Fiecare săptămână este muzicală pentru Codruț Croitoru, ba chiar fiecare zi, pentru că atunci când nu e pe scenă alături de trupa sa, Taylor, este în studio, unde înregistrează cu alți artiști. Trupa a împlinit 5 ani de activitate, prilej cu care a lansat recent și un nou single, Să ne reîntâlnim, însoțit de un videoclip. Cum își descrie el muzica? O combinație între elementele importante ale muzicii anilor 70-80-90 dar cu sonorități aduse la zi.
"Atât eu cât și colegii mei tratăm fiecare concert TAYLOR cu maximă atenție, seriozitate și responsabilitate, fiindcă respectăm la maxim publicul și de fiecare dată încercăm să îi surprindem plăcut pe cei din sala de spectacol cu un show pus la punct în detaliu", spune Codruț.
Povestea lui Codruț merită citită pe îndelete, de la cum a ajuns din fanul trupei Compact să devină pentru o perioadă chiar solistul trupei sau despre colaborările sale cu Adi Ordean și Dida Drăgan. Am discutat și despre experiențele sale de live show, prilej cu care o să vedeți și pe unde mai cântă trupa anul acesta.
Începuturile tale ca muzician
Am început prin a asculta foarte multă muzică, grație părinților mei care erau pasionați de muzica de calitate. Așa se întâmplă că am crescut în casă cu vinyluri și casete cu artiști internaționali precum Queen, Pink Floyd, Deep Purple, Genesis, Roxette, dar și cu artiști autohtoni ca Iris, Holograf, Compact, Phoenix, Dida Drăgan, Laura Stoica și așa mai departe. Sunt doar câteva exemple. Mai mult de atât, căzuse comunismul și apăruse MTV-ul în România, care difuza acești artiști uriași iar eu rămâneam cu orele fascinat în fața micului ecran (care chiar era mic pe atunci) și înregistram ce îmi plăcea mai mult pe casete video pentru a putea viziona oricând mai târziu.
Nu-mi dădea pe atunci prin minte că va apărea cândva internetul și că la orice oră din zi și din noapte oamenii vor putea vedea orice videoclip doresc ei. A fost evidentă pentru familia mea pasiunea extraordinară pentru muzică, astfel încât în clasa întâia m-au înscris la liceul de muzică „Dinu Lipatti „ din orasul natal (Pitești), la pian. Țin minte și acum cum am dat acolo două probe de aptitiudini: una în care trebuia să imit la perfecție un ritm bătut cu creionul de cineva din comisia de examinare și alta în care am fost rugat să le cânt vocal, pentru a vedea dacă am auz muzical, un cântec la alegere. Le-am cântat nu numai un cântec, ci aproape un album întreg, al formației Compact, de care eram obsedat la acea vreme (albumul „Cine ești tu oare”).
Le-a fost greu să mă oprească din cântat, așa că au zis că e mai bine să mă admită :) Și uite așa am intrat în clasa întâia la pian la liceul de artă din Pitești, și am continuat până în clasa a douăsprezecea inclusiv, de la început până la sfârșit cu aceeași minunată profesoară, căreia îi sunt recunoscător, Sanda Popescu. Apropo de povestea asta, aș mai adăuga că poate nimic nu e întâmplător, după ani și ani am ajuns să fiu solistul vocal al formației Compact pentru o perioadă, al exact aceluiași Compact pe care îl ascultam atunci.
Cum ți-a venit gândul să faci o trupă
Prima trupă a fost The Crown, formată la începutul anilor de liceu. Deja la ora aia compusesem o grămadă de cântece și o parte din ele au prins viață la The Crown, formație cu care am funcționat timp de vreo 8 ani, cu care am lansat și câteva piese foarte apreciate la vremea lor, cu care am câștigat o mulțime de premii prin țară, am avut o grămadă de apariții tv și radio și am și cântat prin țară în deschiderea formației Iris.
