[Rewind & Play] Răzvan Moței: Cred că în 2025 am putea să fim fiecare dintre noi ceva mai buni unii cu ceilalți. E un minimum de curtoazie pe care poate am uitat să ne-o oferim

Anul 2024 a vrut să ne învețe că este nevoie să purtăm dialoguri între noi și să ne înțelegem fricile. Altfel vom fi constant în conflicte și nu vom găsi punți comune. Cu toții ne dorim să fim și să trăim mai bine, zice Răzvan Moței, mai rămâne să găsim soluții care să funcționeze pentru toți.

Pentru 2025, Răzvan speră că societatea românească va depăși impasul în care se află și se va îndrepta către mai bine.

"Cred că am partial niște temeri economice. Nu văd cum putem să scăpăm anul acesta fără să fim faultați de triplu cartonaș roșu.  Mai am și niște temeri sociale, care țin mai degrabă de cum va alege statul român, în buna sa competență, să comunice, sau să nu comunice, cu cetățenii lui", spune Răzvan.

Continuăm, și la început de an nou, să vorbim despre anul 2024, un an despre care s-a tot povestit că va rămâne în istorie drept anul în care, la 35 de ani de la câștigarea democrației, am riscat să ne întoarcem la dictatură. Răzvan Moței povestește în continuare despre anul trecut și despre dorințe pe care le are pentru 2025.

Un titlu de film pentru 2024

“Inside Out în viața reală”. Efectiv mi se pare că am trait cu toții un serial cu foaaaarte multe episoade. Plot twist-ul e că a fost un serial din ăla la care te poți uita indiferent de ordine, pentru că episoadele n-au neapărat legătură între ele. Mi se pare că am trait în capsule de timp, am avut un început de an lent, iar în ultimele 2-3 luni din ani s-a dinamizat toată scena publică.

Cred, totuși, că e un an la care ne vom uita la un moment dat și vom spune că e anul în care am realizat niște lucruri. Sau, dacă el nu va fi un an de referință pozitivă, va fi unul de referință negativă. Oricum ar fi, el nu e în niciun caz un an care nu ne va mai fi pe buze de acum încolo.

Cum ai început 2024

În general nu-mi fac planuri pe termen lung, pentru că risc să mă dezamăgesc singur dacă nu reușesc să le duc la îndeplinire așa cum erau imaginate, dar cred că am intrat cvasi-optimist în 2024.

Cumva am intrat relaxat în 2024, la Paris, cu oamenii de la Pompidou aflați într-o grevă pentru câteva zile. Ce putea să meargă rău? (cu întrebarea asta încep cam toate filmele horror, nu?)

Mi se pare că începutul de an e un nou start pentru diverse lucruri, sau momentul ăla de bilanț intermediar în care poți face niște schimbări. Nu neapărat radicale, ci mai degrabă așa, ajustări de parcurs. Și așa m-a prins 2024, cu niște lucruri puse în balanță, pe care am reușit ulterior să le pun și în ordine.

Ce a fost greu, urât frumos, bun. De unde a venit echilibrul

2024 a fost ciufut. Îmi pare rău, nu găsesc un alt cuvânt cu care să-l coafez mai bine.

Nu cred că am răspunsuri la fiecare din întrebările alea, dar o să încerc.

Cred că cea mai grea parte a anului 2024 a fost realizarea faptului că pentru prima dată în timpul vieții mele avem în România discursul public din țări ex-comuniste și care nu sunt în Uniunea Europeană. Nu credeam că vom vorbi vreodată despre pro-anti-UE, sau pro-anti-NATO. E complicat, pentru că îmi atacă valorile în care cred, dar cumva am încredere că o scoatem la capăt.

Cea mai urâtă parte, în sensul de inconfortabilă, a fost, din punctul meu de vedere, vremea. A fost de departe anul în care am simțit cel mai des disconfort termic și cred că, din păcate, disconfortul termic va fi noul normal. Schimbările climatice sunt aici și cred că le vom simți din ce în ce mai profund efectele.

