În copilărie, Mihai Giurgiu mergea vara în tabere la mare. Când oprea trenul în Constanța, atunci începea libertatea, povestește el. Când a început să gândească propuneri de logo pentru oraș, în cadrul competiției Constanța Logo Challenge, a avut grijă să nu cadă, însă, într-o direcție prea estivală, de stațiune. Constanța nu e Mamaia și are o identitate cosmopolită, cu multe straturi istorice & culturale în spate.
"Provocarea este să înțelegi corect identitatea, cultura și specificul local. De aici pleacă totul. Ideal e să poți petrece cât mai mult timp în acel loc. Să îl studiezi, să vorbești cu oameni, să descoperi povești", spune Mihai.
Mihai e preocupat de identitățile de loc și a reușit să combine în munca lui cele doua pasiuni importante: cea pentru locuri și turism și cea de design de brand. Este președintele unei asociații care chiar asta face: descoperă și promovează locuri și microregiuni din județul Cluj. Povestim cu Mihai în rândurile următoare despre cât de importantă este promovarea locurilor frumoase din România și cum a creat propunerile de logo pentru Constanța.
Bio pe scurt
Am 39 de ani. Sunt președintele Asociației Plaiuri Noi unde împreună cu colegii (mai degrabă colegele mele) descoperim și promovăm locuri și microregiuni din județul Cluj. Am lucrat în ultimii 6 ani la proiecte complexe de branding de zone: Ținutul fluturelui Albastru, Apusenii Clujului, Câmpia dintre Lacuri. Echipa noastră a lansat numele și identitatea grafică a acestor locuri și a altor asociații de comune din județ. Ne implicăm și în activarea comunitară și turistică, dar o mare parte din muncă e cea de studiu de teritoriu (cu muncă directă de teren) și muncă creativă.
La proiectele mari realizăm partea de concept, naming, design de logo, design de materiale promoționale, producție de filme scurte promoționale. Acest domeniu al marketingului de loc este atât de fascinant, încât nu te plictisești niciodată.
Momente importante
Am fost tot timpul pasionat de locuri. De a documenta și promova un loc pentru a fi descoperit de alții într-un mod mai ușor și mai autentic. Am urât din suflet când lumea folosea expresia: „avem locuri atât de frumoase, păcat că nu sunt promovate”. E atât de greșit să tot zici asta și să nu faci niciodată nimic. Noi am ales să facem ceva.
În studenție am început să mă implic în proiecte de promovare turistică. Apoi, mai mult de 10 ani am fost designer grafic și om de branding, creând logo-uri pentru o mulțime de firme sau evenimente. A venit o perioadă în care firmele și proiectele se schimbau rapid și munca designerilor avea viață tot mai scurtă. Marii designeri din anii ‘60 au lucrat la identități pentru branduri care au dăinuit minim 50 de ani. Dinamismul din zilele noastre a schimbat mult piața, iar durata unui proiect e acum mult, mult mai scurtă.
De la un punct am ales să mă implic în domenii în care munca mea poate avea un rol pentru perioade mult mai lungi și care să conteze pentru un public cât mai larg. Astfel am combinat cele 2 mari pasiuni ale mele: cea pentru locuri și turism și cea de design de brand.
Când a început să te intereseze domeniul creativ
Ca și copil am petrecut infinite ore adâncit în Lego. Nu aveam acces la atâtea piese așa că am învățat să le combin pe cele avute la dispoziție în absolut toate modurile posibile. Cred că acest exercițiu repetat de a găsi toate combinațiile pentru a construi o lucrare m-a pregătit pentru munca de designer de identități.
Și am avut mereu o imaginație grafică. Parcurg oricând mai ușor și mai rapid un desen sau o hartă, decât un text.
Începutul în design
Am avut norocul ca primii mei șefi (de la o agenție de publicitate din Cluj) să dea o șansă unui tânăr care nu prea avea nici portofoliu nici nu făcuse facultatea de artă, sau orice alt curs de design. Eu absolvisem facultatea de studii economice, la marketing turistic. Pentru mine a fost un noroc care cu siguranță mi-a influențat traiectoria profesională.
După 2009, când domeniul publicitar a fost zdruncinat de criză am decis să pornesc pe cont propriu. Nu am mai vrut să depind profesional de cineva. Am luat-o de la zero.
Cum și de unde ai învățat
Am învățat totul autodidact. La început din manualele help ale softurilor și din tutoriale. Apoi am furat cât am putut de la colegii și șefii mei. Am citit totul despre despre câțiva designeri mari pe care îi admiram. Am învățat mai multe din funcționalitatea și minimalismul hărților de metroul ale lui Vignelli, decât din orice tutorial sau curs.
