S-au incheiat inscrierile la Scoala de creatie ADC*RO

S-au incheiat inscrierile pentru concursul de admitere la prima editie a Scolii de creatie ADC*RO. Aspirantii la statutul de student al Scolii ADC*RO au avut posibilitatea de a se inscrie pe site-ul www.scoalaadc.ro in perioada cuprinsa intre 1 februarie si 10 martie.

Dintre cei peste 1.000 de candidati care si-au creat conturi pe site, 250 au reusit sa rezolve subiectele de admitere propuse de tutori si au intrat in competitia pentru un loc in bancile primei scoli de creatie din Romania.

In urma unui proces de evaluare online a aplicatiilor primite, tutorii scolii vor selecta aproximativ 60 de studenti, care vor participa la Scoala ADC*RO, in perioada aprilie - iunie 2008.

Aplicatiile intrate in concurs vor fi evaluate in mod individual de catre tutori si vor fi notate pe o grila de la 1 la 5. In urma centralizarii punctajelor obtinute de fiecare candidat, se va alcatui un clasament si rezultatele concursului vor fi anuntate in ultima saptamana a lunii martie.

In evaluarea aplicatiilor, tutorii vor tine cont de logica, talentul si inspiratia fiecarui candidat. Se va judeca strict prospetimea, claritatea si relevanta ideii, si nu calitatea executiei.

"In primul rand, am sa urmaresc relevanta propunerii. Ar putea functiona? Ar convinge? Este potrivita cu brandul si cu targetul? Apoi ma voi uita la noutatea ideii. Este ceva ce nu am mai vazut? E ceva la care nu m-as fi gandit? Mi-ar fi placut sa o fac eu? Cam atat. Daca raspunsurile la aceste intrebari sunt macar pe jumatate pozitive, am dat de aur", spune Bogdan Naumovici, Creative Director, 23 Communication Ideas si unul dintre profesorii Scolii de creatie ADC*RO.

Pentru admiterea in cadrul Scolii ADC*RO, cei 12 tutori au propus spre rezolvare un set de cinci subiecte la care participantii au avut acces prin intermediul contului creat pe site. Subiectele au fost create pentru a testa originalitatea si aptitudinile creative ale aplicantilor.

Scoala ADC*RO se adreseaza atat studentilor, celor care nu lucreaza in publicitate, cat si celor care deja lucreaza, dar vor sa se perfectioneze. Studentii vor avea 12 seminarii si vor primi spre rezolvare 10 briefuri, care la sfarsitul Scolii se vor concretiza intr-un portofoliu. Acesta va constitui un material valoros in vederea obtinerii unui job in domeniul advertising-ului.

Prima editie a Scolii de creatie ADC*RO a beneficiat de sprijinul mediatic oferit de Bestjobs.ro, IQads, Compact si 24-Fun.

Scoala de creatie ADC*RO este un proiect demarat de Art Directors Club (ADC) si Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR). Prima editie este organizata de Millenium Communications, companie infiintata in 1998, ca agentie de PR. In prezent, Millenium are trei divizii separate: PR, BTL si proiecte proprii - Internetics, AdPrint, Gala Societatii Civile.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


ADC*RO

Art Directors Club Romania (ADC*RO) a fost infiintat in 2008 si reprezinta o asociatie non-profit, al carei obiectiv este acela de a promova si de a recunoaste excelenta in creativitate. Art Directors Club Romania... vezi detalii »

Dosare editoriale

Festivaluri

Sectiune



Branded


Related