Cred că în general lucrurile bune și frumoase mi le iau din interacțiunile cu alți oameni, iar la capitolul ăsta cred că am reușit să am în jurul meu (și) anul ăsta mulți oameni pentru care sunt extrem de recunoscător.

De obicei nu-mi fac punți de echilibru și de întors când e greu în altă parte decât în mintea mea. Cred că și atunci când e haos, și atunci când toate lucrurile sunt aruncate care-cum, reușește ea să facă liniște și ordine. Nu știu cum, mi-ar plăcea să înțeleg pe deplin mecanismele, dar cred că ar trebui premiată pentru pacea pe care mi-o oferă.

Cred că am câștigat cu toții un soi de reziliență asupra lucrurilor din jurul nostru, reziliență căpătată prin traumă, dar „a win it’s a win” la finalul zilei.

De pierdut cred că am pierdut în 2024 un soi de disponibilitate și de răbdare de a explica lucruri evidente. Am obosit să mai intru în dialog cu oameni care au deja păreri foarte bine stabilizate, pentru că știu, constant, că ăla nu-i, de fapt, un dialog, ci e un drum care nu duce nicăieri.

Proiectele marcante ale lui 2024

N-am un proiect anume, n-am avut niciodată, cred doar că și anul trecut, la fel ca în ceilalți ani, am perseverat în ce știam eu să fac mai bine. Rezultatele par să apară, am reușit să strâng lângă mine o comunitate de aproximativ 40.000 de oameni, dar nu cred c-am făcut neapărat ceva special în 2024 pentru asta. Ci doar am construit în timp și am avut răbdare.

Cea mai mare reușită

Îmi place să cred c-am alinat parțial niște anxietăți, și-am făcut tot parțial niște lumină pe niște lucruri. Mi se pare super important ca în noianul ăsta de incertitudini să poți să aduci asta la masă și mi-a fost reconfirmat că domnul Gică Hagi avea dreptate: “Cine muncește, lumea te vede”. (Multă stimă domnul Hagi, vă pup și vă respect)

Cea mai frumoasă vacanță

Am avut parte pentru prima dată de un concert în afara țării, la ADELE, de ziua mea. Sigur că nu-i cine știe ce, dar am avut acolo “revelația” că un băiat random din Bacău, Moinești, a fost atât de norocos în viața asta încât a reușit să își plătească o experiență care putea fără probleme să nu existe. Mi se pare important să ne recunoaștem micile victorii și eu simt că asta a fost una dintre ele.

Trendurile care te-au enervat cel mai mult anul trecut

În afară de mașinile decorate drept reni, da? Glumesc. În general sunt un om greu de enervat, mai ales de trenduri, dar cred că sunt oboist de rapiditatea cu care ele vin, se ard, apoi dispar. Pentru un om care are nevoie să stea conectat la lucrurile astea devine câteodată foarte complicat să ții pasul, mai ales atunci când pasul pe care trebuie să îl ții e ca o alergare la sprint, doar că pe distanță de maraton.

Noi obiceiuri și rutine

Nu mi-am creat neapărat o rutină nouă în 2024, dar am mers mai mult în vacanță și simt că asta m-a ajutat să rămân mai lucid în unele momente. Aș vrea să-mi păstrez această latură “ușernică” și în 2025.

Cea mai grea zi

Cred că ziua de 25 noiembrie, când, așa cum spuneam și mai sus, mi-am dat seama că toate valorile mele sunt date peste cap și puse pe masa de jocuri de noroc. A fost complicat, a fost pentru prima dată după mult timp când efectiv n-am fost bun de nimic mai bine de o săptămână și cred că perioada aia n-a fost plăcută pentru nimeni.

Nu cred că i-am făcut față așa cum mi-ar fi plăcut, credeam despre mine că sunt un om care reușește să recepționeze lucrurile din exterior ceeeva mai bine, dar apparent n-am făcut-o.

