Rad numai cand ma gandesc cam cum oi arata cu titlul asta langa poza mea. Noroc c-o am dinainte. Daca ar fi fost imagine live probabil ca aveam o expresie ca-n ATF cand avem examen la semiotica: o combinatie de migrena cu pantecaraie.
In primul rand, oricat de mare ar fi sofismul, standardizarea nu e neaparat rea, asa cum originalitatea nu e automat buna. Asta, probabil, o stie sau o presupune toata lumea. Sau poate sunt eu naiv Dar cand standardizarea reprezinta un set de (scuzati) standarde, in special tehnice, pe care o agentie locala trebuie sa le respecte sau poate o paradigma creativa in trebuie sa se inscrie, lucrul acesta e, de cele mai multe ori, pozitiv. Romanii inca au carente mari de experienta si educatie in lucrul cu anumite categorii de produse. La fel, originalitatea de dragul originalitatii, sau rabufnelile creativo-nationalisto-astenice ale unor departemente de strategie sau creatie ale agentiilor locale pe un brand international sunt la fel de vinovate precum "standardizarea" decerebrata pentru faptul ca in acest moment nu exista nici un brand cu o comunicare constanta, coerenta si interesanta. Cu exceptia Unirea, poate.
In al doilea rand, o realitate mai putin inteleasa si studiata este permeabilitatea publicului roman, dar mai cu seama a ghildei publicitarilor si marketerilor, la creativitatea si publicitatea straina. Desi se sustine ca exista epoci in publicitatea romaneasca, sa fim seriosi, nu suntem Anglia sau America anilor '50-'60.
Publicitatea romaneasca nu evolueaza de la Ogilvy la Fred si Farid in propriii termeni, indiferenta la ce e "dincolo". Piata si mintea colectiva a romanului, inca din anii '90, prin "cablu" dar in special acum, datorita web 2.0, au fost racordate sporadic si accidental la realitati si creatii mult diferite si superioare fata de ce-i ofera Agentia din Bucuresti la Antena 1 in pauza dintre Cristoiu si fotbal.
Ce inseamna asta pentru publicitari sau industrie? Mai nimic, pe moment. In orice caz, nu fara eforturi imense de intelegere si posibil fara un research la limita rentabilitatii. Ce-i drept, va veni si o vreme cand prapastia dintre portretul perceput al consumatorului si media-savvyness-ul real al acestuia se va dovedi o problema pana si pentru comunicatori-colos gen P&G, dar pana atunci, are balta peste
Ceea ce e interesant pentru noi e cealalta parte: evolutia si originalitatea publicitatii romanesti ca efect al expunerii reprezentantilor ei la comunicarea din afara granitelor. Iar aici nu vorbim doar de agentii, ci si de clienti. Reviste, ziare, satelit, reviste de specialitate, VHS-uri, DVD-uri, apoi, in ultimii 7-8 ani, internet, toate au transformat mintea industriei romanesti de publicitate (cu mici exceptii) intr-un svaiter profesional. Si este aproape amuzant sa privesti efectele.
Cu cat "imbibarea" e mai mare, cu atat calitatea relativa si originalitatea mediului cresc. In ordine inversa, avem televiziunea, cu cea mai mare influenta atat asupra clientului cat si a publicitarului, apoi print-ul, care cu cateva exceptii, este Cenusareasa publicitatii romanesti (o Cenusareasa luata la cate un gang-bang inainte de festivalurile autohtone) si apoi, cu tristete, radioul: infect. Test rapid: cati clienti credeti ca au ascultat vreodata un post de radio britanic sau american? Mda, nici eu nu stiu, dar ceea ce stiu este ca in mod sigur nu circula cu autobuzul sau maxi-taxiul pentru ca altfel i-am vedea cu sange inchegat pe la urechi de la pauza publicitara.
Surprinzator este ca tot radioul, saracul, are cel mai potential pentru o "Revolutie a publicitatii romanesti" - asta pentru cei care mai cred in asa ceva si care mai au si tupeul s-o numeasca asa.
Dar asta, intr-o emisiune viitoare.
