Responsabilitatea sociala corporatista sau "afacerile cu fata umana", dupa cum a spus Marie-Rose Mociornita, a fost una dintre concluziile celei de-a doua editii a conferintei internationale despre responsabilitate sociala corporatista - CSR '07 - desfasurata la Bucuresti in zilele de 22 si 23 octombrie, care a beneficiat de prezenta a 42 de vorbitori, dintre care 24 de talie internationala.
"Daca nu ne place care este starea de fapt in lumea in care traim, acum avem puterea si capacitatea sa facem o lume noua. Responsabilitatea sociala corporatista ar trebui sa devina o componenta normala in viata economica si sociala din Romania, ca in toate democratiile functionale. Corporatiile au reponsabilitatea de a interactiona pozitiv cu clientii lor, cu mediul inconjurator si cu angajatii lor", a spus Marie-Rose Mociornita, vorbitor in cadrul sesiunii "Media, an engine for CSR - The power of celebrities involvment" care a incheiat cea de-a doua zi a conferintei.