"Povestea Leului de Argint", de Mihnea Gheorghiu

Interviu cu Mihnea Gheorghiu, Miami Ad School

IQads: Cum e sa ai doar 22 de ani si sa fii singurul roman care a luat un premiu anul asta la Cannes (Mattel: "Beast", "Nurse", "Vampire", "Hula", "Condom" si "Buddha")?
Mihnea Gheorghiu: E bine sa iei un premiu la Cannes. Si e si mai bine sa ai 22 de ani. Cat despre partea cu singurul roman, sa zicem ca nu a fost primul lucru la care m-am gandit cand am aflat rezultatele.

IQads: Iti da sentimentul ca esti mai bun decat toti seniorii din Romania care au avut lucrari inscrise la Press?
Mihnea Gheorghiu: Nope. Pentru ca:
Unu - nici nu se poate pune problema unei astfel de comparatii. DACA (DACA) am fi lucrat cu totii pe acelasi brief, in aceeasi agentie, in acelasi timp etc etc. mmm… poate.

Desi nu cred in astfel de comparatii pentru ca :
Doi - un premiu la Cannes imi da sentimentul ca am facut un ad bun, nu ca sunt mai bun decat altcineva. Sunt in publicitate ca sa fac ad-uri care ma distreaza mai intai pe mine si apoi - sper - si pe altii. La asta m-am gandit si cand mi-am ales acest domeniu de activitate. Ca daca voiam doar sa fiu mai bun ca altii, ma apucam de box.

IQads: Cum au reactionat cunoscutii tai din agentiile din Romania, dupa ce au aflat ca ai castigat Silverul?
Mihnea Gheorghiu: Cativa s-au bucurat mult, unii s-au bucurat, iar altii s-au bucurat ca eram 3 copywriteri la credits.

IQads: In ce context ai ajuns sa lucrezi pentru brief-ul pentru Mattel?
Mihnea Gheorghiu: Noi am deschis Miami Ad School Paris, adica am fost primele 2 echipe trimise de test. Alex Daff si cu mine echipa din partea Europei si inca o echipa din partea Americii. Lucram 8 ore pe zi la Saatchi Paris pe pitchuri si o data pe saptamana aveam ore cu Chris in TBWA/Paris (nu, nu l-am cunoscut pe Erik, dar l-am vazut o data cand a venit cu motocicleta si ne-a zis "salut"). Chris era director de creatie pe Nissan si facuse o gramada de PS2-uri si Pedigree si urma sa plece ca si Exec Creative Director la Ogilvy Paris. Spre sfarsit, dupa ce lucraseram pe multe in TBWA (Nissan, bureti, paine moale) si dupa ce Chris isi incheiase conturile acolo, ne-a dat din briefurile care il asteptau la Ogilvy. Matchbox si Scrabble.
Americanii au avut si ei lucruri dragute. Un Andy Best of Show pe Scrabble si un Clio pe Matchbox.

IQads: Stim ca in publicitate e vorba intotdeauna de "munca de echipa". Povesteste-ne despre echipa care a lucrat la insert-urile pentru Mattel: de la a cui a fost ideea pana la cine a finalizat executiile.
Mihnea Gheorghiu: :) Ntz, bine.
Pe Scrabble timpul a fost foarte scurt, pentru ca a fost ultimul brief. Ultimele 3 saptamani, dintre care 2 erau pentru executat tot ce aveam pana atunci + Saatchi. Dupa o luuuuunga zi de luni cu trezit la 4 de dimineata si p(b)itch work ma jucam seara pe hartie si am scris horse si helicopter si apoi am desenat un cal caruia ii iesea un elicopter din cap. Dupa ce a venit si Alex de la agentie, s-a apucat sa deseneze un peisaj in care vedeai zeci de personaje d-astea dubioase (un ninja care avea un ornitorinc in loc de talpa, un pelican care zbura cu un paun infipt in el, un sifonier din care iese o lama gay etc etc); a doua zi la intalnirea cu Chris astea doua printuri au ajuns cumva impreuna: o lume formata din cuvinte care se conecteaza intre ele.

