[Act&Play] Edith Alibec: Publicul de teatru, mai ales în zona independentă, vine conștient, cu așteptări mari, și are puterea să ridice sau să îngroape un spectacol

Până în acest moment, actrița Edith Alibec a avut un drum al ei în actorie, pe care nu i-au lipsit încercările, dar ele au fost compesate într-o oarecare măsură de întâlnirile importante pe care le-a avut. Pe la 14 ani, a început să cocheteze cu actoria, inspirată de Keira Knightley în „Pride and Prejudice”. În clasa a 12-a citea biografia de admitere la UNATC, dar a ales să dea la ASE, că era mai sigur pentru viitor.

În anul al doilea de facultate s-a apucat de un curs de actorie pentru amatori și profesoara Adriana Piteșteanu a făcut-o să înțeleagă că are talent și că trebuie să continue. S-a mutat în Germania și a studiat apoi cu regizorul David Esrig.

Edith Alibec este actriță independentă, joacă în română, engleză și germană și își produce spectacolele.

"Îmi produc propriile proiecte și încerc să fac meseria sustenabilă, neavând un salariu la stat pe care să mă bazez. Înseamnă și că publicul e Regele – el decide dacă îi place suficient de mult încât să spună altora, iar în teatrul independent asta chiar contează", spune Edith. 

Vorbim cu Edith Alibec în continuare despre drumul ei în teatrul independent, despre „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Tea and Milk”, cele două spectacole ale sale, în care joacă singură și pe care le-a ridicat în regim independent alături de regizoarea Dana Paraschiv. Ambele se joacă la Point.

Ce ai vrea să știe oamenii despre tine. Etape formatoare

Ah. M-as bucura să afle multe despre mine, probabil, dar și să le descopere în timp ce citesc aceste rânduri, și desigur, din sala de spectacol. Nici nu știu dacă le identific pe cele corecte, însă o să enumăr câteva, care m-au format.

O călătorie în SUA la 9 ani cu ai mei, unde am fost fascinată de Universal Studios și de ride-ul Jurassic Park - ce mișto să te prefaci că există dinozauri. Faptul că simțeam în adolescență că nu trăiesc o adolescență ca toți ceilalți și trăim mai multe în imaginație.

Un curs de amatori în anul II de ASE când la final am jucat Puck din Visul unei Nopți de Vară.

Adriana Pitesteanu ca profesoară de actorie și prima fabulă pe care am lucrat-o cu ea, Masa, care filosofează.

Întâlnirea cu Dana Paraschiv în cadrul școlii, alături de care am făcut Calul Dracului de I.L. Caragiale și o scenă în 3 surori și cu care am lucrat mai departe la 2 one-woman showuri, De ce fierbe copilul în mămăligă și Tea and Milk.

Să îl văd pe David Esrig la lucru. Voi povesti mai multe despre dânsul.

Cei 3 ani în care am locuit în Germania, mai mult sau mai puțin în singurătate. Și unde am produs De ce fierbe copilul mămăliga.

3 ani de job full time.

Edinburgh Fringe și nebunia de acolo, mulți oameni care vin cu propriul show pe care l-au creat de la 0.

Când ai decis să te faci actriță

A fost treptat. De pe la 13-14 ani cred că am început să cochetez cu ideea, de când mă uitam la Pride and Prejudice cu Keira Knightley și mă gândeam hmm… aș putea să fac eu asta. Nu eram foarte fericită ca adolescentă și cred că mă refugiam în imaginație destul de tare. Am dat la ASE că era alegerea cea mai simplă dacă nu știai ce să faci cu viața ta, și în anul 2 m-am apucat de un curs de actorie pentru amatori:)

Am făcut ASE Fabiz germană. Asta pentru că în liceu nu am făcut nimic de genul trupe de amatori de actorie, nu existau. În liceu nu am avut “cei mai frumoși ani” cum se zice, că eram foarte slabă și complexată din cauza asta și nu se uitau băieții la mine și mi se părea ca eu nu trăiesc viața aia pe care o trăiesc adolescenții când se îndrăgostesc și se pupă și toată nebunia aia hormonală care se întâmplă în anii de liceu. Și mă tot uitam la Pride and Prejudice, varianta cu Keira Knightley și Matthew McFayden, și mă gândeam ca într-o ficțiune de genul acesta as putea și eu să traiesc lucruri pe care nu le trăiesc în realitate. Și chiar stăteam la mine în camera și îmi imaginam că mă despart, că sufăr etc.
Și am început să-mi imaginez și alte lucruri și le jucam acolo în camera de una singură, vorbeam.

