[Rewind & Play] Ada Lupu: Cred că dacă oamenii și-ar aminti mai des de relativitatea care guvernează multe dintre aspectele vieții, atunci și dialogul ar deveni posibil. Și, poate, și înțelegerea dintre noi

Un an plin, de teatru, film, cu o carte publicată, dar și cu revelații, învățături, dezamăgiri a avut actrița Ada Lupu în 2024. A învățat lecția iertării și a înțeles ceva ce a integrat abia spre final de an: dacă binele există cu adevărat în cineva, atunci nu se clatină la nicio ciocnire cu răul. În momentele dificile, a avut lângă ea oamenii dragi, alături de care s-a și bucurat de reușite și logodnă.

Cea mai frumoasă știre pe care a așteptat-o, că nu mai există război nicăieri în lume, n-a venit în 2024.

"Lumea din jur mi se pare dezorientată, lipsită de lideri în care să poată crede până la capăt. Frustrare, revoltă, frică – astea mi se par, din păcate, stările cu cea mai mare popularitate. Oamenii sunt disperați să se agațe de orice rază de speranță", spune Ada.

Actrița Ada Lupu vorbește despre anul 2024, al cărei final i-a adus și cea mai fericită perioadă din ultimele 12 luni.

Anul 2024

Anul 2024 a fost anul întâlnirii mele cu mine sau, mai bine zis, al reîntoarcerii la mine, așa cum sunt, structural vorbind, cu asumarea tuturor riscurilor pe care le implică reașezarea în ipostaza unui suflet care umblă dezgolit prin lume.

Cum te-a găsit începutul de an

Anul 2024 m-a găsit dezorientată, dezamăgită, în punctul în care mă gândeam chiar că s-ar putea să nu fac față meseriei pe care mi-am ales-o. Un straniu sentiment de risipă, de inadaptare m-a însoțit de-a lungul acestui an și continuă să fie cu mine, însă, din mijlocul acestor trăiri, am învățat iertarea și am reușit să iau oamenii așa cum sunt, continuând să acționez după propriile principii, deși tentația de a răspunde cu aceeași monedă a fost destul de mare. Un început de an zbuciumat, al căutărilor, în punctul în care tocmai mi se spulberase iluzia că exist într-un loc în care sunt iubită, apreciată și susținută. Mi s-a demonstrat că încurc, deranjez, că provoc frustrare, că nu am parte de empatie, că sunt prinsă, fără știrea și fără voia mea, într-un exercițiu de ură. Cu un tratament psihiatric pentru anxietate care începuse cu un an și jumătate în urmă și pe care la începutul lui 2024 a trebuit să îl dublez - așa a început anul trecut pentru mine.

Ce ai câștigat. Ce ai pierdut

Greu și urât a fost să înțeleg că binele nu atrage după sine tot bine, așa cum răul nu atrage după sine tot rău. Credeam într-un anume echilibru, pe principiul cauză-efect, însă am învățat o lecție neprețuită, pe care am asimilat-o total, am integrat-o în întreaga mea ființă, fără rezerve, abia acum, spre final de an: binele, dacă există în tine, dacă există cu adevărat, nu se poate dezintegra la prima și nici măcar la ultima ciocnire cu răul. E, pur și simplu, o decizie. Am avut alături în momente dificile partenerul de viață, familia și câțiva prieteni care m-au ajutat enorm și cărora le sunt recunoscătoare.

Partea bună a fost că, ieșind din iluzie la locul de muncă, am realizat că identitatea mea se ramifică și în alte ipostaze. În 2024 m-am logodit, mi-am publicat cartea – „Radu Afrim picătura prințului Rupert”, am terminat manuscrisul volumului de poezii pe care intenționez să-l public în viitorul apropiat și m-am înscris la facultatea de psihologie. Cred că am câștigat tocmai această revelație, că sunt om, înainte de a fi actriță, că am lucruri de oferit nu doar pe scenă, ci și în viața cotidiană, că îmi pot manifesta creativitatea și în alte domenii, că e posibil chiar să fiu mai mult decât mi-am dat voie să fiu. Am pierdut acea iluzie despre care am pomenit mai sus. Iar, în definitiv, a pierde o iluzie nu înseamnă decât un câștig. Practic, n-am pierdut nimic.

Proiecte marcante

Deși la începutul anului eram praf emoțional, am avut imensa bucurie de a lucra cu Silviu Purcărete la spectacolul O tragedie veninoasă și această întâlnire m-a ajutat enorm în a-mi recăpăta încrederea în mine ca actriță. Au urmat apoi spectacole cu Cristian Hadji Culea și Radu Afrim, iar acum repetăm cu Claudia Goga pentru următoarea premieră.  Tot în 2024 am filmat pentru un lungmetraj și am început filmările pentru un serial în care cred foarte mult. Dincolo de aceste roluri profesionale, cred că cel mai relevant e pasul pe care l-am făcut, mai lucid și mai asumat, în viața reală. Am devenit mai prezentă în cotidian.

Cea mai mare reușită

Cea mai mare reușită din 2024 a fost iertarea. Acceptarea faptului că adaptarea e un exercițiu continuu și bucuria pe care am simțit-o când am realizat că sunt împăcată cu mine însămi. E un lux ca seara să pui capul pe pernă liniștit, iar eu trăiesc luxul ăsta.

