[Era Nesiguranței] Șerban Alexandrescu: Dacă nu mai exista „adevar”, ci doar „adevărul meu” vs. „adevărul tău”, atunci moare și încrederea între oameni

Schimbarea este bună, atât cea individuală, cât și cea colectivă. Însă, atunci când schimbările vin din toate direcțiile, pe repede înainte, mintea umană n-are timp să se adapteze. Creierele noastre au setări pentru lumea de acum 2 milioane de ani, zice Șerban Alexandrescu, nu suntem echipați să facem față tuturor crizelor și trasformărilor accelerate prin care trece lumea noastră. În vremuri incerte, o fundație emoțională sănătoasă, relațiile implinitioare, rutinele personale, discernământul și cultivarea rezilienței fac parte din kitul său personal de navigare a prezentului.

În tot contextul internațional tulbure, România pare în cădere liberă și are nevoie mai mult ca oricând de aliați, crede Șerban.

"Salvarea „macro” nu ne poate veni decât „la pachet”, adică dacă și Europa iese din stupoare și mută decisiv, ca să se salveze. Dacă noi rămânem în UE, agățați ca un mânz legat de căruță, ieșim și noi din vâltoare. De capul nostru, nu vom izbuti nimic. După cum se vede, noi nici acum nu prea ne putem guverna satisfăcător", spune Șerban.

Vorbim în continuare cu Șerban Alexandrescu despre gândire critică – ne povestește cum și-a format-o din copilărie – dar zice că n-ar insista pe „critical thinking”, care ne mai părăsește uneori pe fiecare dintre noi, cât pe „basic morals” sau altfel spus „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”.

Creăm un strop de context de început, cu info despre tine

Nascut la numai 25 ani de la Al Doilea Razboi Mondial. Copil fiind, stiam ca sunt prizonier in propria tara. Adolescent, am facut armata. In junețe, am trait „tranzitia”, deci – ocazional – am considerat ca e o idee buna sa vand bere si tigari in camin, si ziare pe strada. Cand m-am angajat prima oara, inflatia era 296%. Cand eram la Graffiti BBDO inflatia era 28%. Cand am ajuns la Tempo, inflatia era 151%. Cand am inceput sa lucram – la Head - pentru Connex, inflatia era 55%. Psihoterapie am facut tarziu - abia cand inflatia coborase la 3,14%.

Deci sunt gata sa va raspund la toate intrebarile despre “rezilienta” si din astea. :)

Cum ai descrie vremurile de acum

Too much, too fast.

Fiecare dintre crize, luata separat, era dificil de rezolvat intr-o lume complet incalecata de lacomie si semi-paralizata de birocratie si calcul politic meschin. Cand crizele se incaleca, cand vin concomitent, cand se succed atat de repede, e greu si sa le numeri, d-apoi sa le rezolvi.

Maimuta e coplesita.

Creierele noastre sunt fabricate pentru lumea de acum 2 milioane de ani. Mintile noastre sunt complet ne-adaptate la viteza schimbarilor de azi. Sunt complet incapabile, biologic, sa digere o schimbare care se intampla cu o viteza turbata. Urechea interna a omenirii e varză, otolitele se învârt ca bilele de la loto. Avem „motion sickness” social. Rău, amețeală, vomă, leșin. Asta e ce se intampla acum - dar la nivelul societatilor. Iese răul afara, instituțiile sunt amețite, poporul vomează ce n-a digerat, democrația leșină.

Schimbarea e bună. Insa schimbarea hyper-accelerata e unul dintre cele mai catastrofale lucruri care ti se pot intampla. Metaforic vorbind, omenirea sufera acum acceleratii 15 G, si e pe punctul sa capete „leziuni incompatibile cu viata”, cum poetic glasuiesc autoritatile medicale. Cumva, e normal ca oamenii „sa faca urat”. Suntem acum niste societati epileptice, intrate in criza. O sa ne zvarcolim pe jos, si ne putem sufoca cu propria limba. Spumele de la gura sunt fix ultima problema.

Cele mai mari provocări cu care se confruntă lumea noastră

Cele mai mari provocari?

Cea mai mare mi se pare ca este incapacitatea decidentilor politici. Decenii la rand, partidele au rasplatit persoanele care erau capabile sa razbata intern prin coterii, si sa fie buni „manipulatori” in interiorul organizatiilor lor. Dar odata ajunsi la varf, acestia nu au abilitatile necesare pentru leadership concret si calauzitor de schimbare sociala.