O perioadă de fericire

Mie îmi place să fiu musafir, deci oricând sunt în vacanță, nivelul meu de serotonină e la cote ridicate. Recomand, pentru cine poate, meseria asta de musafir.

Cea mai frumoasă știre auzită

Nu-I neapărat o știre, dar ce mi s-a părut mie super interesant în 2024 a fost faptul că unii din cei mai mari youtuberi ai lumii au trecut pe aici. Vă aștept să vă dați ochii peste cap. Gata? Ok.

Cred că involuntar asta face un PR de țară incredibil. De la Mr. Beast care a filmat un challenge în Salina Turda, la iShowSpeed, care a făcut un live în București, lucrurile astea construiesc ușor-ușor o anumită imagine în mintea eventualilor turiști care ar putea trece pe aici. Nu înseamnă că o vor și face, dar măcar vor auzi că există o țară interesănțică (credits: Maurice Munteanu) care se numește România.

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul tău

Cred că suntem în continuare în paradigma „Când Corpul Spune Nu” a lui Gabor Mate. Nu știu neapărat cât mai stăm aici, dar na, aici am fost încă în 2024.

Cum ți s-a părut lumea noastră în 2024

Cred că 2024 ne-a arătat că nu ar trebui să luăm lucrurile de-a gata și ca un dat etern, ca și cum ele vor fi acolo pentru totdeauna. Pentru că nu vor fi.

Cred că ne-a mai arătat că stăm din ce în ce mai mult pe deal, fiecare pe dealul lui, și țipăm la alții de pe dealul vecin, că e searbăd și prost acolo, dar fără să încercăm să coborâm și să dăm o mână de ajutor.

Cred că ne-a mai învățat că e nevoie de dialog în societatea asta și că fără să ne înțelegem unii altora fricile, lucrurile nu se vor reconcilia în vreun fel. Pentru că, la finalul zilei, fiecare dintre noi ne dorim acel “mai bine”, problema fiind că nu ne înțelegem neapărat asupra soluției prin care să facem treaba asta posibilă.

Ce te ține într-o zonă în care există și optimism

O idee, care nu e o axiomă, e mai degrabă o constatare pe care o am de ceva timp: societatea asta, așa cum e ea, cu bune, cu rele, a mers întotdeauna spre mai bine. Uneori împiedicat, uneori cu cinci pași în spate și jumătate de pas în față, uneori cu viteză de autostradă, nici nu contează. De fiecare dată a mers înspre mai bine și asta se vede. Suntem în cea mai bună perioadă a țării ăsteia și cred că ar trebui să vorbim mai des și despre lucrurile bune care se întâmplă, nu doar cele mai puțin plăcute. Măcar să mai balansăm un pic lucrurile.

Cele mai importante lecții ale lui 2024

Lecția cea mai importantă pe care am luat-o cu mine mai departe e că nimic nu e acolo pentru totdeauna, dacă nu lupți pentru acel ceva. Fie că e vorba de viața personală, profesională, sau de viața într-o societate. Și poate e un wake-up-call interesant.

Temeri și speranțe pentru 2025

Cred că am partial niște temeri economice. Nu văd cum putem să scăpăm anul acesta fără să fim faultați de triplu cartonaș roșu.  Mai am și niște temeri sociale, care țin mai degrabă de cum va alege statul român, în buna sa competență, să comunice, sau să nu comunice, cu cetățenii lui.

Speranțele sunt, așa cum ziceam și mai sus, în faptul că am ales întotdeauna relativ bine, judecând după context, n-am semnale că n-o vom face și de acum încolo.

Rezoluții?

Nu-s deloc un om al rezoluțiilor, dar cred că în 2025 am putea să fim fiecare dintre noi ceva mai buni unii cu ceilalți. E un minimum de curtoazie pe care poate am uitat să ne-o oferim, ca să nu rupem efectiv toate punțile de dialog și înțelegere pe care le mai avem între noi.