Nu-mi imaginam că pot da la actorie sau ceva de genul, simțeam că este pentru oameni mai speciali această meserie. Nu stăteam prea bine cu încrederea in mine.

În clasa a 12-a am început să citesc biografia pentru UNATC, imaginându-mi cum ar fi fost să fac asta într-o viață paralelă că, na, acum eu dau la ASE.

Am făcut apoi actorie în trupe de teatru de amatori în București și la final am jucat Puck din Visul unei nopți de vară. Nu știam eu prea bine ce fac pe scenă, dar am fost complet captată de moment. Și aia a fost. După am zis, eu trebuie să fac asta pe bune și am dat la actorie. După am făcut actorie în Germania la David Esrig si….. ditamai povestea.

Mentori și profesori

Profesori mi-au fost Adriana Piteșteanu, Vladimir Anton și Vlad Rădescu în București. Și apoi David Esrig, în Germania, un regizor renumit de teatru din anii 70, care a fugit prin 80 și din România după ce i-a fost oprit lucrul la un spectacol - cenzură.

Cu cei din România a fost primul contact cu meseria asta, mai ales că nu făcusem foarte mult înainte. M-a impactat Adriana Piteșteanu de când a intrat prima oară pe ușă. Avea niște ochi albaștri mari, pătrunzători, te înecai în ei. La început mi se părea de pe altă lume. Prezența ei era atât de puternică. Ea m-a facut să simt că meseria asta nu este doar o joacă. Sentiment care mi s-a întărit când l-am văzut pe David Esrig la lucru.

Am locuit într-un oraș super mic în Bavaria, Burghausen, și apoi după un an, școala s-a mutat în Passau.

Cel mai important pentru mine în toata mișcarea asta a fost că am trăit cumva în izolare. Școala era foarte mică, nu erau mulți oameni și petreceai mult timp singur, sau oricum, într-o comunitate foarte restrânsă, într-un oraș extrem de mic, eram ca la sat.  M-am simțit ca într-un joc pe calculator de la un punct, ca in Sims, și sunt un caracter și pot să fac ce vreau cu el. Nu imi păsa de consecințe.

Adică toata mentalitatea aia din România cu rușinea a dispărut. Așa am început să fac De ce fierbe copilul în mămăligă și să mă duc peste tot să bat la uși ca sa pot sa îl produc.

De ce este nevoie pentru a fi un bun actor

Cred că sunt mulți care au talent, dar munca și perseverența cântăresc mai mult pe termen lung. Un actor bun… sa fie prezent si sa il cred.

Primul personaj jucat

Puck în Visul unei Nopți de Vară. În 2010.

A fost foarte mișto, nu prea știam ce fac pe scenă, dar odată ce am intrat, cumva s-au legat lucrurile. A fost acum mulți, mulți ani. Țin minte că îimi plăcea foarte mult monologul de final. Și au fost oameni în public care apoi au zis că ar fi plătit bilet pentru mine. Atunci am zis, asta e, trebuie să dau la actorie.

Primul one woman show – „De ce fierbe copilul în mămăligă”

Când am început să lucrez la De ce fierbe copilul în mămăligă, eram într-un punct interesant al vieții mele. Tocmai plecasem din România și studiam la școala lui David Esrig din Germania. Trăiam cumva în izolare, într-o comunitate restrânsă, și asta m-a făcut să mă simt ca într-un joc pe calculator, unde puteam să fac orice fără să îmi pese de consecințe. Toată mentalitatea aia cu rușinea dispăruse, iar asta mi-a dat curajul să încep spectacolul și să bat la uși peste tot ca să-l pot produce.

Știam cartea dinainte, dar abia când am ajuns în Germania a început să rezoneze cu mine altfel. Mi-era dor de acasă, de mâncare românească, iar multe replici din carte, care înainte mi se păreau doar că sună exotic, acum le simțeam la un nivel mai profund. „Oare Dumnezeu vorbește limbi străine?” – mi-a rămas fraza asta în minte, pentru că era prima oară când încercam să comunic într-o altă limbă și mă simțeam cu adevărat străină. Sentimentul ăsta de a nu ști unde e „acasă” m-a făcut să vreau să adaptez cartea. Și îmi doream să o joc în germană, ca româncă, exact cum Aglaja a scris-o în germană, fiind tot româncă la origine.

