Peste 60% dintre utilizatorii europeni de internet au declarat ca prefera editiile online ale ziarelor, in loc de cele tiparite, si ca internetul este principala lor sursa de stiri, arata un studiu realizat de European Interactive Advertising Association (EIAA).
In clasamentul celor mai vizitate site-uri, care au fost accesate cel putin o data pe luna, se situeaza cele de stiri (65%), urmate de cele care contin informatii locale (52%), site-urile de turism (51%), cele financiar-bancare (50%) si cele de muzica (46%). Timpul petrecut online a crescut, de asemenea. Utilizatorii de internet din Europa petrec saptamanal, in medie, 11,9 ore online si aproape o treime depasesc 16 ore pe saptamana. Studiul mai arata ca 28% dintre respondenti au declarat ca citesc ziarele tiparite mult mai rar, de cand au aparut editiile online ale acestora.