Despre fotbal si bere n-am crezut ca am sa scriu vreodata. Decat daca, Dumnezeu stie prin ce transsubstantiere, as fi avut de-a face cu un altfel de fotbal sau cineva m-ar invata sa beau altfel bere. Ei bine, ma simt obligat sa recunosc, ca desi in ceea ce priveste fotbalul nu s-a intamplat nimic nou, cineva s-a gasit totusi sa-mi puna altfel berea in mana. Probabil doamnele si-au dat seama deja, este vorba de Bergenbier.
Fac parte din acel mic procent de barbati, fara indoiala paria, care indifirent de meci sau de rezultat, inregistreaza constiincios calupul dintre reprize. O curiozitate mai mult simbolica, deoarece caracterul profund barbatesc si ratecard-ul mare actioneaza prohibitiv asupra diversitatii si, cateodata, chiar a calitatii reclamelor. Cu toate acestea, fac eforturi sa nu imi pierd speranta. Ca Romania are sa se califice iar eu n-am sa stiu ce sa imi mai aleg din potpuriul de capodopere de treizeci de secunde.
Sincer vorbind, reclamele la bere n-au reusit niciodata sa-mi transmita vreun mesaj simpatic. Pur si simplu cred ca producatorii estimeaza de fiecare data gresit avantajele pe care aceste potiuni profane de malt si hamei le au in fata altor lichide. Concepte ieftine, promotii nesfarsite, multi prieteni, multe premii, rasete, distractie, putina promiscuitate si mese cat mai ude - cam acestea sunt argumentele unei beri care vrea sa ne faca pe plac. "Inca una si ma duc", "Una buna impreuna", "Bere de la munte" "Uita-te sub capac", "Razuieste eticheta", toate ma fac sa cred ca orice contact nemediat cu o sticla de bere ar fi echivalentul racoritor al unei trepanatii. Stii senzatia.
