Cica la nastere avem in jur de 10-20 de miliarde de celule nervoase. Si spune-se ca acest numar scade treptat pe masura trecerii timpului. Adica, exemplificand cat se poate de nepretentios, daca atunci cand am inceput aceasta fraza aveam optsprezece miliarde doi neuroni, este foarte posibil ca inainte sa pun punct numarul lor sa se rotunjeasca. Daca asociem celula nervoasa cu inteligenta, inseamna ca acum inteleg mai putin din lumea din jur. Daca, pe de alta parte, o asociem cu durerea, probabil ca voi putea de acum sa prepar omleta doar cu mana. Eu unul zic sa o asociem de data asta cu durerea. Fie si doar pentru faptul ca cealalta "maladie", nu are nevoie de publicitate.
In curba tematica a publicitatii de la televizor putem identifica cu usurinta ascensiunea lucrurilor care ne preocupa. Sau a lucrurilor pe care advertiser-ii spun ca ar trebui sa ne preocupe. Nu trebuie sa fii foarte atent ca sa constati ca in aceasta perioada sentimentul preponderent in sanul societatii de consum este durerea. Ne dor dintii, ne doare cefaleea, ne doare stomacul, ne doare dolor. Rezumand: ne doare sufletul din cap pana in picioare. Si, pentru ca desi suntem un popor obisnuit cu durerea, aceasta nu constituie un avantaj competitiv in capitalism, va trebui ca in timp ce ne masam nervii mirati din batiste, sa alegem totusi un remediu din vasta oferta prezenta la televizor.
E destul de fascinant sa vezi cum o durere destul de prozaica, cum ar fi cea de dinti, primeste din patru parti rezolvari care de care mai strategice. Algozone se proclama cel mai "accesibil" ca pret, Nurofen este "cel mai puternic analgezic disponibil fara prescriptie medicala", Algocalmin te trateaza atunci cand "te doare romaneste" iar Solpadeine... rataceste 30 de secunde intr-un spot de unde ne alegem doar cu... Solpadeine. Fireste, cum ai putea sa te pozitionezi in mintea unui om unde agita neindemanatic securea durerea de dinti? De dragul simetriei cred ca pe cele patru spoturi care se lupta pentru linistea noastra le putem distribui grosso modo doua cate doua. Pe de-o parte sa punem Algozone si Solpadeine iar deasupra lor Nurofen si Algocalmin.
Despre Algozone nu stiu daca merita sa vorbim. In afara de beneficiul "pretului imbatabil" si corvoada ecranului impartit in noua, cred ca putem sa-i trecem cu vederea celelalte contra-performante publicitare. Solpadeine cere, pe de alta parte, un fault colegial. Probabil constientii de numele greu de retinut, autorii au tinut cu tot dinadinsul sa-l declame obsesiv de nu mai putin de 6 (sase) ori in 30 de secunde. Imi e destul de dificil sa imi dau seama de ce acest demers repetitiv a capatat asemenea proportii. Oricum, la sfarsit, pacatele sunt spalate printr-un slogan care mai arunca o grenada in plasa consumatorului: "puterea de a lovi durerea... acolo unde apare". De parca am putea lovi durerea acolo unde ea nu apare. Sau poate cine stie, exista dureri mai greu de diagnosticat care apar undeva si ne "dor"in alta parte. Si atunci ar trebui sa folosim Solpadeine. Adica mai rar.
Pe partea cealalta a baricadei lucrurile sunt mai placut de privit. Nurofen e un exemplu excelent de publicitate bine inteleasa. Avem un concept comunicat clar, o executie onorabila, apasatoare si sobra intregita de un slogan care are toate sansele sa ii convinga pe cei vizati sa il caute prin farmacii. E genul de spot frustrant care reuseste sa fie bun fara sa te lase cu gura cascata. Lucru pe care nu pot sa-l spun despre Algocalmin. In sensul ca mi-a rupt un zambet conspirativ, dar de atunci incerc sa-mi musc limba. Si asta pentru ca subiectul este generos, nu pentru ca as avea intr-adevar ceva sa-i reprosez. Poate doar faptul rusinos, mioritic si aproape inutil ca in memorialul durerilor mimate lipseste, vai, durerea cea mai romaneasca - durerea de cot. Precum si altele, pe cat de prezente, pe atat de imposibil de amintit.