Ei stiu sa-si domine partidele, si sa mermeleasca de-o coalitie, dar habar n-au ce s-ar putea face cand se pune Musk cu ranga tech pe democratie. Ei stiu sa convinga 13 insi sa dea o lovitura de partid, nu sa convinga 13 000 000 oameni sa o ia pe o alta cale.

Dar e normal sa fie asa: ei si-au luat permis de conducere pentru tractor, si acum trebuie sa carmeasca vapoare transatlantice. Ei stiu sa sofeze, nu sa navigheze. Cu atat mai putin stiu sa navigheze pe valuri de 12 metri.

Dupa care vin: confortul vietilor moderne, si refuzul de a pierde fie si 1% din acest confort, nu conteaza pentru ce miza. Nu ajuta nici extrem de slaba rezilienta psihica si fizica a omului contemporan (dar as opina ca aici avem de-a face si cu mult „learned helplessness”). As continua cu lipsa de discernamant „in masa”, si cu un amoralism galopant la nivelul majoritatii societatilor.

Ce contează în vremuri incerte

„Cetera și omu’ drag”.

But seriously. O fundatie emotionala sanatoasa te ajuta mult. O iubire sanatoasa si impartasita face minuni in vremuri care par apocaliptice. La fel, totul suna mai bine pe muzica frumoasa. Sau cu un animaluț cuibarit langa tine.

Mult plimbat, mult mers pe jos. Deconstruit angoasele, piesa cu piesa. Vezi ce ramane, daca mai ramane, si daca poti face ceva in sensul ala. Daca poti, fa un mic plan. Imparte in etape. Apoi apuca-te de prima dintre ele. Frica de obicei se hraneste din „proiectii despre viitor”. Dar tu nu esti Nostradamus, asa ca hai sa ne ocupam intai de prezent. Adica de „astazi”. Maine, mai vedem. One day at a time, one step at a time.

Dar iti trebuie si niste discernamant ca sa stii cand trebuie sa zici „om trai si om vedea”, si cand sa o asculti totusi pe Miorița si sa iti iei un topor „…pe la apus de soare”. Eu sunt mare fan „Purcelușul cu casă de piatră”, dar stiu ca nu poti trai o viata intreaga intr-o logica de asediu, asteptand sa vina Lupul.

Abilități și aptitudini în verificarea informațiilor

Nu stiu cum sa explic. E un fel de fler pe care ti-l construiesti in timp, dar care are legatura cu memoria. „Past track record” e o notiune importanta. Ai intai nevoie de o baza duala: intelectuala si morala. „Iti vorbeste un om prost sau destept? Cum stim asta? Ce a facut el in trecut? E bine intentionat sau rau intentionat? Cum stim asta? Cum s-a comportat in trecut? Pare credibil? De ce? Cum stim asta? Cu cine se asociaza acum? Dar cu cine s-a asociat in trecut? Daca s-a schimbat, de ce s-a schiimbat?...”

Dar acesta e un proces semi-constient si fulgerator. Unele dintre intrebarile astea isi pot capata raspunsuri instantanee (daca e vorba de Victor Ponta, de pilda), altele necesita un pic de sapat. Dar nu e un proces infailibil, toata lumea se poate insela la un moment dat, si toti oamenii sunt „fraieribili”.

Depinde insa cat de des sunt fraieriti, si cat de mult le place lor sa fie fraieriti, de fapt. Unii pur si simplu se simt mai bine intr-o lume mai magica, cu mai mult aur monoatomic intr-insa. Ei nu simt nevoia sa verifice nimic, ca sa nu-si striveasca corola de minuni a lumii lor.

Importanța informării și la ce ne uităm când ne alegem sursele de informare

Aici as ridica osanale ideii vechi de „redactie”. E bine sa se mai uite inca cineva peste ce-ai scris tu, sa te mai traga unul de maneca, sa-ti zica altul ca azi ai fost prost. Sa-ti dea un unghi nou, etc. Plus ca investigatiile mari se fac cu „mijloace materiale” mai abundente, nu e ca in filme.

De aceea, personal, ma uit la „entitatea” care imi livreaza informatiile – cine o detine, cum se finanteaza, cine scrie pentru ei, etc. Si tot de aceea sunt abonat si donez pentru The Guardian, de exemplu. (Nu ca ei n-ar fi dat nicio gherlă, niciodata).

