MTV gone web 2.0

Interviu cu Florin Ivan, New Media Strategic Developer MTV si General Manager DIFFstudios

Daca televiziunile pierd teren in fata internetului, MTV recupereaza, incepandu-si cea de-a cincea aniversare online, pe site-ul GiveMe5.mtv.ro. Despre aceasta incursiune a MTV in web 2.0, dar si despre cum privesc clientii agentiilor web din Romania aceasta evolutie a internetului am stat de vorba cu Florin Ivan.

IQads: Acum, dupa 5 ani de la infiintare, a ramas brandul MTV Romania fidel valorilor initiale sau a acumulat unele noi, pe masura ce publicul a evoluat?
Florin Ivan: Brandul MTV si-a creat in Romania o identitate proprie (vezi si campania MTV Made in Romania). E vorba de un produs 100% romanesc, dar care a pastrat valorile brandului international. Brandul MTV, din toate punctele de vedere: valori, identitate, vizual, e cel mai permisiv brand, cu care te poti juca, cu care poti face orice trasnai iti trec prin cap. Acesta e un mare avantaj si e o mare oportunitate pentru noi sa ne putem juca pe toate mediile. Noi (DIFFstudios) dezvoltam de 3 ani online-ul pentru ei si mai nou am intrat si pe alte medii. Site-ul MTV arata asa din momentul in care a inceput colaborarea cu DIFFstudios. De atunci, am mai dezvoltat un site pentru emisiunea TRL si la fiecare MTV Romanian Music Awards s-a mai facut un mini-site. Primul a fost cel mai spectaculos, in 2003, cel cu statia de tren. A fost o aplicatie flash cu o animatie destul de interesanta. Practic, am pastrat identitatea vizuala a premiilor de pe post, de pe printuri, de pe toata campania si am transpus-o si pe web in felul nostru.

IQads: McCann tocmai a fost nominalizata la Cresta Awards cu "Teava", iar anul trecut a fost singura agentie castigatoare din Romania, cu spotul "Porcul" si campania de printuri ("Michael", "Manson" si "Slash") pentru MTV. Se completeaza online-ul cu advertisingul sau merg pe aceeasi idee?
Florin Ivan: Pe internet, am incercat sa dam un aer international brandului. Campania GiveMe5 a avut foarte mare impact si in afara. Pot spune ca am reusit pe partea de online ce a reusit McCann-ul pe celelalte medii. MTVNE ne-a felicitat pentru intitiativa.

IQads: Cum s-a nascut GiveMe5?
Florin Ivan: GiveMe5 e o idee a lui Anton Ionut, Marketing Manager MTV Romania, un tip foarte creativ, care a zis ca trebuie sa facem ceva special pentru a sarbatori cei 5 ani de MTV si a apelat la ajutorul DIFFstudios. Noi am ajutat la dezvoltarea conceptului. Coordonator de proiect din partea DIFFstudios a fost Dragos Rosca, el se face si vinovat de cum arata site-ul. S-a plecat de la o idee de baza si impreuna am dezvoltat-o, am discutat cum sa ne orientam, pe ce directie, ce vom cere de la oameni, ce le vom oferi. Ne-am intrebat care sunt tendintele, ce lipseste MTV-ului si ne-am spus ca parca n-are destula interactivitate cu publicul sau. Atunci hai sa incepem cu online-ul. Ii atragem sa interactioneze cu ce se intampla pe post si am facut aceasta campanie care e sustinuta de printuri (Fitze, Clubbing, Headsets, Smeker, Culoare), de un site si de mai multe spoturi tv. Avem spoturi pentru diverse tipuri de telespectatori, in functie de genurile muzicale preferate (rockeri, hip-hopperi, clubberi) si bineinteles avem spotul de sustinere a site-ului. Campania continua, pentru a culmina in septembrie, la aniversarea celor 5 ani de MTV.

IQads: Care e scopul GiveMe5?
Florin Ivan: Site-ul le da posibiltatea vizitatorilor sa personalizeze brandul asa cum vor. Site-ul este primul pas dintr-o vasta directie de dezvoltare catre online a MTV-ului. Am vazut o gramada de idei, nici nu ne-am fi gandit vreodata ca se pot juca in atatea feluri cu logo-ul si cu cei 5 ani ai MTV-ului. Rezultatul e surprinzator. A avut un impact extraordinar asupra targetului.