Rolurile pe care eu le aveam în The Crown erau cele de solist vocal, chitarist și compozitor, dar începusem să învăț foarte mult și pe partea de studio de înregistrări, o altă pasiune de-a mea devenită peste ani, la rândul ei, meserie. Practic cu o parte dintre cântecele pe care le-am compus pentru The Crown am și luat admiterea la Universitatea Națională de Muzică din București, secția compoziție jazz-pop, pe vremea când erau foarte puține locuri pe țară la această categorie.
Acolo am avut onoarea și privilegiul de a-l cunoaște pe uriașul om și muzician Anton Șuteu care mi-a devenit profesor și mentor. După ce The Crown s-a desființat, fiindcă fiecare dintre noi am vrut să explorăm alte orizonturi, eu am primit un telefon fantastic de la Adrian Ordean (uriaș chitarist, om de studio și totodată compozitorul majorității hiturilor formației Compact) care mi-a propus să vin în proaspăt înființata lui formație, trupa Ordean. Și uite așa, timp de 8 ani am fost solistul vocal al tuturor proiectelor lui Adi Ordean din acea perioadă (Ordean, Pact, Schimbul 3 și Compact).
În paralel mi-am văzut și de activitatea de compozitor, compunând printre altele musicalul „Anii trec în zbor” și diverse cântece pentru diverși tineri interpreți, dintre care amintesc piesa „Nu îmi mai pasă” care a câștigat trofeul la Creație în anul 2019 la „Mamaia Copiilor” (interpret Dominique Simionescu).
Din 2020 am deosebita bucurie de a fi solist vocal în proiectele legendarului basist și compozitor al grupului Phoenix, Josef Kappl ( „Pasărea Rock” devenită ulterior „Meșterii Rock”). Așadar drumul meu până la formarea grupului Taylor a fost lung, presărat cu diverse schimbări dar plin de provocări ce au dus la amintiri foarte interesante și la acumularea de experiență. Cumva, ideea înfințării trupei Taylor a venit de la sugestiile multor prieteni sau cunoștințe din domeniul muzical care mi-au zis că poate ar fi bine având în vedere că sunt și interpret și compozitor să îmi construiesc propriul proiect.
În felul ăsta am revenit întrucâtva la combinația care îmi dă cea mai mare satisfacție, aceea de a fi solistul propriilor mele compoziții și de a avea alături de mine o echipă construită după propriile criterii, atât profesionale cât și umane, fiindcă mai presus de toate, în formația Taylor suntem prieteni, familie cum ne place nouă să spunem.
Cum arată o zi sau o săptămână muzicală pentru tine
Fiecare săptămână e muzicală pentru mine, de fapt fiecare zi, pentru că fac muzică de dimineața până seara în studioul meu de înregistrări, atât pentru mine cât și pentru alții. E o mare bucurie să lucrezi cu diverși artiști, fiecare cu personalitatea sa, cu chestiunile specifice. Indiferent că lucrez cu artiști consacrați sau cu artiști la început de drum eu o fac cu aceeași pasiune. Iar când, spre exemplu, artiști precum Dida Drăgan sau Kempes aleg să lucreze cu tine, nu poți să te simți altfel decât mândru, pentru că înseamnă că faci treabă buna. Cât despre concerte, desigur că atât eu cât și colegii mei tratăm fiecare concert TAYLOR cu maximă atenție, seriozitate și responsabilitate, fiindcă respectăm la maxim publicul și de fiecare dată încercăm să îi surprindem plăcut pe cei din sala de spectacol cu un show pus la punct în detaliu.
