Despre fotbal si bere n-am crezut ca am sa scriu vreodata. Decat daca, Dumnezeu stie prin ce transsubstantiere, as fi avut de-a face cu un altfel de fotbal sau cineva m-ar invata sa beau altfel bere. Ei bine, ma simt obligat sa recunosc, ca desi in ceea ce priveste fotbalul nu s-a intamplat nimic nou, cineva s-a gasit totusi sa-mi puna altfel berea in mana. Probabil doamnele si-au dat seama deja, este vorba de Bergenbier.
Fac parte din acel mic procent de barbati, fara indoiala paria, care indifirent de meci sau de rezultat, inregistreaza constiincios calupul dintre reprize. O curiozitate mai mult simbolica, deoarece caracterul profund barbatesc si ratecard-ul mare actioneaza prohibitiv asupra diversitatii si, cateodata, chiar a calitatii reclamelor. Cu toate acestea, fac eforturi sa nu imi pierd speranta. Ca Romania are sa se califice iar eu n-am sa stiu ce sa imi mai aleg din potpuriul de capodopere de treizeci de secunde.
Sincer vorbind, reclamele la bere n-au reusit niciodata sa-mi transmita vreun mesaj simpatic. Pur si simplu cred ca producatorii estimeaza de fiecare data gresit avantajele pe care aceste potiuni profane de malt si hamei le au in fata altor lichide. Concepte ieftine, promotii nesfarsite, multi prieteni, multe premii, rasete, distractie, putina promiscuitate si mese cat mai ude - cam acestea sunt argumentele unei beri care vrea sa ne faca pe plac. "Inca una si ma duc", "Una buna impreuna", "Bere de la munte" "Uita-te sub capac", "Razuieste eticheta", toate ma fac sa cred ca orice contact nemediat cu o sticla de bere ar fi echivalentul racoritor al unei trepanatii. Stii senzatia.
In tot peisajul acesta pantagruelesc iata ca cineva a avut curajul sa puna paharul gol pe masa si sa spuna: de ce sa mai radem dom'le, daca n-avem de ce?. Cu siguranta cei cu televizor in casa au vazut cele trei spoturi ale campaniei intitulata fatidic si oarecum rau-prevestitor "Acum ori niciodata!". Cei trei suporteri, fiecare langa paharul lui de bere, luand in primire cate un membru al reprezentativei noastre de fotbal. Nu neaparat in ordinea numerelor de pe tricou, Chivu, Lobont si Dorinel Munteanu au trebuit sa petreaca in preajma spovedaniilor celor trei, timpul ramas pana la partida. Mesajul i-ar fi motivat cu siguranta pe toti componentii nationalei, daca cineva ar fi dat in vestiare drumul la televizor. Suna cam asa: Sunt romani care va iubesc. Jucati pentru ei.
In general, atunci cand un produs tine cu tot dinadinsul sa se transforme in vocea consumatorilor sai, am impresia ca paradoxal isi pierde din credibilitate. Chiar daca cei din spot sunt proclamati "suporteri", chiar daca textele lor, pe care probabil nu le-au scris ei, sunt bune, am mari dificultati in a ma aseza la aceeasi masa fara sa comentez. Pentru ca desi consumatorul incearca sa se proclame nevasta, produsul apare de obicei la bine si se evaporeaza la rau. De data aceasta n-a fost insa cazul, un al patrulea spot i-a cerut mana femeii care sta la panda in orice consumator mai mult sau mai putin consumat. Un episod care mi s-a parut pana si mie, barbat cu microbul redus la simpla prezenta, emotionant. Sa vezi privirile golite ale suporterului deprimat cu capul plecat in tricoul imbibat de serotonina. In spotul sponsorului oficial... Hmm... Mucho dolor. Si mult curaj. Desi, nu stiu de ce, am impresia ca lucrurile n-ar mai fi stat atat de bine, daca ne-am fi calificat. De aceea ma bucur pe undeva ca suporterul a ramas singur la masa iar pe teren n-a alergat nimeni cu tricoul in cap.