Una peste alta, ma las mai greu „luminat” de influenceri care vorbesc pana uita de ei, de unii singuri, in fata unui microfon cu ring light. De unde stii tu, nenica? Cine ti-a zis? Care sunt sursele tale? Cum ti-a tunat tie trebusoara asta? Minim 80% dintre ei sunt niste clampanitori „like and subscribe”, cu foarte mult rahat in dieta si chestii supte din pix. Si sunt direct responsabili pentru imbecilii care iti raspund azi ritos ca „…I did my own research, man!”

De unde vine fascinația românilor pentru personajele extremiste

E o fascinatie care, partial, vine din meschinarie, frustrare si rautate. Pe bune, tu vrei musai sa moara capra cuiva, si Extremistul a declarat ca o sa omoare multe capre. Vrei un fel de razbunare, chiar daca e nedreapta si, de fapt, nu te razbuna. Dar vrei macar sa sufere cineva.

Tot partial, vine din infantilism. Romanii mi se par foarte infantili, mai ales in relatie cu raspunderea. Vrei sa vina un tata-mamă din asta, care sa aiba grija de tot si toate, si – ca prin magie – pe tine n-o sa te mai doara nimic, si o sa te poti juca toata ziua.

Oricum, mie mi se pare ca ne educam foarte prost copiii in relatie cu „raspunderea”. Intotdeauna cautionati, intotdeauna e altcineva de vina - incepand cu destinul, si terminand cu colegul de banca. Niciodata noi, niciodata ei – intotdeauna e un „extern” de vina, un „strain”. La maturitate, acest „altcineva” devine un evreu, un gay, un Soros, un UE, un refugiat etc.

In cele din urma, extremistii castiga si pentru ca sunt singurii care critica dur si gasesc explicatii pentru probleme – chiar daca sunt niste explicatii imbecile. Cand „pactul de neagresiune” facut de partidele noastre majore a pus batista pe tambal, si dupa ce presa famelica a fost cumparata in masa de politic, te duci si tu acolo unde inca se aud niste urlete, si critica unii ceva.

In recipient e abur sub presiune. El vrea sa iasa afara pe o gaura, pe undeva. Noi tipam la el – „Mai aburule, nu iesi pe gaura aia, e gaura incorecta! O sa ne oparim cu totii daca iesi pe acolo!”. Dar nu i-am dat vreo gaura noua, in afara de gaura extremista. Iar gaurile vechi s-au infundat. Ce sa faca aburul? Sa stea dupa noi? Nu. Va iesi prin gaura care i s-a pus la dispozitie.

Ne putem supara pe abur, ca n-are discernamant, gazu’ dracului. Sau ne putem supara pe cei care au dat gaura asta extremista. Ca nu s-a crapat chiar singur boilerul, desi era ruginit. S-a dat temeinic cu dalta-n el.

Si mai e inca un aspect: „prosperizarea” din ultima vreme ne-a adus si o problema de piramida maslowiana – romanii au urcat trepte pe venerabila piramida, si acum multi ajung pe cea pe care scrie „Esteem needs” (respect, stima de sine, statut, recunoastere, etc.).

Cum statul nostru nu s-a prins, si continua sa se stearga la cur cu noi, in mod evident ca aceasta nevoie este compensata dand buzna la sanul celor care ne spun ca suntem cei mai frumosi, cei mai destepti, ca suntem pizmuiti si faultati, dar daca vin ei, atunci…

Ce facem cu această tendință tot mai accentuată către conflicte și „tabere de luptă”

E greu de tot. Mie imi vine sa le crap capul stupizilor daci monoatomici. Nu ma pot abtine decat atunci cand imi aduc aminte ca asta ii aduce lui Vladimir Putin exact ceea ce si-a dorit.

Gândirea critică. Cum ne-o dezvoltăm?

Chiar nu stiu. Stiu doar ca asta incepe de mic copil. Cand nu stiam ceva, il intrebam pe taica-meu. Iar el, daca nu stia sa-mi raspunda, nu improviza. Mergeam impreuna la raftul cu dictionare si enciclopedii. De obicei nu cauta el, ma punea chiar pe mine sa manipulez carțoaiele alea grele. Asta m-a obisnuit sa caut intotdeauna surse „legit” de raspunsuri. Dar asta nu e decat „inceputul inceputului”. Pentru ca nu poate exista gandire critica fara un de „base levels” de cunoastere. „Asta pare fishy pentru ca nu se pupa cu astalalta”. Dar pentru rationamentul asta, tu trebuie sa stii de „astalalta”. Daca nu ai repere in minte, nu poti sa incepi sa mirosi ca ceva pute. Pentru ca nu ai contextul in care sa montezi noua piesa primita, ca sa vezi ca nu se potriveste.