Condițiile pentru un live bun
Depinde foarte mult de show-ul pe care dorești să îl faci ca artist. Unii se mulțumesc cu mai puțin, alții nu. Depinde și de ceea ce cânți, de publicul pe care îl țintești, de mesajul pe care vrei să îl transmiți. În mod clar este foarte importantă și tehnologia în ziua de azi. Ideal este ca la un spectacol condițiile tehnice, dotarea existentă să îți permită să vii cu un pachet complet. Doar a cânta bine nu este suficient, trebuie si o instalatie de sunet care să îți permită ca muzica ta să ajungă la public așa cum îți dorești, de asemenea foarte importante sunt și luminile, iar dacă există si un ecran pe care, dacă vrei tu ca artist și ai imaginație și posibilități să proiectezi niște imagini care să ajute show-ul, deja începem să vorbim despre lucruri foarte frumoase.
Despre experiențe mai puțin plăcute… poate că farmecul concertelor live este tocmai acela că oricând se poate întâmpla ceva neprevăzut din punct de vedere tehnic. Am avut spre exemplu un spectacol, chiar cu Taylor, în care deși la probele de sunet totul fusese perfect, s-a întâmplat ceva, nici acum nu știm ce, și la momentul show-ului ne-am trezit pe scenă că niciunul dintre noi nu aude mai nimic, totul era ca într-un coșmar. Din fericire în public se auzea perfect, deci practic doar partea de monitorizare/sunet de scenă era cu probleme. Faptul că, așa cum ziceam mai sus, Taylor tratează cu maximă responsabilitate și respect față de public fiecare spectacol, prin o mulțime de repetiții ne-a salvat atunci, fiindcă am cântat foarte bine, în perfect sincron cu proiecțiile noastre de pe ecran, fără ca publicul să știe prin ce trecem noi acolo, chiar dacă nu ne auzeam aproape deloc unii pe alții.
Scena rock din România
Din păcate, industria muzicală din România este în continuare foarte dubioasă. Publicul român se duce la concertele marilor branduri rock internaționale, sau a trupelor românești din garda veche. Publicul acesta e alcătuit din mai multe generații care consumă acest gen de muzică (desigur, cu subgenurile sale). Cu toate astea, majoritatea posturilor de radio difuzează aproape doar alt gen de muzică, ignorând în foarte măsură o categorie mare de public. În felul ăsta e greu să ajungi cu un brand nou la urechile oamenilor, nu pentru că nu ar exista oameni care să fie interesați, ci pentru că nu au de unde să știe că exiști.
De-asta publicul zice „nu se mai face muzică așa cum se făcea altădată”, nu pentru că ea nu se mai face, ci pentru că bieții oameni nu știu că există, produsele rock fiind lăsate, din motive de neînțeles, la coadă de către așa-zișii mari promoteri.
Din fericire mai există anumite festivaluri și există internetul. În ceea ce ne privește pe noi, noi suntem fericiți, pentru că pe oriunde am concertat am câștigat fani noi, oameni care au venit după concert la noi fie pentru un autograf, fie chiar pentru achiziționarea celor două discuri lansate de noi până în prezent, oameni care ne-au spus că refrenele pieselor noastre le-au rămas în cap din timpul spectacolului, deși nu mai auziseră poate niciodată piesele înainte, oameni care, apropo de ce ziceam și mai sus, ne-au spus „sunteți minunați, nu auzisem de voi până azi”.
Genul vostru de muzică
Cred că cel mai cinstit răspuns aici, deși niciodată nu mi-a plăcut încadrarea într-un gen anume, ar fi: rock melodic cu influențe pop, hard, dar și cu influențe de progressive și elemente moderne. Suntem cumva o combinație între elementele importante ale muzicii anilor 70-80-90 dar cu sonorități aduse la zi.