Cea mai frumoasă vacanță

Singura vacanță pe care am avut-o a constat în trei zile cu care mi-am prelungit un turneu la mare. Am rămas cu prietena mea, Diana Vieru, câteva zile în plus, după ce am jucat un spectacol la Constanța. Ne-am văzut cu Iris Spiridon și Lana Moscaliuc, ne-am făcut fotografii superbe pe plajă, am dormit puțin și am vorbit enorm. Deși au fost doar trei zile, mi-au ajuns cât să-mi încarc bateriile pentru stagiunea care urma și m-am bucurat de prietenia acestor femei minunate. Până la urmă, nu am nevoie de destinații luxoase, de sejururi lungi, ci doar de timp de calitate (poate fi și foarte scurt) alături de oameni pe care-i iubesc și care mă iubesc. 

Intensitatea momentelor e tot ce contează pentru mine. Și am făcut și o fotografie kitsch cu Diana, din aia ,,la minut”, cum își făceau mamele noastre în vacanțe, atunci când încă nu existau telefoane mobile.

Trendurile care te-au enervat cel mai mult

Nu prea sunt conectată la trenduri, nu-mi vine niciunul în minte acum. Și, în general, nu mă enervează trendurile, ci mă amuză.

Obiceiuri și rutine noi

Nu e chiar un obicei sau o rutină, dar anul ăsta am învățat să plâng mai puțin. Nu mi-am impus asta, pur și simplu se întâmplă. Mă și enervez mai rar. Poate doar îmbătrânesc. Dar îmi place. Și, da, mi-ar plăcea să păstrez asta.

Cea mai grea zi

Cea mai grea zi a fost cea în care m-am dus la psihiatra mea, pregătită să începem scăderea dozelor de medicație pentru anxietate și, de fapt, am ieșit de acolo cu tratamentul dublat. Am resimțit acel moment ca pe un mare regres, m-a speriat faptul că această luptă se arată ca fiind mult mai grea decât crezusem și aveam chiar tendința de a mă învinovăți. După un an și jumătate de, credeam eu, vindecare, nu doar că mă întorsesem de unde plecasem, dar eram chiar mai rău. Mi-a fost greu să accept situația, dar am avut alături oameni care m-au ajutat enorm. Uneori, există bătălii pe care e foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să le câștigi de unul singur. Cel puțin, pentru oameni ca mine. De aceea mulțumesc în fiecare zi pentru iubirea de care am parte.

Care a fost cea mai fericită perioadă

Cea mai fericită perioadă este chiar acum, când mi-e foarte bine și în plan personal și în plan profesional. Alături de oamenii mei dragi, în miezul unui proiect la care țin foarte mult și, cel mai important, fiind toți sănătoși.

Cea mai frumoasă știre din 2024

Cea mai frumoasă știre n-a venit în 2024. Pentru mine n-ar putea fi decât una singură: că nu mai există război, nicăieri și niciodată. Toate celelalte sunt doar mici detalii, întâmplări plăcute.

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul tău

Ar fi fost imposibil ca anul acesta să se vorbească în jurul meu despre orice altă carte decât cea pe care am scris-o eu: „Radu Afrim picătura prințului Rupert”. Este despre cariera lui Radu Afrim, privită din trei ipostaze ale mele: cercetătoare în ale doctoratului, spectatoare și actriță.

Lumea azi

Lumea din jur mi se pare dezorientată, lipsită de lideri în care să poată crede până la capăt. Frustrare, revoltă, frică – astea mi se par, din păcate, stările cu cea mai mare popularitate. Oamenii sunt disperați să se agațe de orice rază de speranță. Poate de aceea o hologramă rusofonă a reușit să aibă un asemenea succes. Sunt multe aspecte înfricoșătoare, pesimiste, nu doar din punct de vedere politic și social, cât și moral.

Cred că lumea se clatină pe marginea unei prăpăstii, iar unul dintre cele mai nocive aspecte mi se pare lipsa unor atitudini moderate. Totul e extrem, totul e radical, totul se strigă în gura mare, toți pretind că dețin adevărul absolut. Cred că dacă oamenii și-ar aminti mai des de relativitatea care guvernează multe dintre aspectele vieții, atunci și dialogul ar deveni posibil. Și, poate, și înțelegerea dintre noi.

Ce te ține într-o zonă în care există și optimism

Nu știu dacă am lucruri concrete de care să mă agăț pentru a-mi justifica optimismul, însă întotdeauna am fost un om optimist. Cu sau fără motiv. Poate ideea că oamenii nu sunt structural răi, ci devin astfel, mă ajută să cred că omenirea are, totuși, o șansă. Dar dacă vom ajunge vreodată să fim ceea ce am putea fi, nu știu. Doar sper.

Cele mai importante lecții ale lui 2024

Am răspuns deja, lecția iertării. Prefer să-mi asum ipostaza asta, a fraierului, cu toate consecințele pe care le implică, refuzând, pe cât posibil, să mă trădez pe mine însămi doar pentru a-mi face mai ușoară supraviețuirea.

Temeri și speranțe pentru 2025

Temerea cea mai mare e legată de politic, cum e, probabil, pentru majoritatea oamenilor. Peste ea se suprapun temerile fiecărui an, dar aceste sunt doar latente: teama să nu pierd pe cineva, să nu se bage boala în casa noastră, din astea. Speranțele sunt, pur și simplu, în antiteză cu temerile, deci se subînțeleg.

Planuri

Îmi doresc ca în 2025 să nu fac mult mai puțin decât pot să fac și, mai ales, să nu fiu mult mai puțin decât pot să fiu.