Propaganda si Bursa de Valori Bucuresti au demarat prima campanie de publicitate de la infiintare, cu scopul de a promova piata de capital si de a incuraja investitiile la bursa.
Cu un an in urma, Bursa de Valori Bucuresti a efectuat un sondaj din care a reiesit ca respondentii cunosteau foarte putine elemente ale activitatii bursiere. Urmare a acestor rezultate, Departamentul de Relatii Publice si Marketing a decis inceperea unei campanii structurata pe doua directii strategice. Pe de o parte am organizat un road-show pentru a discuta direct cu factorii de decizie din companiile eligibile sa se listeze, iar pe de alta parte am initiat aceasta campanie in mass media pentru a determina publicul larg sa isi indrepte atentia catre piata de capital.