Va propun o incursiune cu iz de science fiction in lumea comunicarii. Cum ar putea arata meseria de specialist in comunicare si relatii publice peste 50 de ani?
Cu 100 de ani in urma, PR-ul abia se nastea si era legat in mod direct de relatiile cu presa. In timp, odata cu evolutia companiilor, comunicarea s-a dezvoltat cuprinzand audiente interne si externe diverse. A aparut comunicarea integrata de marketing - semnul ca disciplinele de comunicare s-au regasit si incearca o aliniere si sinergizare. Planurile de comunicare includ azi audientele interne. In dezvoltarea companiilor devine de neconceput evolutia fara un proces de comunicare intern, specializat. Si integrarea continua.
Audienta capitalizeaza toate experientele pe care le are in relatie cu o companie, indiferent de sursa mesajului. Pentru public este putin relevant faptul ca persoana de la call center sau omul de vanzari, lucreaza in departamente diferite si nu se ocupa de comunicare. Ambele comunica, de fapt. Audienta aduna o suma de informatii - implicite si explicite - (de la raftul din magazine, zambetul vazatoarei, doamna de la ghiseul de plati, vocea de la call center la outdoor sau CEO-ul companiei dand declaratii, la literatura de marketing), care ii propun un raport cu organizatia. In final, suma acestor experiente creaza perceptia de ansamblu.
Observand directia, teoreticienii cocheteaza de aproape un deceniu cu ideea ca procesul de comunicare ar trebui sa fie considerat parte din functia de management. Ca unghiul/ gandirea, instrumentele si metodele specifice industriei de comunicare este necesar sa fie integrate din momentul deciziei board-ului companiilor si apoi declinate potrivit regulilor de comunicare intern si extern: pe baza relevantei pentru fiecare audienta si pe canalele cele mai eficiente
Si, privit din interiorul companiilor, procesul arata mai bine astfel: deschide oportunitati pentru mai buna intelegere a activitatii companiei.
Exemplu: o companie decide ca este necesar sa investeasca suma x ca sa isi doteze forta de vanzari cu PDA-uri pentru a afla mai rapid situatia vanzarilor si stocurilor. Compania isi coordoneaza astfel mai bine fluxul de productie. Fluxurile de comunicare de aici duc la partenerii distribuitori - care nu vor mai avea goluri de aprovizionare, la echipa care va utiliza PDA si care - pe langa trainingul tehnic - va trebui inteleaga de ce este nevoie sa completeze cu constiinciozitate datele, la investitorii care trebuie sa stie de ce anume si cum se investsc banii, la echipa de productie care va trebui sa se adapteze cerintelor mai clare ale pietei. Subiectul este unul intresant si pentru media - ca investitie si decizie de afaceri. Presa de specialitate va fi interesata poate de subiectul solutiilor tehnice gasite, departamentele mai putin implicate direct vor dori sa stie ce presupune aceasta transformare si daca ele sunt afectate si cum. Iata cum decizia de management poarta informatie pentru toate audientele care depasesc datele strict tehnice, operationale. De aceea, este nevoie de un demers de coordonare si integrare inca din faza initierii deciziei de business.
Tendinta remarcata pare a fi expresia recunoasterii faptului ca intre a vorbi si a comunica este o diferenta. Ca stabilirea mesajelor potrivite, planificarea lor sunt o disciplina care necesita atentie si, din nou, specializare, intelegere a mecanismelor specifice etc.
Daca aceasta este directia, atunci comunicatorul companiilor care abordeaza astfel procesele trebuie sa isi deschida teritoriile de cunoastere. Pentru a fi competent si pentru a putea integra trebuie sa inteleaga bine mecansimele de afaceri, de productie, de vanzare, sa inteleaga si sa cunoasca modul in care functioneaza diferitele instrumente de comunicare si sa poata aborda ansamblul organizatiei - pentru a asigura o integrare. Aceasta functiune poate fi indeplinita de un specialist deschis, care acumuleaza cunostinte vaste, cu interese diverse. Teoreticienii au numit acest personaj: "comunicatorul renascentist". Trimiterea la acea perioada de efevescenta a spiritului, de anvergura intelectuala, de descoperiri nu poate lasa indiferent un om din acest domeniu. Este o viziune interesanta, care valorizeaza probabil la maximum potentialul comunicarii si al acestei specializari.
Sigur ca sunt discutabile detaliile. Poate fi functiunea indeplinita de o persoana? Poate aceasta sa si implementeze la fel de precis? E nevoie mai bine de o echipa de persoane specializate, care sa combine expertiza si care astfel, ar putea acoperi mai bine si detaliile de implementare? Cine ar coordona atunci demersul? Nu se intampla deja ceva asemanator? Sunt intrebari care isi vor gasi in timp raspunsul in fiecare organizatie - intr-un mod propriu. Vor fi partizani si inamici ai temei.. Dar conceptul, "comunicatorul renascentist", mi s-a parut ca descrie intr-un mod aproape irezistibil o lume in care comunicarea conteaza cu adevarat. De aici, o imensa responsabilitate pentru noi ca truditori in domeniu. Poate ca tema, care capata cumva contur in tendintele ultimilor ani va ramane totusi un vis, o teza teoretica dar cred ca merita din cand in cand sa ne asezam astfel de tinte pentru a ne inspira.
Comentarii