Companiile din online iau initiativa si lanseaza o campanie de recrutare 100% creativa

Speed Promotion, in parteneriat cu ARBOmedia, Hotnews.ro, IQads, Marketeer.ro si New Media Agency lanseaza o campanie de recrutare si training cu totul aparte, care se adreseaza studentilor pasionati de online care doresc sa inceapa o cariera in domeniu.

"Ca toate domeniile cu o dezvoltare foarte rapida, online-ul simte lipsa acuta a oamenilor formati iar metodele clasice de recrutare nu livreaza rezultate satisfacatoare sau o fac intr-un timp mult prea lung. De aceea am hotarat sa luam initiativa si sa gandim un sistem prin care sa recrutam viitorii angajati si sa ne asiguram, in acelasi timp, ca vor fi oameni foarte bine pregatiti in domeniu" a declarat Dorin Boerescu, Managing Partner Speed Promotion.

Astfel a fost creat www.vreausafacmarketingonline.ro un proiect care isi propune sa recruteze din randul studentilor din facultatile de comunicare din Bucuresti 21 de tineri aspiranti care sa beneficieze timp de o saptamana de training intensiv pe teme de comunicare si promovare online si de 3 saptamani de practica pe proiecte reale in cadrul unora dintre cele mai importante companii din domeniu din Romania.

Dupa incheierea celor 3 saptamani de munca, cei mai buni 11 participanti vor primi oferte de munca in cadrul companiilor partenere, pe posturi din cadrul departamentelor de online.

www.vreausafacmarketingonline.ro este creat pe platforma unui blog care va fi actualizat zilnic pe toata durata competitiei, atat cu posturi ale organizatorilor cat si ale participantilor, pentru ca intregul proces de pregatire si recrutare precum si evolutia participantilor sa poata fi urmarite in timp real.

Promovarea proiectului se va face printr-o campanie de comunicare pe IQads.ro, Hotnews.ro, forumuri de discutii si site-uri ale facultatilor vizate, promovare pe bloguri, iar singura sa componenta offline va fi o mini-campanie de panotaj la sediile SNSPA, FJSC si ASE din Bucuresti.

Proiectul www.vreausafacmarketingonline.ro este initiat de Speed Promotion impreuna cu ARBOmedia, Hotnews.ro, IQads, Marketeer.ro si New Media Agency, ai caror reprezentanti vor fi si trainerii participantilor la competitie. Candidatii vor putea afla totul despre marketingul online de la nume cunoscute in industrie precum Alin Zainescu, Bianca Vlaston, Calin Rotarus, Ciprian Stavar, Costin Radu, Dorin Boerescu sau Doru Panaitescu.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related