IQads: E GiveMe5 o reactie la UTV, care e bazata in primul rand pe interactiunea cu publicul?
Florin Ivan: Pe online, MTV interactioneaza cu publicul de multa vreme. Premiile MTV, de la inceput s-au bazat in mare parte pe voturile vizitatorilor site-ului. La inceputul anului s-a lansat TRL, o emisiune in care se prezinta un top ce se face pe baza voturilor celor care viziteaza site-ul. Odata cu TRL, am intrat si pe mobile: se poate urmari emisiunea pe WAP in Orange, se pot vedea si vota clipurile. Deci practic ce se intampla pe online, se intampla si pe WAP si se transmite pe tv. GiveMe5 nu e un raspuns la UTV, e o evolutie fireasca. Noi am facut un plan de bataie pana la sfarsitul anului si dincolo de el. Surprinzator, aceeasi este si directia MTV-ului in general. Am primit niste materiale de la MTVNE de curand si ce am demarat noi cu 2 luni in urma este cam aceeasi directie pe care o sugereaza si ei.

IQads: VJ-ii de la MTV au bloguri?
Florin Ivan: Deocamdata nu au. Se duc discutii sa le facem. VJ-ii MTV isi exprima deocamdata opinia prin diverse locuri. Cristi Stanciu are site personal, unde si-a facut blog si scrie si despre MTV acolo. Liviu Stanciu scrie pe la diverse publicatii si cred ca vor avea bloguri.

IQads: E GiveMe5 o incercare de a aduce mai mult consumatorii pe site, de a le identifica nevoile si de a raspunde mai rapid dorintelor lor?
Florin Ivan: Campania e facuta pentru a atrage publicul sa interactioneze cu brandul.

IQads: Exista cineva care sa monitorizeze ce apare in blogosfera despre MTV ?
Florin Ivan: La un moment dat s-a facut asta. Sunt deja mult prea multe discutii. Daca are ceva de spus sa vina sa spuna direct.

IQads: Am citit un post al unui pusti revoltat ca MTV a vandut la Kanal D dreptul de difuzare a MTV Romanian Music Awards in 2007. Cum influenteaza un mare brand ca MTV reactia unui pusti pe un blog cu 50 de unici pe zi?
Florin Ivan: Pana sa existe blogurile, existau forumurile, si pana sa existe acestea se discuta in camerele de chat. Tot timpul s-a barfit pe net. Blogul e luat in serios mai mult decat forumul. Blogul garanteaza intr-un anumit grad iesirea din anonimat si ofera o tenta editoriala comentariilor (vorbim aici de blogerii amatori). Ca acest pusti, mai sunt. Iar dintre acestia, cei care ne scriu, chiar capata raspuns.Nu neglijam pe nimeni.Cat despre pustiul de mai sus? Simplu. El tocmai a inceput sa gandeasca prin simplul fapt ca dezbate un subiect care il intereseaza. Ne bucura asta.

IQads: Consumatorii parasesc din ce in ce mai mult tv-ul si se muta pe net, asculta muzica online, se uita la clipuri online. Cum se adapteaza MTV la situatia asta?
Florin Ivan: MTV nu transmite online, nu va transmite online niciodata, dar are un serviciu care se numeste MTVondemand.ro si e un proiect in comun cu Clicknet. E vorba de o baza de date de 1500 de clipuri (e cea mai mare baza de date de clipuri online legala care exista pe vreun site MTV), vreo 400 de show-uri MTV ca Punk'd, Pimp my ride, Yo' Mama, inclusiv emisiunile originale ca Stylissimo. E simplu: intri, cauti in baza de date, faci playlistul, dai play, dai fullscreen si ti-ai facut propriul post muzical. E un pic mai mult decat ce ofera U pe online.

IQads: E adaptat GiveMe5 la consumatorul roman de web 2.0?
Florin Ivan: Surprinzator, nu e facut chiar pentru consumatorul roman. Am vrut sa-i educam putin pe romani si se pare ca am reusit. Pe site li se explica tot ce trebuie sa faca si e foarte simplu sa-si incarce pozele, clipurile. Am folosit niste tehnologii putin mai indraznete. Nu prea se mai ataca asa puternic web-ul cu site-uri interactive in flash in momentul asta, din mai multe motive. Noi ne-am permis sa facem asta pentru ca e un site de campanie, care va sta pe o perioada limitata online. Fiind in flash, nu poate fi indexat niciodata de un motor de cautare si iti distruge orice sansa ca lumea sa vina intamplator pe site-ul tau. Daca o sa cauti "continut generat de utilizator" sau un nume oarecare care s-ar putea gasi in site, nu ajungi la el. Nu raspunde decat la cuvintele cheie "MTV", "giveme5", "MTV Romania", cateva cuvinte de baza. Ne bazam pe traficul generat de campanie, vrem sa vedem rezultatele ei pe toate mediile, inclusiv pe online, unde tocmai s-a pornit o campanie destul de agresiva pe cateva zeci de site-uri.