Asistam deci la falimentul ideii ca „…nu mai trebuie sa stii tu nimic; cand o sa ai nevoie – si numai atunci – o sa gasesti oricand pe net tot ce ai nevoie sa stii”.

Dar uite ce gasesti pe net. Ceva pus de un dobitoc. Ceva pus de un om platit sa sustina chestia respectiva. Ceva pus la șto. Ceva care iese sus in search pentru ca „search advertising”. Ceva facut de AI, extrapoland surse populare dar nu foarte exacte. Ceva facut de un AI care l-a luat, la randul lui, de la un alt AI, care… etc, etc.

Si tu o inghiti ca un gâscan prost, pentru ca nu mai ai in cap „sistemul” care sa iti dea de banuit ca e ceva in neregula cu respectiva informatie/idee/opinie. Ti-ai demontat sistemul si l-ai aruncat pentru ca ti s-a spus ca nu mai e nevoie de el. Dar fara el nu mai ai niciun fel de busola.

Or, sistemul asta, „facts stored in-skull for personal critical thinking”, se construieste in timp si cu efort. Uite, eu nu suport jocurile pe calculator, si nu le joc „din principiu”. Dar care este principiul?  Asta imi vine din 1993, cand cineva mi-a dat un laptop gros ca o Biblie pe care era instalat Wolfenstein – unul dintre primele first person shooters.

Ei bine, vreme de 3 luni de zile, toata vacanta de vara, absolut toata, mi-am petrecut-o jucand Wolfenstein, ca un turbat. La sfarsitul vacantei, am constatat ca tot ce am dobandit sunt niste chestii virtuale fara folos: puncte facute, nivele jucate. Iar eu de obicei in fiecare vacanta de vara devoram cate 2 „turnuri” inalte de carti. Iar in vara aceea n-am mai contribuit cu nimic la sistem”. Cand am vazut in septembrie turnurile de carti de la capul patului absolut neatinse, m-a pocnit un fel de jale si o ciuda ingrozitoare. As fi aruncat laptop-ul de la balcon, dar nu era al meu.

In concluzie, degeaba inveti „critical thinking” la scoala, fara sa si muncesti, o viata intreaga, sa-ti tot incarci „sistemul critic” si sa-l updatezi permanent. Cu toate astea, stim de la indragosteli ca tot critical thinking-ul asta se duce pe copca instantaneu atunci cand apar emotiile puternice. Deci parca n-as insista atata pe „critical thinking”, cat pe un fel de „basic morals” – mie asta mi se pare ca lipseste omenirii contemporane. Chestii simple, gen „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. E nevoie mai degraba de un fel de decalog modern, adaptat lumii de acum.

Cum îți cultivi reziliența

Traiesc „din osânză”, cum s-ar spune. Pentru ca am fost „formatat” in niste vremuri (asa cum ti-am raspuns la prima intrebare) care zic eu ca m-au facut suficient de pregatit pentru multe din chestiile care se intampla in jurul meu. Pentru ca am invatat la gazorniță, sunt mai imun la discursul energetic pervers al lui Burduja, de pilda. Plus ca am vazut multi UTC-isti ca el, la vremea respectiva.

Asta nu inseamna ca nu ma mir cot la cot cu tine cand vad ca la Casa Alba au ajuns niste insi de teapa lui Bobu si Dincă. Dar tocmai faptul ca am trait vremuri in care tara mea era condusa de alde Ceasca, Bobu si Dinca ma face mult mai avizat vis a vis de cum au sa decurga lucrurile in lume, o vreme.

Overall, lumea „ex-comunista” ar fi trecut fluierand peste multe din dificultatile zilei de azi, pentru ca era „vaccinata”, avea anticorpi si stia/putea sa indure destule. Cumva paradoxal, exact faptul ca am avut cam 25 ani de viata mai buna ne-a facut mai prost echipati pentru ce se intampla astazi. A trecut prea mult timp de la vaccin, ne-au trecut anticorpii. Si gaina a uitat ca animalul ala cu blana roscata si coada lunga e o vulpe, si vrea de fapt sa ne manance.