Participarea la Constanța Logo Challenge
Am văzut anunțul în newsletterul IQads. De obicei nu particip la concursuri. Am luat decizia asta de mult timp. Nu simpatizez cu formatele în care publicul ia decizii în design și nici cu ideea de a lucra la ceva la care nu ai control și nu participi activ la construcția briefului. Investești mult timp și emoție la participarea la un concurs.
Totuși, am făcut acum o excepție. Am simțit că pot avea un rol. Am acumulat o experiență mare în munca de design pentru localități… așa că acest concurs a părut să se potrivească.
Punctul de plecare
Am plecat de la brief. Am citit de câteva ori analiza făcută orașului. Care ar fi direcția de marketing, strategia de viitor, publicul țintă.
Surse de inspirație
Sunt foarte la curent cu identitățile grafice din domeniul brandingului de loc. Nu a fost nevoie de un research aici. Oricum, deși fac mult research înainte de o lucrare, nu o fac pentru a mă inspira. Ci mai degrabă pentru a înțelege niște modele care au funcționat bine. Și pentru a vedea identități grafice în întreaga lor complexitate. Nu doar logo-ul, ci sistemele grafice din care fac parte.
Așa că, inspirația am căutat-o mai degrabă în studiile și fotografiile din Constanța.
Cea mai grea parte
Cea mai grea parte a fost de a menține un caracter mai urban și mai formal. Când lucrezi pentru un oraș de la țărmul mării e ușor a cădea într-o direcție prea estivală, prea petrecăreață, prea de stațiune. Constanța e Constanța, iar Mamaia e Mamaia.
O altă parte grea a fost dată de forma cuvântului Constanța. E un cuvânt lung și asta complică puțin munca de simplificare și unitatea grafică.
Provocările unui logo de oraș
Cred că sunt două provocări mari.
Prima este să înțelegi corect identitatea, cultura și specificul local. De aici pleacă totul. Ideal e să poți petrece cât mai mult timp în acel loc. Să îl studiezi, să vorbești cu oameni, să descoperi povești. Din păcate pentru un concurs nu ai luxul sau remunerația să faci asta.
A doua provocare este să creezi un logo care are viață lungă și care este parte dintr-un sistem grafic mult mai larg. Cred tot mai mult că cel mai important lucru legat de un logo este funcționalitatea lui. Asta se traduce prin posibilitatea replicării lui, într-un mod cât mai ușor și mai ofertant, în cât mai multe medii. Și se mai traduce prin calitatea de a oferi elemente grafice derivate, pattern-uri, iconițe, replicabilitate cât mai variată.
Ce presupune special un astfel de logo
Un logo de oraș, regiune sau țară trebuie să înglobeze o identitate bogată într-un simbol grafic cât mai simplu. E atât de greu să faci lucruri simple. Un mare designer grafic a spus odată că meseria noastră este de a reduce. De a reduce lucruri complexe la cât mai puține linii, la simboluri cât mai simple. Și când am terminat, trebuie să mai privim o dată și să mai reducem încă ceva.
Sensibilități de care ai ținut cont
Un loc divers, cosmopolit. Cu multe fațete. De aici și variantele propuse de mine, variante care simbolizează orașul într-un fel de vitraliu.
Ce îți vine prima dată în minte când te gândești la Constanța
Cazinoul. Și valurile.
Cum ai descrie orașul într-o propoziție
Capitala litoralului de la noi.
Relația ta cu orașul
Era primul loc în care vedeam marea în fiecare an. Încă de copil veneam în tabere la mare. Când oprea trenul în Constanța, atunci începea libertatea.
Ce iti place cel mai mult aici?
Înfrățirea cu Marea Neagră. Pentru noi, cei mai din nordul țării, Constanța reprezintă faleză și valuri până la orizont.
Cum arata harta personala a orasului?
Gara… și direct pe buza mării.
Votează aici cele mai bune logo-uri propuse la Constanța Logo Challenge.
TheCreator
TheCreator este platforma de branded user-generated content a IQads.
Prin intermediul TheCreator, brandurile dau briefuri comunitatii creative IQads, obtinand sute de rezolvari creative, mii de interactiuni si sute de mii reach.
Brandurile obtin solutii pe care le pot implementa si continut branded pe care il pot folosi in social media. Prin intermediul TheCreator, IQads a dezvoltat si derulat zeci de competitii creative de design, scurtmetraje, benzi desenate, spoofuri, filme, ilustratii etc pentru companii.