Au urmat apoi 2 zile de incercari. Merge cu poze? Arata dubios. Deci nu merge cu poze. Da-i cu desene. Apoi daca e cu desene, poate cuvintele pot interactiona intre ele (daca avem caine si pisica de exemplu). Alex desena 3-4 cuvinte si apoi le adauga o gramada de detalii (un extraterestru care sta pe limuzina si isi toarna o bere in chiloti) apoi eu eram ca la bingo pe harta de cuvinte sa vedem daca putem scrie bere fara sa le incurcam pe celelalte si tot asa.

La sfarsit, i-am lasat lui Chris doua schite A3 pline, un mega-rebus cu vreo 200 de cuvinte si 3 stiluri de ilustratie gasite pe net, iar noi am plecat - Alex la DDB Chicago si eu la Saatchi Londra. Au fost cateva nopti lungi cu injuraturi in romana, in rusa si in germana, da' pe masura ce le desenam aratau atat de misto incat ne potoleam.

Chris si-a pus cele mai bune 2 echipe din Ogilvy sa le adapteze apoi in franceza, iar intre timp baietii din Africa de Sud au fost contactati si au inceput sa deseneze la cele in engleza. Cu doua printuri gata, a vandut campania clientului 360. Am inteles ca acum se filmeaza virale si ca fac pana si hartie de impachetat cadouri de Craciun (+ pungi, baloane, graffiti, etc).
Atat.

IQads: Ce va cerea brief-ul si care e ideea creativa a lucrarilor?
Mihnea Gheorghiu: Brief: Aduceti Scrabble in prezent. Idea: words are fun.

IQads: S-ar fi putut implementa in Romania ideea pentru Mattel?
Mihnea Gheorghiu: Nu cred. In primul rand, nu stiu daca Mattel Romania (?) ar fi investit atat intr-o campanie. Spuneau totusi ca vor sa o vanda international. Sa vedem.

IQads: Cum ai putea adapta pentru Romania ideea de innovative pentru Camden, premiata cu Bronze la Clio?
Mihnea Gheorghiu: Acum ca suntem in febra alegerilor, cred ca se poate face o treaba d-asta organizata. "Romania. Prima tara care inlocuieste urnele de vot cu cosuri de gunoi" - chiar daca nu iese cine trebuie, macar facem o fapta buna. Aia-n Australia au stat in bezna, noi reciclam si ne mai alegem si cu presedinte.
Si lista poate continua.

IQads: Cum ti se pare publicitatea neconventionala din Romania? De ce factori depinde dezvoltarea ei?
Mihnea Gheorghiu: Din pacate, nu prea mai sunt la curent cu ce se intampla. Mai fac schimb de spoturi si printuri cu prieteni. Am auzit de curand ca toata treaba cu Maximilian a fost o campanie. Mi-a placut. Bravo cui a facut-o.
Cred ca se va dezvolta de la sine pentru ca nu stiu in ce masura putem discuta de bugete reale de productie pe print si tv in Romania.
Nu avem cum sa ne ridicam la nivelul Frantei sau Angliei pe executie, ok, hai sa lovim si noi pe unde putem.

IQads: Cum te-ai hotarat sa urmezi cursurile Miami Ad School si cum ai ajuns acolo?
Mihnea Gheorghiu: Eram tare curios sa vad ce naiba fac aia in tarile lor straine de ajung la ad-urile pe care le vedem cu totii in fiecare an. MASE e o alegere foarte buna daca iti place ceea ce faci si daca vrei sa lucrezi in afara Romaniei. Am aplicat si aia a fost.

