Adrian Rosu, participant la Constanța Logo Challenge, a terminat Facultatea de Jurnalism, dar și-a dat seama că are înclinații în domeniul creativ. Designer grafic și autodidact serios, Adrian a lucrat la mai multe versiuni de logo pentru Constanța, căutând echilibrul între elementele care definesc orașul: punctele de interes ale orașului, punctele forte ale poziției geografice, istoria bogată.
"Provocarea a fost găsirea echilibrului între a include mai multe simboluri, fără a complica prea tare rezultatul final, și a-l face cât mai memorabil, unic și durabil", spune Adrian
Cum a fost procesul de creație, unde a căutat inspirația, care a fost partea cea mai grea în crearea unui logo pentru Constanța, povestește Adrian Rosu mai jos.
Peste 400 de lucrări au fost înscrise în competiție. Până pe 21 martie puteți vota logo-urile pentru Constanța care v-au impresionat.
Bio pe scurt
Salut, sunt Adrian, am 41 de ani, designer grafic din București.
Momente importante
Primul desen pe perete, primul job la o firmă de producție publicitară, ultima zi la agenția de publicitate, primul proiect freelance ș.a.
Când a început să te intereseze domeniul creativ
Când mi-am dat seama că facultatea de jurnalism —absolvită cu lucrare de diplomă despre branding, denotă alte înclinații.
Începutul în design
Macromedia Flash pe CD din fața magazinului Unirii, restul e istorie :)
Cum și de unde ai învățat
Autodidact, all the way.
Participarea la Constanța Logo Challenge
Identitățile vizuale au fost întotdeauna o provocare plăcută pentru mine, iar ocazia de a face una pentru un oraș precum Constanța este foarte binevenită.
Procesul de creație
Multe versiuni, căutarea echilibrului perfect între elemente, explorări de fonturi care să aibă versatilitatea necesară unei utilizări în medii cât mai diverse, desenarea unor simboluri ușor de recunoscut dar și interesante vizual, verificări pe posibile materiale (outdoor, promoționale etc.).
Punctul de plecare
Elementele clasice care vin în minte cel mai repede când ne gândim la Constanța, cazinoul și farul, marea și valurile, soarele și voia bună care vin cu timpul liber din perioada concediilor.
Surse de inspirație
Punctele de interes ale orașului, punctele forte ale poziției geografice, istoria bogată etc.
Cea mai grea parte
Găsirea echilibrului între a include mai multe simboluri, fără a complica prea tare rezultatul final, și a-l face cât mai memorabil, unic și durabil.
Provocările unui logo de oraș
Destul de multe. Alegerea elementelor, cât de abstract pot fi desenate, dar să rămână recognoscibile, să știi când să te oprești cu includerea atracțiilor turistice.
Felul în care trezește sentimentele de voie bună, nostalgie și voința de a vedea sau revedea orașul.
Și, nu în ultimul rând, verificarea constantă pe posibile materiale pentru a fi sigur că sunt pe o direcție cât mai eficientă, care să funcționeze într-o varietate de dimensiuni și forme.
Ce presupune special un astfel de logo
O abordare complet diferită față de o identitate de brand comercial, atenție la detalii și o responsabilitate ridicată în alegerea elementelor grafice, fonturi, etc.
Sensibilități de care ai ținut cont
Dimensiunile elementelor, echilibrul dintre ele și o abstractizare cât mai ușor de înțeles în cel mai scurt timp.
Ce îți vine prima dată în minte când te gândești la Constanța
Faleza, marea, libertate, voie bună.
Cum ai descrie orașul într-o propoziție
Voie bună și istorie bogată.
Relația ta cu orașul
Încercăm să ne vedem cel puțin o dată pe an, să descopăr părți nevizitate dar în același timp să merg pe faleză și să mă gândesc la câți oameni au privit marea de aici de-a lungul secolelor.
Ce îți place cel mai mult aici
Voia bună pe care oamenii o au când vizitează un asemenea oraș și să-mi imaginez cum este să ai marea la doi pași în orice moment.
Harta personală
Faleza, cazinoul, centrul vechi, case cu istorie și muzeele sale.
Votează aici cele mai bune logo-uri propuse la Constanța Logo Challenge.
TheCreator
TheCreator este platforma de branded user-generated content a IQads.
Prin intermediul TheCreator, brandurile dau briefuri comunitatii creative IQads, obtinand sute de rezolvari creative, mii de interactiuni si sute de mii reach.
Brandurile obtin solutii pe care le pot implementa si continut branded pe care il pot folosi in social media. Prin intermediul TheCreator, IQads a dezvoltat si derulat zeci de competitii creative de design, scurtmetraje, benzi desenate, spoofuri, filme, ilustratii etc pentru companii.