Strategie pentru menținerea optimismului aproape

Nimic nu bate video-urile cu animale. Preferabil cu pisici dobitoace. Asta mai ales in anii impari. In cei pari, astept sa inceapa Euro sau World Cup. Plus ca intotdeauna apare, cand ai mai multa nevoie, un album bun, sau o carte interesanta. Saptamanal o sa fie un minunat articol despre fotbal scris de Liew, sau de Ronay, in The Guardian. Sa-mi iau o cafea si s-o beau in parc citind un articol destept la umbra copacilor, ascultand triluri de mierle - pe bune, ce-ti poti dori mai mult? Si e si greu de scos in afara legii.

De unde ar putea veni salvarea României

Salvarea „macro” nu ne poate veni decat „la pachet”, adica daca si Europa iese din stupoare si muta decisiv, ca sa se salveze. Daca noi ramanem in UE, agatati ca un manz legat de caruta, iesim si noi din valtoare. De capul nostru, nu vom izbuti nimic. Dupa cum se vede, noi nici acum nu prea ne putem guverna satisfacator.

Salvarea „locala” va veni din faptul ca suntem niste descurcareti alunecosi si bascaliosi. Romania poate nu va depasi impasul, dar romanii da. Posibila tiranie va fi partial dizolvata de „bagarea de p***” a supusilor ei, si inmuiata de acidul ironic pe care il secretam asa cum respiram.

Vedem de altfel ca baza culturala a miscarilor care ne dau fiori acum este data de niste cetateni complet lipsiti de umor. Sectantii CG nu au nici un miligram de umor in trup, doar aur monoatomic in minti. Neo-vătrarii AUR, la fel – sunt irony-free. Ori asta e complet ne-natural pentru noi. Cretinismul asta care se varsa peste sat va fi finalmente neputincios in fata nativei noastre miștocăreli. Pe termen lung, n-are nicio sansa. Defectul nostru national este, totodata, si cea mai mare calitate pe care o avem.

Da, nu va fi dragut. Dar e pretul pe care va trebui sa il platim pentru ca am fost lenesi, egoisti si apatici. Ca, desi am vazut-o venind, n-am facut nimic, pentru ca parea prea mare deranjul. Pentru ca ne-a pasat doar de burta proprie, si am avut grija doar de rubedenii.

Impasul nu poate fi depasit in forma actuala a societatilor noastre. Destule lucruri trebuie sa se schimbe destul de tare. Or stim bine ca nimic nu se intampla fara o sperietura pe cinste. Toti stim ca abia dupa „spitale & doctori” se lasa lumea de fumat si se apuca de sport. Si mai stim si ca Romania nu inoveaza socio-politic, ci imita modele – de cand se stie ea. De aceea, intai trebuie sa „se scoata” altii, si sa ne arate calea, „societal vorbind”.

Cat despre Europa, pentru inceput ar trebui sa reglementeze social media – asa cum a facut-o si cu autovehiculele. Sa nu uitam, masinile de astazi sunt departe de cum erau acum 50 ani. Centuri in 3 puncte obligatorii. Airbags. Zone deformabile. Tetiere. Benzina fara plumb, Catalizatoare. Emisii. Cod rutier. Limitari de viteza. Zone pietonale. Si asa mai departe. E mai bine pentru oameni? E mai bine.

Nu scrie nicaieri ca o tehnologie trebuie lasata asa cum a fost inventata si exploatata la inceputurile ei. Si daca face rau, trebuie silita sa faca mai bine. Iar momentan, „e groasă rău”. Moare adevarul, dispare vazand cu ochii. Si daca nu mai exista „adevar”, ci doar „adevarul meu” vs. „adevarul tau”, atunci moare si increderea intre oameni. Fara incredere, nu mai exista cooperare, si noi suntem o specie care devine un Mare Nimic atunci cand nu mai poate coopera. La fel cum nu exista „furnica” sau „albina”, ci doar „furnici” si „albine”.

Kit de supraviețuire - cărți, podcasturi, surse de informare

Cand vine vorba de „supravietuire”, acum ne alintam. Refugiatii si ucrainenii chiar au de-a face cu supravietuirea – individual, respectiv ca nație. A, cum sa ne afecteze mai putin mizeria din jur, care iese din rigole si se catara pe noi? Pai zi asa.

Ne trebuie 4-5 prieteni vechi si decenti. In casa, minim 2 pereti acoperiti cu carti, din care sa ne servim, dupa plac sau la nevoie. Hobby-uri si pasiuni, neaparat. Iesiri, ca sa ne benoclam la natura naturala. Plus 2 citate. Unul din Snyder: „Don’t obey in advance”. Si unul din “Soldatul Svejk” – „Ca nicicand n-a fost ca intr-un fel sa nu fi fost”.