„O inghetata care… rupe fasul, oameni buni!”

Am o idee geniala: hai sa organizam un festival de publicitate_care_totusi_are_o_idee_daca_te_chinui _foarte_tare_s-o_gasesti!
Cel mai mult imi plac reclamele la care stai sa te gandesti mult timp ca sa-ti dai seama ce vor sa spuna. Asta pentru ca nu vrei in ruptul capului sa le cataloghezi ca idiotenii lipsite de continut. Nuuu, n-am vrea asa ceva. Trebuie sa parem profesionisti cand scriem la rubrica, iar daca incercam pentru un moment sa sugeram ca se fac porcarii in publicitatea romaneasca, rezulta imediat ca nu suntem in target. In cazul Betty Ice, daca targetul e ala care stie ce inseamna „a rupe fasul”, o sa dea faliment rapid fabrica asta.

Sper ca spoturile cu pricina, El si Ea, parodiaza intentionat spoturile-cliseu la inghetata care, in functie de forma produsului, ne infatiseaza varianta idilica a procesului de fabricatie. In unele, continutul se prelinge armonios de-a lungul vajnicului bat si ramane fix in forma aia ovala, glazura se muleaza perfect, iar alunele aterizeaza simetric pe suprafata ei; in altele, urmarim tornada cornetului, care porneste la drum fasie de aluat si ajunge la sfarsit sa imbrace o inghetata eleganta, decorata ca un tort de nunta; mai avem, desigur, spoturile in care inghetata se cuibareste agale in lingura, in timp ce aceasta aluneca prin caserola in care salasluieste frumos amenajat continutul, distribuit in forme fanteziste in functie de aromele pe care le poarta.

Nu stiu de ce, dar cand vezi o inghetata care arata bine, te gandesti imediat ca e si buna. Din moment ce e greu de crezut ca aroma ar fi naturala, nici culoarea, nici minunile presarate pe deasupra nu reprezinta o garantie ca o sa aiba un gust bun. Si atunci, un mod seducator de a vorbi despre gust mi se pare cel folosit de agentia CAP pentru aceste spoturi: ironizand cliseele. Asa ca au luat formula tipica pentru spotul la inghetata, adica descrierea amanuntita, si au intors-o pe dos: in loc de detalii vizuale despre cum se infig alunele simetric in inghetata, au descris gustul intr-un mod sofisticat. Cel putin asa sper ca s-a intamplat.

El spune: „Crema fina are o textura matasoasa. Gustul te surprinde cu o explozie dulce de fructe de padure care iti pulverizeaza simturile. Aroma fructelor se topeste intr-o pelicula de lapte cu o mireasma rafinata.” Citind textul, te gandesti serios daca reteta asta de inghetata nu e cumva cel mai bun lucru care ti se putea intampla in viata, dar in momentul in care urmaresti spotul, nu mai poti fi atent la sensul cuvintelor, pentru ca nu-ti da pace intrebarea „ce cauta toate cuvintele astea in gura unui motociclist?”. Aceasta nedumerire duce la suspiciunea ca s-ar putea sa fie, Doamne-ajuta, o gluma la mijloc. Asa ca astepti cu anxietate deznodamantul.

Din script-ul ei, se vede ca si ea e o intelectuala: „E cremoasa si delicata, perfect balansata intre vanilie, lapte si ciocolata. La inceput se insinueaza o adiere de lapte, din care se desprinde si creste in forta aroma vaniliei proaspete, pe care ciocolata o prinde si o imbraca in cea mai fina textura dulce-amara.”

Concluziile lor iti dau sperante si mai mari in legatura cu gluma aia care nu mai vine. Ea spune: „Clar, o inghetata de designer.” Ironic. E evident ca dupa ce a vorbit de gust, nu se mai poate referi in mod serios la aspect. Asa ca mai, mai ca alergi la oglinda sa vezi daca nu ti s-a infiorat cumva coltul gurii in forma de zambet cu subinteles. Intr-adevar, dupa cadrul de final, un prim-plan cu cateva cupe de inghetata, fara tot circul de elemente decorative care se folosesc de obicei, intelegi ca numai de design nu poate fi vorba.

El, ca sa ne dam seama ca a fost o gluma bine regizata, dupa ce recita tacticos discursul, ramane brusc slobod la gura si rosteste dintr-o suflare: „O inghetata care… rupe fasul, oameni buni!”. Interesanta expresie. Dai o fuga la dictionarul urban, faci trei cruci mari si te rogi sa fie acolo o explicatie, un indiciu, ceva, pentru ca speranta ca toata regia asta sa fie o gluma pur si simplu nu-ti da pace. Nu e la dictionar…atunci incepi o ancheta prin cartier: „ce inseamna, frate, a rupe fasul?”. Interesant e ca cei care stiu sunt surprinsi de o asemenea intrebare si au impresia ca „toata lumea stie”. Nu ne avantam acum in discutii despre termeni argotici. Sa zicem ca aceasta defulare argotica sintetizeaza discursul anterior si ca diferenta de registru lingvistic confirma ideea de parodie a spotului-cliseu, care se straduieste din rasputeri sa sugereze vizual un gust bun.

Apoi am citit "Strategia de comunicare" trimisa de agentie. Rugile ca toata povestea asta sa fie o gluma nu mi-au fost implinite. Mi s-a parut din nou ca ma uitasem la alte spoturi. Agentia scrie: "Combinatia dintre backgroundul animat si textul descriptiv al senzatiilor pe care le creaza degustarea inghetatei construieste pe cele 2 axe vizate: pofta+culosenie." Mie spoturile astea nici pofta nu-mi provoaca, nici culosenie nu-mi inspira. Ma gandisem eu ca poate e o parodie bine pusa la punct, ca e vorba de un discurs publicitar despre gust, dar se pare ca "poetul" n-a vrut sa spuna asta. Poetul a vrut sa ne faca sa ramnim la inghetata si sa ne faca sa exclamam „how cool is that?!”. Noroc ca eu nu scriu despre "ce a vrut sa spuna poetul" in reclama, ci despre ce vad eu ca a reusit "poetul" sa spuna. Inteleg ca si-a propus sa aplice o strategie bine pusa la punct, dar pana la produsul final, e cale lunga si o multime de factori care sa te devieze usor de la traseul stabilit initial.

La capitolul "Ce realizam", agentia ne dezvaluie ca "Pe langa argumentul pur rational-inghetata Betty Ice are un gust foarte bun in oricare dintre varietatile pe care le incerci-le oferim un argument emotional in alegerea inghetatei: Betty Ice este pentru doamne bine si pentru pusti dezmortiti." Sigur. Doamnele bine se uita la reclama cu pustiul care se dezmorteste pe motocicleta, iar pustii dezmortiti la doamna bine tolanita pe sezlong, ca de identificare cu personajele nu cred ca se pune problema...sau poate chiar i-o fi luat cineva in serios pe-astia doi...