IQads: Crezi ca ai fi reusit performanta asta (Silver la Cannes) chiar daca nu urmai cursurile Miami Ad School (si nu ma refer la conjunctura de a lucra pentru Mattel, ci la pregatirea pe care ti-a oferit-o scoala)?
Mihnea Gheorghiu: Probabil ca nu. Un an in Hamburg a fost ok. Dar nu va imaginati ca-ti spune cineva secretul advertisingului acolo. Majoritatea profesorilor zic ca e ok tot ce faci, nu toata lumea ia premii si nimeni nu te obliga sa lucrezi. Tu-i platesti pe ei si nu invers. Dar in schimb sunt o gramada de lucruri de facut. Am intarziat o data 10 minute, am avut de facut 50 de campanii in 3 zile. Daca nu le faceai, aveai de facut 100 in mai putin timp.

Dormit in scoala, deadlineuri scurte, buget 0, inveti sa faci poze - iar cand ti-e imposibil sa faci poze - sa faci altceva. Esti copy? Felicitari. Acu' pune mana si executa layouturi, care daca nu arata a Lurzer nu ti le trimite nici naiba la ADC Deutschland, nici vorba la Clio. Nu te ajuta nimeni in afara de colegul tau de echipa - care se poate sa fie uneori o fatuca de 18 ani care a zis sa fie art director pentru ca suna culeanu si care foloseste comic sans in toate layouturile pentru ca ei i se pare ca e un font simpatic, care parca zambeste. Si d-astea ar mai tot fi.
E o experienta.

IQads: Care au fost cele mai interesante experiente profesionale pe care le-ai avut in agentiile in care ai facut practica in timpul Miami Ad School?
Mihnea Gheorghiu: L-am cunoscut saptamana trecuta pe Peter Georgescu, Ex-Chairman-ul Y&R NY. Care e roman. Am aflat ca e si singurul roman din advertising hall of fame. Am fost in biroul lui de la etajul 25 de pe Madison Avenue si am vorbit despre o gramada de lucruri.
"We are Romanians, we have to try harder"

IQads: Ce o sa faci dupa ce termini scoala? Te intorci in Leo?
Mihnea Gheorghiu: :) Nu inca.

IQads: Care e agentia visurilor tale (in care ti-ar placea sa lucrezi cel mai mult pe lume)?
Mihnea Gheorghiu: Am avut eu ce-am avut mereu cu TBWA/Paris. Acum au aparut mai multe posibilitati. Mi-ar placea sa ajung la Kessels/Kramer sau Mother London la un moment dat. Sa vedem.

IQads: Un sfat de cariera pentru juniorii din agentiile din Romania.
Mihnea Gheorghiu: Of. Doar unul? Hai ca am scris mai putin la intrebarea 13…
Party is party, work is work. Si lucrati, fratilor, sa va sara capacele. Nu prezentati intern 5 idei, prezentati 50 - lucruri care sa va bucure mai intai pe voi si nu pe directorul de creatie. Cand credeti intr-o idee, tineti-va cu dintii de ea si lucrati pe ea pana cand le place tuturor. Ca, stati linistiti, deadlineuri imposibile si clienti care omoara din fasa sunt peste tot.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


DDB Romania

DDB Romania este agentia de creatie membra The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din Romania si include agentii specializate in servicii de creatie, media, digital, branding, relatii publice,... vezi detalii »

ADC*RO

Art Directors Club Romania (ADC*RO) a fost infiintat in 2008 si reprezinta o asociatie non-profit, al carei obiectiv este acela de a promova si de a recunoaste excelenta in creativitate. Art Directors Club Romania... vezi detalii »

Ogilvy Group România

Ogilvy România, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY). Pe piața locală, Ogilvy creează platforme de comunicare,... vezi detalii »

Festivaluri

Sectiune


Comentarii

Angelica De Ville
acum 16 ani
si cat de admirat este.

jos palaria.

marta smarta
acum 16 ani
uuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!

mihneaaaaaaaa!!!!

copywriteritzele te iubeste.

adrian lupu
acum 16 ani
Parca n-o fi si canu tot un sereleu? Ce ramane dupa can? Raspunsul e in bataie de vant...
Liana Buzea
acum 16 ani
Bravos, pustiule! Asa se face! ;)


Branded


Related