Daca publicitatea ar fi o minge, entuziasmul ar fi aerul care o tine umflata. Daca in primavara-vara lui 2008, mai toate campaniile s-au legat de participarea Romaniei la Euro 2008, putini sunt advertiserii care au luat in calcul si eventualitati mai putin vesele. Parca dinadins s-a evitat ipoteza - in fond, cea mai realista - ca nationala Romaniei sa fie eliminata inca din faza grupelor...
Asa se face ca, in clipele cele mai amare, in zilele cele mai triste, ne trezim inoportunati de aceleasi evocari glorioase ale "baietilor nostri", cu aceleasi indemnuri triumfale, concepute parca pentru campionii absoluti ai universului! La tot pasul, dam de cate un tricolor cu zambet de plastic si mingea in suspensie deasupra genunchiului; sau de cate o scena de familie topaind cu pretext microbistic pentru absolut orice tasti-basti care se poate cumpara cu bani. Un zapping lejer si armate intregi de microbisti navalesc peste tine, silindu-te sa te bucuri, sa-ti impartasesti emotiile si, in ultima instanta, sa iti dai banii cu un plus de frenezie! Pentru ca pasamite "asa se face de Euro" - Chiar si atunci cand nationala a fost eliminata? Chiar si atunci cand vehiculul favorit al transporturilor noastre emotionale tocmai a fost retras la depou? Sa strigam gol, chiar si atunci cand gol nu am prea dat, ci dimpotriva?
Si atunci in serile acestea dezolante, dupa ora zece, ni se arata, mai mult decat consolarea, adevarul! Ni se arata Unirea - cel mai recent episod cu "Vestigiile" (mai nou si in versiunea scurta cu "Craniul"). Mai mult decat o alta variatiune pe tema echipei de incurca-lume, noua productie se nimereste a fi o alegorie comica a ispravilor fotbalistice nationale. Iata-i pe acesti impleticiti cum fac zarva in jurul unei "mingii" pe care o lovesc ca niste autentici ciumeti! Le lipsesc doar echipamentul galben si crampoanele din talpi, ca in rest aia sunt: aceleasi fumuri, aceleasi racnete, acelasi tupeu fara temei. Sunt ei, reprezentativa nationala de papagali in toate domeniile, de la fotbal la lucrari edilitare, funciare si, mai nou, arheologice. Nu sunt tocmai unsprezece, dar n-are importanata: ii identifica fiecare dintre noi "la placere". Singurul care izbuteste o foarfeca spectaculoasa e Dorel, gafeurul care invariabil greseste ceva (intrucat munceste ceva): tacut cum e el, poate intruchipa un Mutu care da un gol in standul cu amfore, dar din exces de zel pierde calificarea sau un Nicolita (luat la misto ca "prea munceste mult") ori poate un Lobont (plapand si neajutorat), dupa dispozitia fiecaruia dintre noi.
Sa mai spun ca e genul de reflectii pe care il face cu precadere targetul de Unirea? Sa mai spun ca un paharut de astfel de licoare, ciocnit cu tovarasii, pare leacul consolator cel mai potrivit in plina depresie post-Euro?
Din cate se pare, nu a fost o strategie, nicidecum o anticipatie - programarea in timpul si in preajma campionatului a acestui episod profetic din seria Unirea. A fost pur si simplu, la origini, o platforma de comunicare zdravana, indeajuns de generoasa si de bine caracterizata, incat sa prilejuiasca nu doar dezvoltari epice infinite (putem genera oricate: Dorel & echipa la amenajari in magazinul de portelanuri; la refacut calea de rulare inaintea vreunei delegatii la nivel inalt etc.), ci mai mult - reflectia amuzata asupra tuturor acestor situatii. De peste cinci ani se tot spune, din editorialele celor mai seriosi gazetari pana la interventiile cele mai traznite ale forumistilor: saga echipei lui Dorel e o reprezentare a romanitatii "in actiune". Daca s-a intamplat ca noile ispravi ale "nemuncitorilor" sa corespunda cu noile esecuri ale nationalei de anti-fotbal, e pentru ca amandoua deriva din acelasi mood romanesc al ratarii, aceeasi viziune a lumii prin paharutul naclait.
Miza culturala, istorica, axiologica; tataia arheolog cu cioburile lui; lemnoasa expresie "de o valoare inestimabila" - sunt toate ceea ce trebuie sa fie, intr-o buna traditie a gafelor candide din publicitate, de la rastamanul infulecator de Smash din deceniul trecut pana la pustiul razgaiat din reclama la BCR Asigurari, care distruge "letopisetul Tarii Moldovei" in chiar mainile muzeografului.
Sa incingi o miuta cu teasta vreunui rege scit e insa o gogomanie atat de enorma ca semnificatie, incat reinstituie toate standardele pe care (aparent) le spulberase; si (re)zideste o structura culturala solida tocmai cu un mesaj care exprima contrariul! Cel putin doua targeturi sunt multumite: unul de foarte sus, care se complace in reflectii amare, CTP-iste, asupra felului nostru romanesc de a ne desconsidera (si chiar a ne anihila) istoria; si unul foarte de jos, care va savura eliberarea de sub constrangerile sociale si institutionale. Sunt cele doua target-uri Unirea: primul - mai putin reliable in privinta consumului, dar care intretine prestigiul paradoxal al brand-ului; si al doilea - consumatorii fideli, dedicati, cei care in loc de toata vorbaria asta ar trage o gluma groasa si, in secunda urmatoare, ar zvacni cotul in sus, cu pricepere.
- Maestre, tambalul
Comentarii