Razboiul stelelor

... in cinematografe, din 19 mai 2005. In Romania, de cateva zile. S-au incalzit stelele, chiar s-au infierbantat, si in final au dat in comunicate clocotitoare. Si toate astea doar pentru ca intr-o galaxie foarte, foarte apropiata, la capatul lui 105, va avea loc un festival, caruia in acest an n-o sa-i mai spunem Ad'Or, ci Palme de d'Or.

Dar sa trecem in revista stelele. Intr-un centru, caci nu ne permitem sa-i punem la colt, sunt patru Luke, toti independenti si independenti pentru toti. In celalalt centru, avem un alt erou, pardon, the erou, un Darth Godvader al publicitatii romanesti. Orice analogie cu personaje imaginare este pur Fortata, caci, in acest caz, nu putem spune care-i Forta de bine si care e Forta de restul.
Acum sa vedem si substratul litigiului. Cele patru agentii independente pun in carca multinationalelor tot felul de lucruri din categoria "de restul", acuzatia principala fiind legata de executarea unor lucrari al caror unic scop este de a castiga premii. Nici de data asta n-am inventat noi galaxia, problema "specialelor" de festival - "ghosts", "truchos", "fantasmas" - starnind furtuni de mai multi ani la Cannes, unde s-a ajuns si la returnarea premiilor.

Si-acum sa transam. Doar temele, pentru ca de tinut, nu tinem cu nimeni, in afara de ideea unui festival de publicitate romanesc cat se poate de corect. In problema "specialelor", lucrurile sunt foarte clare: sunt de neacceptat. Febra premiilor nu justifica nici trisatul, nici solutiile "creative" de mentinere a produselor de advertising la limita de jos a acestei notiuni, prin prezentarea lor in spatii media ieftine si fara impact sau utilizarea unor clienti altfel inexistenti pe piata publicitatii. Sensul existentei agentiilor de publicitate este de a crea reclame pentru produsele altora, nu de a crea produse pentru reclamele lor. Asta nu inseamna ca ar trebui sa ingroape din start orice idee care nu are la baza o cerere venita din partea unui client, ci ca ar trebui sa mearga pe calea normala intr-un astfel de caz, anume sustinerea ideii in fata potentialilor beneficiari.

Poate ca s-ar ajunge destul de usor la acel festival de necontestat de care se pomenea intr-unul dintre comunicate, daca n-ar fi si o alta miza. Sa nu uitam - eu incerc s-o spun de cate ori am ocazia - publicitatea este, in primul rand, o afacere, iar etica si business-ul nu prea mai au multe in comun in Romania sau aiurea. Un premiu inseamna un lucru de aratat clientilor, iar efectele pe care acesta le produce asupra modului in care sunt percepute agentiile au fost certificate de firmele de research. In cursa Ad'Or-ului nu se alearga numai pentru trofee, iar asta complica lucrurile si scoate laserul din teaca. Insa nici macar acest aspect nu justifica eventualele incercari de indoire a linguritei cu puterea mintii. Pardon, asta-i din alt film.

Totusi, nu m-as grabi sa declar Ad'Or un festival putred, iar daca e sa contest ceva, este modalitatea de a protesta pe care au ales-o cele patru agentii. Boicotarea festivalului nu aduce nimic bun, si, dupa cum au "simtit-o" chiar pe pielea lor, nu rezolva nimic. Implicarea, da! As fi preferat ca cei patru sa fie acolo, sa lupte chiar cu mainile taiate pentru a oferi termeni de comparatie. Asa ramanem doar cu comunicate si acuze inaintea unui razboi inexistent, in care o tabara ramane in peluza Caii Lactee si scandeaza ...

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Festivaluri

Sectiune



Branded


Related