Ca in fiecare an, Fundatia DaKINO selectioneaza spoturile TV care urmeaza sa reprezinte publicitatea romaneasca in cel mai important eveniment vizual-publicitar al anului - Noaptea Devoratorilor de Publicitate.
Acest spectacol este prezent in peste 40 de tari si reprezinta productia publicitara a peste 60 de nationalitati. Timp de 6 ore se va proiecta o colectie continand in jur de 400 de spoturi, din toata lumea, din toate epocile. Nu se vor proiecta doar cele mai bune filme publicitare, sau cele mai noi. Pentru ca NDP nu este o colectie de sporturi geniale, este o colectie de spoturi si atat. NOAPTEA DEVORATORILOR DE PUBLICITATE reprezinta imaginea publicitatii la nivel mondial, pozitia pe care aceasta o ocupa in fiecare tara, iar programul alterneaza spoturile noi cu cele vechi (din 1898 pana in zilele noastre), precum si cele clasice cu cele moderne.
Nu se va exercita nici un fel de cenzura asupra spoturilor: alcol, tutun, sex, toate vor fi prezente! Si in plus, acestea vor fi proiectate in integralitate, indiferent de lungime, desigur daca sunt selectate. La inceputul fiecarui spot, se va insera, sub forma de subtitraj, tara si anul de productie.
Comentarii