Sub indemnul "Nu taia padurea ca-n codru", Agentia de Monitorizare a Presei a dezvoltat o campanie al carei scop este sa creasca gradul de informare si constientizare cu privire la taierea abuziva a copacilor. Potrivit unui comunicat de presa, 50 de copaci din zonele Piata Universitatii, B-dul Lascar Catargiu, B-dul Magheru si B-dul Elisabeta au fost imbracati in haine de doliu, aceasta masura fiind luata in amintirea celor 10 000 de bucuresteni care mor anual din cauza conditiilor de mediu si a celor 32 de milioane de copaci taiati in mod ilegal.
"Pentru ca taierea padurilor in Romania nu se face in spiritul unei dezvoltari durabile, iar institutiile statului sunt apatice si nu iau atitudine in acest sens, ne-am gandit sa initiem aceasta campanie ca un strigat de durere, disperare si deznadejde a fiintei ce pierde ceea ce are are mai de pret: "viata". Speram ca in acest fel sa reusim sa trezim in fiecare dintre noi constiinta: sta in puterile noastre, trebuie doar sa ne pese!" a declarat Dan Barbulescu, coordonatorul proiectului.