IQads: Am citit pe DIFFStudios.com despre un site foarte vizitat in 1998, de la care a inceput totul. Povesteste-ne despre cum te-ai gandit sa faci o firma.
Florin Ivan: Culmea, era un site tot despre muzica. AdevaRap se numea si adunase o comunitate destul de numeroasa (vezi? Tot un fel de web 2.0, pentru ca se puteau gasi informatii despre orice misca in domeniu. Era un site facut de doi pusti acasa si a avut un impact destul de mare la momentul respectiv. Impreuna cu mine a pornit la drum Stefan Visan (programator), celalalt pusti de care iti spuneam, ulterior cooptandu-l in echipa pe Dan Petru (grafician). Asa s-a nascut DIFFstudios, intr-o discutie tarzie in noapte la o cafea.

IQads: Cum va prezentati voi? Este DIFFstudios o agentie web?
Florin Ivan: Noi suntem mai mult decat o companie de webdesign. Lumea deja incepe sa foloseasca "agentie web", dar noi suntem mult mai mult de atat. Suntem atelier de creatie, atelier de productie, suntem aproape o agentie media in toata puterea cuvantului. Am inceput cu web si il pastram pentru ca ne place, dar se pot face foarte multe lucruri pornind de la web si avem oameni foarte creativi, au o gramada de idei, n-avem noi timp sa le punem in practica. Din toamna o sa incepem o emisiune zilnica pe MTV despre web. Daca am adus MTV-ul online, aducem si internetul la tv. Legat de GiveMe5, deja se observa proiectiile pe tv ale online-ului: cele mai bune materiale foto si video sunt prezentate pe tv si ii vom aduce pe tineri sa si le prezinte la TRL si in cadrul buletinelor de stiri.

IQads: Este suficienta reputatia pe care ati castigat-o prin colaborarea cu branduri mari ca sa gasiti clienti pentru produsele care le comercializati pe site-ul vostru?
Florin Ivan: Clientii vin prin recomandari si prin Google. Am avut un copywriter foarte bun care a lucrat la textele de pe site cu noi si suntem foarte multumiti de rezultat. Referitor la produse, DIFFshop se vinde cel mai bine. Cred ca odata cu intrarea in UE, foarte multa lume vrea sa-si faca business-uri online si am fost luati pe sus cu cereri pentru produsul acesta, noi acum incercand sa ne dezvoltam mai mult pe partea de interactivitate cu vizitatorul. Pe langa faptul ca suntem producatori de astfel de solutii, incercam sa intram si pe zona de publisher online. Am lansat deja un site de joburi. Se cheama yourjob.ro si pregatim o campanie si pentru el. Deja Stefan, care e manager de proiect pe YourJob, lucreaza la implementarea unei platforme inovtoare, care nu se gaseste pe piata in momentul de fata, iar informatiile noastre nu ne-au dezvaluit-o nici in alta parte a lumii. Pe de alta parte, mai dezvoltam si jocuri, cum a fost cel pentru promotia cu fotbalul de la Pepsi, unde personajele din joc sunt chiar oamenii de la noi din agentie, care au fost si actori, si regizori, si cameramani.

IQads: Sunt produse web 2.0 solutiile voastre web: DIFFshop (magazine online), DIFFnews (publicatii informative online), DIFFwear (magazine online de imbracaminte si incaltaminte), DIFFrealty (site-uri pentru afisarea de anunturi imobiliare)?
Florin Ivan: Sunt niste aplicatii php care faciliteaza lansarea unui site de genul acesta. E efectiv un site la cheie. L-ai luat, l-ai instalat, incepi sa-l folosesti. Nu sunt neaparat web 2.0. Sunt produse business to business mai mult. Daca ai un magazin si vrei sa migrezi si pe online, cumperi unul dintre aceste produse, ele au un sistem de gestiune de continut in spate, un CMS (Content Management System) prin care se poate configura tot magazinul: se gestioneaza stocuri, comenzi, clienti, se schimba preturi, adauga produse, se pot trimite Newsletter-e. Noi oricum ii oferim consultanta clientului, dar oricine stie sa navigheze pe un site poate gestiona un astfel de magazin. Nu mai au nevoie de programator, e foarte simplu de folosit. Desi produsul e foarte complex, clientii vor intodeauna particularizari, pentru ca fiecare are strategia sa de business si vrea sa ofere consumatorului ceva ce nu ofera varianta standard: oferte, giftcards, vouchere. Posibilitatea sa ai astfel de solutii la indemana exista de mult. Nu le-as incadra in web 2.0. Web 2.0 inseamna myspace, youtube, interactivitatea asta 100%, crearea de comunitati care isi impart continut and so on.. Asa o vad o forma de web 2.0 si forumurile. Practic si ele sunt in stilul web 2.0. mai de mult era si la noi FanClub.ro, care nu era mai mult decat un forum, acum au inceput sa puna si continut si batea si bate la trafic site-urile televiziunilor, site-uri cu stiri muzicale, cu piese, acolo doar intra lumea si interactioneaza, fiecare isi spune parerea. E un exemplu de web 2.0 pe .ro-ul nostru care exista de mult timp in opinia mea. Pregatim un produs web 2.0, daca tot vorbim de asta. Undeva la sfarsitul lui august il vom lansa. Pot sa spun decat ca este vorba despre OAMENI!

