pot sa creeze in voie. Exemplul cel mai concret este agentia Change Integrated, care a fost desemnata Agentia Anului pentru campania Onovalov's Statue, realizata pentru SpecTab, medicamentul care lupta impotriva mahmurelii. La fel si vodca Keglevich sau medicamentul Garmastan care s-au ales, fiecare, cu cate un Gold in aceasta categorie. Paradoxul intervine atunci cand ne intrebam cat de mult au rulat campaniile respective in media, fiind vorba de clienti cu bugete atat de mici.

Desi ne obisnuisem sa luam acasa trofeul Golden Rose, anul acesta el a mers in Polonia, fiind castigat de agentia Change Integrated cu 36 de puncte. Prestatia agentiilor romanesti a fost destul de buna: 11 agentii au obtinut 16 premii. Ca sa ne clarificam nelamuririle in ceea ce priveste organizarea festivalului si acordarea premiilor chiar de la castigatori, saptamana viitoare ii vom avea invitati la AdCouture si la AdBreak. Incepem luni cu Daniela Nedelschi si Jorg Riommi de la Saatchi&Saatchi care vor povesti la AdCouture despre locul 3 obtinut de agentie la Golden Drum, iar miercuri, pe scena AdBreak din Music Club, vor urca Stefan Iordache (Leo Burnett) si Andrei Cohn (Cohn&Jansen|Ashley&Holmes) din partea juriului festivalului, dar si in calitate de castigatori, Razvan Capanescu (Publicis), Claudiu Dobrita (Grey), Corina Bacanu si Theodor Sandu (Leo Burnett) si Daniela Nedelschi si Jorg Riommi (Saatchi&Saatchi).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


VML

VMLY&R a preluat FRACTAL Communications, agentia locala parte din WPP, si se alatura  VMLY&R Commerce pentru a oferi brandurilor o experienta conectata.  Preluarea agentiei locale de catre... vezi detalii »

Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Festivaluri

Sectiune



Branded


Related