Mai mult decât atât, un alt element definitoriu al trupei TAYLOR este acela că fiecare album spune o poveste, dar totodată fiecare cântec este valabil atat în context cât și separat. Spre exemplu, dacă albumul de debut, „Dincolo de măști”, spune povestea adevărului de dincolo de măști (și nu, nu este vorba doar despre măștile medicinale purtate în pandemie ci mai ales despre măștile metaforice, de toate tipurile, pe care vrând-nevrând le purtăm deseori în viața de zi cu zi), albumul „Noi fără 2” își dedică atenția diverselor aspecte ale iubirii. Ce mă bucură pe mine este că fie că vorbim despre balade precum „E furtună între noi”, „Surâsul Tău”, „Lumina din ochii tăi” (pe care am înregistrat-o și lansat-o împreună cu marea legendă a rockului românesc, doamna Dida Drăgan), fie că vorbim de piese mai uptempo precum „Mereu Amândoi”, „Ce amăgire”, „Vinovat” sau „Să pot să trăiesc”, fie că discutăm despre cântece cu puternice tente de hard și progressive precum „Plouă iar”, „Operația s-a terminat”, „Lumina”, „Măști” „Profetul” sau „Sa plouă” ele sunt iubite în egală măsură de fanii noștri, pentru că, cumva, deși sunt oarecum diferite stilistic, împreună sună unitar și conturează o stare… starea TAYLOR.
Partea lirică & colaborarea cu poetul Marius Ionescu
O foarte bună întrebare. Pe scurt, eu sunt compozitorul tuturor cântecelor formației Taylor și de asemenea tot eu sunt și textierul unora dintre ele, dar îmi place să lucrez si cu alți textieri, iar cu poetul Marius Ionescu eu am într-adevăr o colaborare veche si fructuoasă, de cu mulți ani înaintea existenței Taylor, cu nenumărate cântece scrise împreună pentru diverse proiecte, pentru diverși artiști. Mai mult de atât, ne leagă și o puternică prietenie. Dacă tot a venit vorba aș mai vrea să spun și că, la capitolul textieri/poeți, am mai colaborat și mai colaborez și cu alți oameni talentați, precum Victoria Anda Cercel, Loredana Ardeleanu Harabagiu, Viorela Filip, Alexandru Marin, Cristi Nicolau, cărora le sunt de asemenea recunoscător, însă fără îndoială, până acum majoritatea textelor formației sunt semnate fie de mine, fie de Marius Ionescu.
Scriai pe FB că Taylor reprezintă o oază
Da, am scris aceste cuvinte în 2020, atunci când ne-am înființat și când eram în plină pandemie. Consider că această prezentare rămâne valabilă și acum. Muzica Taylor se dorește a fi un pansament pentru suflet, iar cum sufletul este ceea ce, în opinia noastră, definește un om dar este mereu pus la încercare în vremurile pe care le trăim, a rămâne umani a devenit deja un țel, o provocare până la urmă. Prin melodicitatea muzicii noastre, prin mesajul pe care îl transmitem, creăm această oază despre care vorbeam atunci, în care orice om care iubește într-un fel sau în altul, orice om căruia îi place să trăiască fiecare sunet, orice om căruia îi place să fie atent la mesajul din spatele cuvintelor, se va simți în largul său. Fiecare cântec Taylor este valabil de sine stătător, oriunde și oricând, însă de asemenea fiecare album Taylor spune o poveste.
Noul single
Așa este, noul single, lansat pe toate platformele online muzicale în 8 martie și care beneficiază și de un videoclip, se numește „Să ne reîntâlnim”. Cântecul face parte de pe cel de-al doilea album discografic Taylor, intitulat „Noi fără 2”, album lansat anul trecut. Este un cântec cu o poveste apropiată de genul surealist. Protagonistul/povestitorul regăsește persoana iubită „într-un portret ascuns discret”, iar acea persoană din portret îl invită să pătrundă cu pași de vis în lumea ei, ghidându-se după vocea sa, ajungând în felul acesta să se reîntâlnească și să se regăsească într-un decor „prea real să existe”.
Inclusiv în videoclip am insistat pe contrastul între lumea aceasta idilică, de vis (reprezentată în culori cat mai frumoase și bogate), și lumea reală, reprezentată chiar de filmări cu noi, membrii trupei, în diverse locații, într-o nuanță de sepia. Mai mult decât atât, surealismul atinge cote maxime la finalul videoclipului, lăsând totul într-un ton misterios, în așa fel încât privitorii trebuie să tragă singuri concluzia dacă nu cumva protagoniștii și lumile cărora aparțin nu au avut de fapt cumva roluri inversate.