IQads: Sunt businessurile din Romania pregatite sa intre in web 2.0?
Florin Ivan: E o minune acest web 2.0 si pentru noi, furnizorii de servicii online, pentru ca am scapat de o grija. Decat sa ai o echipa editoriala, mai bine ii lasi pe ei: vin citesc si lasa si continutul pentru ceilalti. Business-urile mici, probabil din lipsa de resurse, isi gestioneaza singuri magazinele, dar clientii mari merg pe mana agentiei all the way. Piata e in schimbare, se educa si afla si ei ce stiam noi acum cativa ani de zile. E o frenezie acum cu user generated content, toti clientii vor o particica din site-ul lor cu asa ceva. Clientii mari vor chestia asta din ce in ce mai mult. Pentru Pepsi, tocmai am lansat acum cateva zile impreuna cu Proximity campania cu Black Eyed Peas, un site de user generated content, in care sunt invitati cei care vor sa urce pe scena cu Black Eyed Peas, sa-si puna un filmulet cu ei cantand, dansand, iar dintre ei va fi ales cel care va urca pe scena. In prima etapa, am adaptat un site din afara, care a stat 2-3 saptamani online. S-a facut si un shooting cu Smiley care ii invita sa participe, iar noi l-am integrat in acest site. De curand s-a lansat site-ul final, cel facut de noi, pentru a doua etapa a campaniei.

IQads: Cum sunt clientii vostri fata de cei ai agentiilor de publicitate? Incearca sa modifice produsul?
Florin Ivan: Sunt la fel. Ei incearca si cand ne saturam de ei, reusesc. Au fost si situatii in care am renuntat la anumiti clienti, chiar dupa ore intregi de munca , de consualtanta. Am renuntat pentru ca nu am vrut sa iasa un lucru prost. Nu pot sa spun ca am facut numai lucruri de care suntem mandri, dar in mare parte incercam sa le impartasim din knowledge-ul nostru.

IQads: Daca iese un produs de care nu sunteti tocmai mandri, va asumati responsabilitatea pentru el?
Florin Ivan: Programatorii spun intotdeauna ca am colaborat cu clientii si de aceea a iesit asa. E un defect al lor. Noi, ca agentie, ne asumam raspunderea. Nu s-a intamplat pana acum dar pana la urma, daca ne punem emblema pe produsul respectiv si daca am acceptat sa iasa asa, e si vina noastra.

IQads: Clientii vostri prefera flash sau vor optimizari pentru motoarele de cautare(SEO)?
Florin Ivan: Flash-ul e de show-off si iese in evidenta si agentia, pentru ca ia ochii. Primul nostru site in flash mai cunoscut a fost pentru baietii de la Parazitii (20cmrecords.com) si a avut o trasnaie: un butonas pe care daca-l apasai de mai multe ori te trezeai cu un avertisment din partea lui Cheloo sa lasi in pace butonul ala. Chiar si dupa 3 ani, clienti noi, din toate mediile posibile isi amintesc de chestia aia. Cred ca pe langa faptul ca ii lasi pe ei sa faca modificari pe site ), e foarte misto sa le si atragi atentia vizitatorilor si sa li te adresezi direct prin site-ul tau. Efectul e exact cel de la Parazitii. Oamenii actionau cumva pe site si site-ul le raspundea. Exista un efect la actiunea lor, avea o finalitate. Nu cred ca s-a enervat nimeni, desi mesajul era destul de agresiv. Cred ca se amuzau copios. Butonul nu te puteai abtine sa nu-l apesi, pentru ca se stingea lumina in site, deci trebuia sa apesi pe intrerupator si atunci primeai mesajul.