Din prima am știut că vreau să fac spectacolul, iar după ce am terminat cei doi ani la Athanor, m-am apucat de proiect independent de școală. Între timp, a apărut și un fel de urgență – simțeam că, dacă nu-l fac, nu o să mai joc niciodată. Așa că am început să bat la uși, la Kulturreferat Munich. M-am dus de cinci ori cu trenul din Passau ca să obțin finanțare. Am făcut și un scurtmetraj între timp, pentru care m-am zbătut foarte tare să obțin resurse, dar a ieșit foarte prost. Cu banii pe care i-am adunat pentru spectacol, am adus-o pe Dana din România, colega mea si regizoarea, să lucrăm împreună. Am cumpărat un scăunel de lemn, niște costume și cam aia a fost. Și l-am făcut în Germania pentru prima oară.

Al doilea one woman show - „Tea and Milk”

Am văzut Fleabag în 2020 la început. Serialul. Mi-a plăcut foarte mult, ca tuturor femeilor. Si am căutat pe internet să văd care este treaba cu aceasta Phoebe Waller Bridge și am văzut că serialul este făcut după un one woman show. Tocmai atunci apărea show-ul pe National Theatre at Home și l-am văzut imediat. M-am îndrăgostit iremediabil de text și am zis că vreau să îl fac și în limba română, la noi. La scurt timp apoi m-a contactat și o regizoare de teatru care și ea se gândea să pună textul în scenă la noi, așa că ne-am sincronizat imediat. Eu am dat email să întreb de drepturile de autor și atunci ni s-a răspuns nu le dau nimănui. M-am enervat foarte tare și în seara aia am zis “dar ce, eu nu pot să scriu textul” și atunci am scris și primul pasaj cu care începe și acum Tea and Milk.

Ce a urmat

Am muncit 3 ani full time, când a venit pandemia. Si sincer, mi-am dat demisia că mă simțeam vinovată ca nu terminasem acest proiect. Că era început ceva și lăsat acolo pe raft.

După ce am plecat la job, numai asta am făcut 6 luni, după am mers la Fringe direct, am dat premiera in engleză, dar când ne-am întors încă am mai modificat lucruri. Am avut premiera apoi în noiembrie în limba română cu 20% modificări față de Fringe.

Iar anul următor, adică anul trecut, în 2024, în toamnă am mai făcut niște modificări, încă vreo 10%. Deci cine a văzut show-ul in 2023, e un pic diferit față de show-ul din 2024. Si încă mai avem o idee de modificare, dar pe care nu am pus-o încă în practică.

Colaborarea cu regizoarea Dana Paraschiv

Dana este esențială în parcursul meu artistic. Noi am crescut împreună în timpul școlii și amândouă am ajuns cumva outsideri așa. Mi s-a părut perfect să lucrez cu ea la De ce fierbe copilul în mămăligă și acum deja ne pregătim de al 3-lea one woman show. Am trecut prin multe împreună, și sunt extrem de recunoscătoare că întâlnirea asta a avut loc. Dana a lucrat alături de mine la editarea textului masiv, adică fără ea textul ăsta probabil nu s-ar fi terminat niciodată și nu ar fi avut forma asta.

Fata pe care o joc pe scenă este izvorâtă de undeva din mine, cumva o variantă mai curajoasă și mai miserupistă de a mea.

Provocările teatrului independent

Am obținut finanțări ca sa îl fac. După premiera lui în România, am avut noroc că multă lume l-a recomandat și s-a făcut un word of mouth, dar mi-am dat seama că dacă nu îl întrețin, acest word of mouth, poate muri, pentru ca eu nu sunt un brand și atunci m-am băgat intens și eu să-l promovez.

Premiera a avut loc În 2023 la Edinburgh Fringe, în limba engleză. Nu mai jucasem mai nimic de aproape 3 ani și m-am dus și acolo unde jucam zilnic. Am jucat 25 de spectacole unul după altul, cu o zi pauză.