Cum sărbătoriți 5 ani de Taylor
În primul rând la cât mai multe concerte sub această egidă de „concert aniversar”. Deja avem câteva stabilite, iar calendarul este în continuă mișcare, fiindcă din fericire lumea a reacționat foarte bine la ceea ce am realizat până acum. Taylor înseamnă:
- Codruț Croitoru (compoziție, solist vocal, chitară, synth),
- Florian Laghia (chitară),
- Victor Iovan (chitară bass),
- Robert Sabotici (tobe),
- Alexia Ștefan (backing vocals),
- Bianca Ștefan (backing vocals)
În această formulă încercăm să venim în turneul aniversar peste tot prin țară și să cântăm, într-un format aparte o parte dintre cele mai apreciate cântece ale noastre. Pentru început, în 14 martie ne vedem la Sibiu, în 15 martie la Râmnicu Vâlcea, în 28 martie la Buzău și în 4 aprilie la Brașov. Dacă ne urmăriți pe pagina noastră de social media veți putea fi la curent și cu restul datelor la care se lucrează în acest moment.
Iar apropo de asta, pe lângă echipajul pe care lumea îl vede pe scenă, există și un staff, oameni cărora le mulțumim că sunt alături de noi, oameni precum Alex Crăciun (sunetist), Marius Ionescu (care pe lângă faptul că e poet face parte și din echipa tehnică), Ana Madalina Costin (social media), Marina Bădulescu (PR) și bineînteles firma SRGM (firma cu care am produs cele două albume de până acum).
Cum te raportezi la revoluția AI
Sunt atent la tot ce se mișcă, desigur, încercând să fiu la curent. Revoluția AI poate fi benefică în anumite domenii, cred că în special în cel medical, fiindcă poate vor fi descoperite chestiuni miraculoase în această zonă. Mi se pare extrem de interesant faptul că începem să trăim ca în SF-urile grozave scrise acum o gramada de ani de vizionarul autor Asimov. Trebuie să fim insă foarte atenți. Sunt unii care deja au încercat să „compună” cantece cu AI, ceea ce mi se pare înfiorător : unde mai este creația umană, creația ta, dacă de fapt a compus chestia aia o Inteligență Artificială? Ca să nu mai zic de cei ce fac piese cu AI și îi cer să folosească vocea unor vedete mondiale, precum Freddie Mercury sau Michael Jackson.
Uite așa revenim la ce ziceam mai sus, să rămânem umani. Creația artistică, indiferent de natura ei, ca să fie veritabilă și să transmită ceva, trebuie să fie făcută din suflet, iar asta este o armă de care dispunem noi, oamenii...ca să nu mai zic de faptul că e vorba și de o mulțime de ani de studiu în spate, pe care un compozitor profesionist îi are.
Cred că folosirea AI ar trebui așadar limitată în materie de creație artistică, indiferent că vorbim de muzică, de poezie sau de pictură spre exemplu.
Cât despre social media, este evident că reprezintă în clipa de față cel mai important mijloc de promovare, de vizibilitate. Paradoxul este că, deși în ziua de azi avem parte de o mulțime de canale prin intermediul cărora ne putem promova muzica, în realitate este mult mai greu să ajungi la urechile publicului, să știe în primul rând că exiști!
Asta fiindcă, informațiile vin buluc, dezordonat, după algoritmi greu de definit dar totodată cu o puternică legătură cu banii investiți în promo. Cu alte cuvinte, aproape degeaba ai un produs artistic bun, de nivelul marilor branduri, dacă nu ai la dispoziție și aceiași bani pentru a investi în social media, fiindcă fanii acelor branduri nu te vor descoperi altfel, decât poate dintr-o întamplare.