IQads: Cine cere de fapt site-uri in flash: vizitatorii sau clientii?
Florin Ivan: Vizitatorii prefera un site in flash pentru ca e mai atractiv si mai impunator ca si efect, dar nu vor mai intra a doua oara pe el. In general site-urile flash sunt foarte greu de updatat si nu atrag vizitatorii cu lucruri noi, asa ca nu mai au de ce sa intre. Mai nou dezvoltam solutii flash dinamice, insa am pus foarte putin in practica pentru ca nu sunt clientii atat de deschisi. Poti avea posibilitatea sa-ti administrezi foarte bine flashul la fel ca orice site: ai un CMS un spate si pui content. Asta e existat dintotdeauna, dar nu prea faceau agentiile pe la noi ori pentru ca nu aveau knowledge-ul, ori nu aveau clientii pe care sa experimenteze. Anul trecut am participat la Internetics cu un magazin online. Nu era in nici un caz cea mai buna solutie, pentru ca un magazin online, ca sa genereze vanzari trebuie in primul rand sa atraga vizitatori si fiind in flash, nu ai cum sa-i atragi decat prin promovare directa sau daca e un brand foarte cunoscut. Noi am facut vestimentatie.ro, care e facut fix de show-off, sa aratam ca se poate face un magazin online in flash, care poate fi administrat de un necunoscator de webdesign: practic isi poate gestiona categoriile, produsele etc.

IQads: Au inceput clientii sa afle lucruri despre SEO?
Florin Ivan: Din ce in ce mai multi cer optimizari. Mai vin unii porniti pe flash. In general clientul spune ca "vreau un site care sa faca asta, asta e targetul, asta vreau sa se intample cu business-ul meu si vreau site-ul in flash". Si atunci incepi sa ii explici si pui in balanta avantajele si dezavantajele. De exemplu, pentru giveme5, desi campania a avut un impact foarte mare, in momentul in care se va termina, cu siguranta va scadea numarul de utilizatori. Ne-am pregatit foarte bine pentu campania asta, ca banda si ca hardware, pentru ca solicita foarte mult si serverul un site in flash. Trafic a avut 10 GB intr-o zi, iar vizite avem 1500 de unici pe zi pentru un site lansat de 2-3 saptamani si ne asteptam la mai mult spre sfarsit, pentru ca atunci cand se vor vedea pe tv si se vor da si premii, vor fi si mai multi.

IQads: Ce proiecte pregatiti pe viitor?
Florin Ivan: O sa intram pe zona de publisher. Acum ne axam pe yourjob si mai pregatim cateva suprize. Asteptati si oamenii. Vom ataca, odata cu cresterea brandului, si partea de publishing si vom dezvolta alte branduri pe online.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Sectiune


Comentarii

Isac Loreta
acum 17 ani
Mai, nu va suparati, dar mai mare kkt cu aceasta campanie nu puteati sa faceti!!

In primul rand ce inseamna MTV ca imagine ?

Cred ca a avut evolutie foarte clara in muzica, fashion si design.Cred ca DESIGNUL este baza constructiei vizuale a acestui brand, mai mult decat orice!!

Pe care voi at-i neglijat-o sau cel putin ati aratat ca nu aveti pic de cunostinta in toata treaba asta.Ce sunt cu printurile si cu spoturile atat de ieftin realizate!? Decupaje neglijente si efecte puse la nimereala. Plus recunosc BGS-UL mtv-ului in unul, din printuri si alti angajati cameramani, editori in spoturile pe car ele-ati facut!!

Desi iau premii pe diverse spoturi, unii incearca sa scoata la lumina brandul Mtv din Ro, altii fac ce fac dar il baga la intuneric cu tot feul de realizari mizerabile si fara pic de style!! Sunt altii de la noi care au lucrat pentru MTV-RO despre care nu s-a vorbit si care au facut mult mai multe lucruri interesante , dar na...

Din punctul meu de vedere experienta voastra nu-mi spune multe si mi-ar fi rusine sa ma laud cu ea, chiar si pe partea de web. Inchipuitiva ca pe plan mondial e un val imens de designeri si freelanceri care contribuie la schimbarea si construirea imginii a mtv-ul, in permanenta!!Voi pe care loc credeti ca va plasati cu aceasta campanie?

Nu e rau ca existati, face-ti si voi un efort mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mai mare daca vreti sa faceti ceva cu adevarat creativ cu acest brand!!!



Branded


Related