Promit, promit, promit colegilor de la IQads, in fiecare saptamina, ca o sa imi fac aparitia in mailurile lor cu o analiza geniala, care sa rascumpere celelalte dati in care ea a intirziat sa parcurga lungul drum al bitilor inspre inbox. Asa au trecut pe linga mine borcanele cu multumesc, naucitorul iaurt cu lapte de mama care s-a luat in piept (glumita nesarata a fost involuntara) cu ubicuul Danone (sub o influenta acceptat Sf-ista, mie imi da senzatia tipului ala de alien care exista peste tot, sub diferite infatisari lactate), in fine, subiectele s-au tot plimbat pe drumul lor, iar eu pe altul.
In timp ce preferam o alta poteca (sa ma uit la relevizor in loc sa scriu), s-au strins insa, mai multe framintari, care ma treceau pe parcursul pauzelor publicitare. Asa ca le-am dat grai dupa cum urmeaza.
Prima chestie pe care eu nu o inteleg nici in ruptul capului este cum a devenit atit de hot uleiul de masline. Nu este doar in voga sau megacool sau care o fi cuvintul zilele astea, este peste tot. Prima data l-am vazut in creme, care l-au impartasit cu generozitate si la sapunuri, si la gelurile de dus, si la sampoane, ca doar stateau pe acelasi palier cosmetic, ba hai, si in vopselurile de par.
De aici si pina la alimente nu a fost decit un pas mic de marketing. Tzop tzop in margarina, in biscuiti, in piine, l-am vazut de curind chiar si in uleiul de floarea soarelui. Asta mi s-a parut prea de tot. Va avertizez cu toata seriozitatea, micutele astea sint hotarite sa cucereasca lumea. Si apoi, mai am o nelamurire in privinta lor. De ce doar alea verzi ne urmaresc prin magazine? Cu suratele lor negre ce s-a intimplat, de ce nu le baga nimeni in seama? In familia lor, a maslinaceelor, or fi rudele mai indepartate de la tara?
O a doua problema o am cu gospodinele. Ma refer doar la acelea care spala vasele sau chiuveta, cada si aragazul. Am impresia ca sint ori cam lenese, ori cam mincinoase. "Am incercat toate tipurile de produse", se plinge de exemplu una dintre ele, iar pe ecran apare cu exactitate o multime finita, dar destul de mare, de tuburi cu solutii de curatat. In urmatoarea secunda de spot vedem si casa gospodinei care a incercat toate solutiile de curatat. Ei bine, casa aia nu numai ca nu da in nici un fel impresia ca ar fi incercat cineva sa o curete, ba din contra, pare vandalizata cu rea credinta. In off, o voce de semizeu furios vorbeste de mizeria intarita. Eu nu cred ca mizeria se poate intari daca este atacata, in mod repetat, cu magazinul ala de solutii de curatat pe care il are femeia in fata. Nu am nimic cu spoturile la detergenti de haine. Pentru credibilitate sporita, acolo se folosesc copii. Cine a vazut copii in viata, stie ca nici o hiperbola nu este suficienta pentru a le descrie capacitatea de productie. Si nu ma refer nici la reclamele-demonstratie, in care un personaj taie ciorapul in doua si il inmoaie in ciocolata si cerneala. Tipul o fi avind probleme psihologice, dar cel putin nu incearca sa ne convinga ca l-a patat din greseala.
Accidental, am descoperit ce au in comun toate reclamele din lume. Verbul a proteja. Companiile vor cu tot dinadinsul sa ne protejeze. Ca intreg (mai ales daca esti femeie), pe parti - miinile, pielea, buzele, parul, dar si posesiunile - masina, casa, caldura din apartament sau nevoile - sanatatea, relatia, inteligenta. In urma unui calup publicitar ai impresia ca umanitatea a evoluat doar pentru a-si atinge nivelul maxim de vulnerabilitate si ca toate lucrurile marunte sau mari ale vietii au scopul de a ne ataca.
Dilema asta este la categoria uimiri. Privesc la reclamele cu produse de ingrijire a gurii si ma mir. La cum arata demonstratiile modulare si la cit loc de manevra are periuta de dinti, ai impresia ca avem gura cit un garaj. Si ca avem cite o strungareata la fiecare dinte in parte. Si, bineinteles, ca nu i-am mai spalat din paleolitic.
Una scurta. De ce oamenii care vin din viitor, de la AIG, sint imbracati ca la 1900?
E comod sa te legi de Perwoll. E ca si cum ai trisa aproape. Dar daca tot ne apropiem de final, am voie sa citez din clasici. Si o fac doar ca sa iau cuvintul apararii. Eu cred ca o mama mindra de fiul ei sexy care danseaza are dreptul sa-si aduca balsamul cu care ii spala rufele la spectacol, la fel ca un barbat indragostit de rochia rosie a iubitei, in parc, si o femeie careia ii e dor de sotul care vine cu trenul, in gara. Nu e nimic in neregula in a purta detergentii tot timpul, alaturi de noi, pentru a-i arata ca dovada celor care nu ne cred ca ne spalam hainele.
Iar la sfirsit de tot, o sa dau si exemplul colegilor de la Catavencu. Cum reuseste femeia aia de la Jacobs sa deschida usa postasului, inspre interior, cu doua cesti de cafea in brate? Si asta de citeva mii de ori pe zi!
Exista si o morala. Respectiv citeva indicatii de lectura a textului de mai sus. 1. Stiu ca sint metafore/exagerari doar pentru a pune mesajul in evidenta, iar publicitarii stiu la rindul lor ca sint stupide, dar parca se stabilise o data, demult, ca targetul nu e idiot, e sormea, ba 2. Pentru ca reclamele nu sint doar reclame. Au devenit picaturi de popcultura, iar publicitarii nu trebuie sa se supere, ele pot fi comentate din toate pozitiile 3. Mai ales ca, chiar daca se adreseaza unui target in care nu ma aflu, ne obliga pe toti sa le privim, cind ne intrerup telenovela.
Comentarii
Nu inteleg, de ce pierdeti vremea sa faceti pe desteptii si nu scrieti ceva care sa va reprezinte!?!
Morala ti'o facem noi!
Ceva jir?!