Reflecții la apus cu Sunset, cel mai nou single We Singing Colors

Reflecții la apus cu Sunset, cel mai nou single We Singing Colors
Credit foto: Cosmin Gârleșteanu

Sunset este noul single We Singing Colors, lansat azi, 13 februarie, pe toate platformele de streaming. Piesa a fost înregistrată la Meaningful Recordings, avându-l ca producător pe Alexandru Ioniță (BRU) și va fi inclusă pe viitorul album al trupei. Piesa va avea parte curând și de un videoclip, iar filmările sunt pe ultima sută de metri.

Versurile piesei Sunset sunt o reflecție asupra trecerii timpului, cu trecut, prezent și viitor, marcate prin  referințe geografice și câteva momente importante trăite. De la un drum spre cimitirul Săpânța până la goana alergătorilor din parc, de la lătratul unui câine până la trecerea silențioasă a rațelor pe lac, totul te îndeamnă la a pune un pic stop și a te lăsa în voia soarelui care se lasă în noi. 

Piesa poate fi ascultată pe Spotify, Apple Music, Deezer. 

Fotografia care însoțește single-ul este realizată de fotograful de stradă Cosmin Gârleșteanu, care ne-a declarat:

“Întotdeauna mi-a plăcut să-mi imaginez că lucrurile sunt altfel decât le vedem în realitate, că nimic nu este predefinit. Imaginea face parte din primul meu proiect, "Prismagination", aflat încă în derulare. Norocul face parte din joc, așa că nu aveam cum să nu profit de juxtapunerea dintre cuplul din fundal si domnul care cântă la harpă. Țigarea ce se stinge încet aduce calm și îmi reamintește că totul e trecător. Imaginea e facută in Pasajul Latin, în 2016”.

La fel ca pe Deșert, single-ul lansat în vara lui 2024, Sunset scoate la lumină un nou instrument, trompeta, interpretată de Cătălin Lungu, cel care s-a ocupat și de linia de bas. La tobe a fost Joseph Burton, iar la voci și chitară electrică Roxana Niculae și Andrei Hațegan.

Credit foto: Ștefan Marinescu

Duo-ul We Singing Colors a apărut în peisajul muzical autohton în 2011 și a lansat până acum 3 albume de studio, plus sute de concerte în țară și străinătate. Printre highlight-urile lor se numără participarea la festivalul Wilderness din Anglia, turneul din Japonia sau live-ul online transmis în direct într-o piață din Melbourne. We Singing Colors e format din Andrei Hațegan și Roxana Niculae, cărora li se adaugă pentru concertele live colaboratori externi, pentru a completa sound-ul plin de povești retro & nostalgice, într-o cheie indie pop.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info
Sectiunea Update cuprinde comunicatele de presa ale agentiilor si companiilor cu privire la activitatea lor, in special in domeniile comunicarii, marketingului si CSR-ului.
Update este un serviciu oferit companiilor in cadrul platformelor IQads si SMARK.
Daca esti reprezentantul unei companii si vrei sa publici un comunicat de presa prin acest serviciu, ne poti contacta aici.


Subiecte

Sectiune



Branded


Related