Starcom Romania si Leo Burnett au obtinut impreuna trei nominalizari la festivalul de publicitate de la Cannes. "Starcom Romania a reusit o performanta fara precedent in industria media - agentia este finalista la doua categorii din cadrul festivalului Cannes Lions, cel mai bun festival de publicitate din lume, cu o campanie care s-a remarcat atat pe plan local, cat si international: "1 din 8 femei" - Avon Breast Crusade", se arata intr-un comunicat al agentiei.
Campania pe care Starcom a conceput-o pentru Avon este una de lupta impotriva cancerului la san. In festivalul Cannes Lions, campania a intrat in finala pentru Cel mai bun mix de media si in cea pentru categoria Cea mai buna campanie sociala.