Imi aduc aminte ca primul meu sef - un austriac haios si dintr-o bucata - isi exprima deschis invidia fata de inceputurile carierei mele: la 22 de ani intram intr-o agentie de publicitate cu nume international, dand cu nasul pentru prima oara de rigorile profesionale ale unei functii care nu avea (si n-are nici acum) traducere in limba romana: account executive.
La varsta mea, seful meu intorcea burgeri probabil undeva prin Viena si stia ca, in tara lui asezata, cu economia ei asezata, trebuie sa treaca apa pe Dunare pana sa poti deschide usile unei agentii serioase. Ca sa ai ce sa-i spui, nu de alta.
La noi etapele s-au ars si se ard in continuare fara clipire si fara regrete. Ca si industria noastra, crestem intr-un an cat altii in zece. Cat dureaza facultatea, avem pretentia sa evoluam in cariera cu viteza luminii si sa devenim in acelasi timp si absolventi cu licenta si seniori. Ambitia nu strica nimanui, dimpotriva, e de cele mai multe ori gaz pe focul oricarei pasiuni pentru profesie. Totul e sa stii in ce directie si in ce cantitate torni gazul.
Nu suntem vinovati ca am luat o industrie de la zero si ca ne construim in continuare cu mare viteza corpul profesional. Dimpotriva, cred ca ne-a priit si ca industria de PR din Romania, tanara si proaspata fiind, arata destul de sexy. Dar ceva dreptate avea si seful meu din Austria. Frustrant cum suna pentru un junior in agentie, trebuie sa treaca niste ani peste tine ca sa poti sa te numesti pe drept consultant. Peste tine si nu pe langa tine.
Trebuie sa asculti inainte sa poti vorbi, trebuie sa citesti inainte sa pui mana pe condei, trebuie sa inveti tu, inainte de a-i invata pe altii. Trebuie sa dai inainte de a primi. Stiu ca suna boring si uncool. Dar intr-o lume atat de mica si dinamica precum a noastra, cu atat de multe conversatii si referinte, etapele arse se vad, reputatiile subrede se clatina si cursul zilei raportat la propria persoana nu e neaparat salariul pe care il primim astazi, conjunctural, ci salariul pe care-l meritam maine - si pe asta il cunoastem cel mai bine numai noi.
Un asemenea curs al zilei nu-l gasesti pe Internet, ci in experientele profesionale pe care le culegi, in problemele pe care le rezolvi cu bine nu o data, ci de mai multe ori, in sfaturile urmate si implinite, in materialele citite si remarcate, in crizele neintamplate.
Timpul in PR nu curge la fel de repede ca in publicitate, dar, ca in publicitate, el nu inseamna nimic daca inseamna vechime. Inseamna totul daca inseamna experienta. Pasii in administratie sunt rapizi; in consultanta sunt mai dificili si pun probleme de echilibru mai mari - dar parcurgerea lor e cu atat mai plina de satisfactii.
Ca oameni de PR, suntem mari maestri ai eufemismelor. In sinea noastra, insa, nu ne imbatam cu apa rece: varsta debutului are avantajul entuziasmului numai daca entuziasmul si dorinta de a invata exista acolo cu adevarat. Si daca se mentin pe termen lung. Putem citi asta intr-un CV. Putem citi asta intr-o privire aruncata la un interviu. Vrem sa citim asta si in ochii celorlalti si intr-ai nostri, cand ne mai uitam intr-o oglinda.
Tineti minte asta cand mergeti la urmatorul interviu. Cand bateti pentru prima oara la usile unei agentii. Aveti inca multe sanse sa intrati direct in profesie, fara sa treceti pe la departamentul salata sau cartofi prajiti de la fastfood: respectati-va sansele si tineti-va bine de ele. Cele bune nu sunt multe.
Varstele nu se succed asa de repede in PR. Aveti de asteptat pana sa puteti vorbi cu autoritate si convingere unui director general, de pe pozitia incomoda a constiintei de companie pe care nimeni nu si-ar dori-o prin preajma. Ca angajator, poate ca asta imi creeaza o problema, mai ales in randul celor care mai cocheteaza la inceput de drum cu publicitatea sau cu BTL-ul. N-am prea multe a le scrie pe cartile de vizita. Nu am prea multe promisiuni a le face a priori. Dar am incredere ca aceia care descopera cu adevarat frumusetea meseriei de consultant in relatii publice vor avea rabdare cu ea si vor ramane langa ea pe viata.
Comentarii
Dar trebuie sa recunoastem ca si calitatea studiilor academice pe aceasta tema mai trebuie imbunatatita...
Totusi observatia din comentariul anterior, e total irelevanta in acest context, venind de la un tanar de nici 22 de ani.
Sorana Savu spunea: "Trebuie sa asculti inainte sa poti vorbi, trebuie sa citesti inainte sa pui mana pe condei, trebuie sa inveti tu, inainte de a-i invata pe altii." (paragraful 5 din articol).
Ioana Cimpoeru