Fringe ul este o nebunie, joci la puțini oameni de multe ori, joci zilnic, joci în condiții nu tocmai ideale, dar iti formează o reziliența la un alt nivel, cum nu am experimentat pana acum :)

Am primit niște recenzii bune și de la oameni și de la presă și asta ne-a ajutat să ne întoarcem și anul următor.

Să-l învăț în germană a fost crunt. Am jucat La Volksbuehne, unul dintre cele mai mari teatre din Berlin. Dacă în Londra/UK veneau mulți români la spectacol  - chiar dacă jucam în engleza, în Berlin au fost mai mult germani, și tot felul de alte nații - francezi, suedezi etc. A fost foarte fain.

Mi-a plăcut și în orașele din România, pe unde am luat sau am fost invitați să jucăm, a fost bine primit. Mi-era frică că fiind cu limbaj explicit lumea o să se sperie, dar nu a fost așa.

Ce ți-a adus spectacolul ăsta din perspectivă artistică, dar și umană

Cred că spectacolul acesta mi-a adus Înțelegere. Că toate trecem prin lucruri similare și că nu suntem singure. Din perspectiva artistică, m-am apucat din nou de meserie, cumva, după un job full-time de 3 ani. Și am realizat cât de greu este să scrii :)

Părerile spectatorilor

Sper ca cei care văd spectacolul meu să plece cu o senzație de apartenență. Publicul de teatru, mai ales în zona independentă, vine conștient, cu așteptări mari, și are puterea să ridice sau să îngroape un spectacol. La teatrele de stat mi se pare diferit; acolo încă simt că sunt si oameni care vin doar ca să bifeze o seară culturală. Dar publicul meu, cel puțin, are păreri bine formate la final. Nu spun doar „e mișto” și atât.

Am avut reacții foarte frumoase. M-au emoționat în special cele ale celor care mi-au spus că spectacolul le-a amintit de mama lor, care nu mai este în viață, și cât de mult i-a atins povestea.

Ce este important pentru tine când îți faci meseria

Să am liniște. Și să reușesc să mă disciplinez cât de cât. Mă fură multe, oi avea un soi de adhd.

Si tot visez sa nu am foarte multe de facut in paralel, dar cumva asta nu se intampla, asa ca ne adaptam la treaba asta foarte aglomerata :)

Pregătirea pentru un personaj nou

Nu urmez un proces anume. E mereu ușor diferit. Dar îmi place să am timp. Și să repet destul de mult până când sunt mulțumită cu rolul pe care îl construiesc.

Viața de actor independent în România

Viața de actor independent în România este frumoasă pentru că ai libertatea de a crea orice proiect îți dorești, de la zero. Ma bucur că există fonduri, deși asta înseamnă și că trebuie să înveți partea de producție. Partea dificilă este incertitudinea, dar cred că e un preț normal de plătit pentru libertate.

Asta înseamnă că îmi produc propriile proiecte și încerc să fac meseria sustenabilă, neavând un salariu la stat pe care să mă bazez. Înseamnă și că publicul e Regele – el decide dacă îi place suficient de mult încât să spună altora, iar în teatrul independent asta chiar contează.

Cel mai mare beneficiu este că ești stăpân pe timpul tău, dar cea mai mare provocare este lipsa de stabilitate. Am avut multe joburi în paralel, inclusiv full-time în marketing între 2020 și 2022. După ce mi-am dat demisia, m-am întors la actorie și am scris Tea and Milk. Momentan nu trebuie să lucrez altceva în paralel, dar sunt obișnuită cu ideea că totul este imprevizibil. E posibil să ai perioade „moarte” și să fii ok cu asta.

Unde te pot vedea spectatorii

În București, La Point, în De ce fierbe copilul in mămăligă (30 martie) și în Tea and Milk ( pe 23 și 29 martie).

La Teatrul de Comedie în Unul dintre noi, care tocmai ce a avut premiera.

Și pregătesc un al 3-lea one woman show, complet diferit față de ce am făcut până acum, să vedem. Aparent îmi place sa mă bag să fac lucruri pe care nu știu să le fac deloc. Și Tea and Milk a fost primul text scris de la 0, neavând deloc experiența pe partea asta și acum mă bag sa fac iarăși ceva ce n-am mai făcut, să vedem.