Anul care se încheie a fost cu momente grele, dar și cu perioade bune pentru solistul trupei Byron. Dan ne-a vorbit despre proiectul Sindromul Impostorului în Patru Acte, despre bookclubul și audioclubul pe care le-a lansat anul acesta și despre obiceiurile bune de care s-a ținut. A scris săptămânal pe blog și a petrecut perioade lungi fără alcool, rutine pe care vrea să le ia cu el și anul care vine.
Nu este un om al rezoluțiilor, dar și-a făcut deja două planuri pentru 2025: să învețe mai multe despre orchestrație și să continue să scrie pentru viitorul album. Iar într-o zi, dacă îl va lovi optimismul, va compune și cântece de dragoste.
Despre lumea noastră, așa cum se vede ea, Dan Byron zice:
"Nu mă miră că sunt mulți pe lângă care cuvântul legionar trece fluierând. Ăsta e rezultatul promisiunilor de fațadă de tipul România Educată. România nu numai că nu este educată, ci este mai puțin educată ca pe vremea împușcatului, când la istorie ni se vindeau tot felul de fantasmagorii".
Povestim cu Dan Byron despre anul care se încheie, cu o zi de vară pe care a trăit-o într-un sătuc din Sicilia, când a crezut că a ajuns în Rai.
Dacă 2024, ar fi un film
A good year ar putea fi titlul potrivit, dar n-ar fi cu Russel Crowe, ci poate cu Eddie Vedder și ar avea și un substrat muzical. A fost unul dintre cei mai constructivi și mai plini de entuziasm ani din viața mea.
Momente grele
Au fost câteva momente grele, dar n-am să intru în detalii, că sunt prea personale. Cred că tot alea intră și la urâte. Și cred că ușurința cu care am trecut peste ele se datorează în primul rând atmosferei din interiorul trupei, care e mai pozitivă și mai entuziastă ca niciodată, și în al doilea rând prietenilor care la nevoie s-au cunoscut.
Cea mai mare reușită
Faptul că sunt încă viu.
Proiecte marcante
Cred că cel mai marcant a fost proiectul Sindromul Impostorului în Patru Acte, turneul prin care am aniversat (și urmează s-o mai facem de câteva ori în 2025) cei 18 ani de carieră. Însă lăsând la o parte trupa, anul ăsta am inițiat un bookclub și un audioclub de care sunt foarte mândru.
Care a fost cea mai frumoasă vacanță
Am fost de două ori în Sicilia, în același sat în care merg în fiecare an. Într-o seară am fost la un colecționar de viniluri și am ascultat Efemeride alături de câțiva prieteni, dintre care doar unul are origini române. A fost interesant să observ cum reacționează oamenii care nu înțeleg limba. Și chiar se auzea incredibil, nu vreau să știu câți bani au costat respectivele scule. Tot în Sicilia, lângă satul cu pricina, în curtea unei case aflate pe un câmp, am fost la un chef de zi într-o duminică. A fost unul dintre cele mai mișto chefuri din viața mea. Am crezut că am murit și am ajuns în rai.
Trendurile care te-au enervat cel mai mult
Nu prea sunt atent la trenduri. Mi se par pierdere de vreme, oricum toate trec.
Obiceiuri noi
Am reușit să scriu aproape săptămânal pe blog tot anul, ceea ce nu cred că am mai făcut până acum. Și am reușit să petrec perioade destul de lungi fără nicio picătură de alcool. Cred că o să păstrez ambele obiceiuri.
Cea mai grea zi
Au fost mai multe, asemănătoare ca structură. Spre exemplu, când am început turneul Sindromul Impostorului la Timișoara, am ajuns cu o zi mai devreme, am repetat vreo cinci ore cu Dream Quartet, apoi în ziua concertului încă vreo patru cu trupa și cvartetul, timp în care am făcut și soundcheck, după care mi-a luat Zoltan Varga un interviu de o oră pentru Qub TV, iar când am terminat m-am dus la hotel și aproape că am leșinat de oboseală. Doar că n-aveam prea mult timp de ifose din astea. În două ore începea de-adevăratelea concertul. Trebuia să fiu țiplă. Drept urmare am dormit o oră, am făcut un duș rece și m-am prezentat la datorie. Eram ușor răgușit. Noroc că la rock răgușeala face parte din parametri.
Care a fost cea mai fericită perioadă
Habar n-am, probabil primăvara, după ce s-a stabilizat tot haosul cu care începusem anul.
Cea mai frumoasă știre auzită
Există știri frumoase? Să mi le spui și mie, chiar sunt curios. :)
Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul tău
Au fost multe cărți despre care s-a vorbit, doar mă întâlnesc lunar cu niște oameni să facem exact asta. Nu-mi dau seama dacă e una care a fost mai prezentă ca altele. Ultima pe care am avut-o la bookclub a fost Impostorul de Zadie Smith. Culmea e că eu am ales-o amuzându-mă pe seama titlului, iar bookclubul a avut loc la o săptămână după primul tur de alegeri prezidențiale. Universul conspiră.
Cartea e despre epoca victoriană în UK și în ea se găsesc cel puțin doi impostori. Unul e William Harrison Ainsworth (un scriitor de care mai mult ca sigur n-ai auzit, dar care a publicat la vremea lui în jur de 40 de romane, multe dintre ele în trei volume) și celălalt un măcelar care pretinde că e Sir Roger Tichborne, un baronet mort într-un naufragiu. Însă personajul principal nu e niciunul dintre ei, ci Eliza Touchet, o văduvă verișoară prin alianță cu pretinsul scriitor. N-am să-ți dezvălui mai multe, că poate vrei s-o citești.
Cum vezi tu lumea de acum
E un val extremist european destul de puternic în ultimii ani, nu-mi dau seama cât de mult influențat de Rusia și cât de mult influențat de neajunsuri și păcăleli politice. Probabil e o combinație. Chiar dacă extremismul nu e nicidecum vreo soluție, probabil sunt mulți care au ajuns la capătul răbdărilor și vor să încerce altceva, fără să înțeleagă că direcția în care o apucă nu e nouă și în niciun caz mai bună. Și nu mă miră că sunt mulți pe lângă care cuvântul legionar trece fluierând. Ăsta e rezultatul promisiunilor de fațadă de tipul România Educată. România nu numai că nu este educată, ci este mai puțin educată ca pe vremea împușcatului, când la istorie ni se vindeau tot felul de fantasmagorii.
Ce te ține într-o zonă în care există și optimism
Dacă aș fi fost optimist probabil aș fi scris cântece de dragoste dansabile. Asta nu înseamnă că nu mi-aș dori să scriu așa ceva, doar că ce-i în gușă e și-n căpușă…
Cele mai importante lecții ale lui 2024
Nu cred că pot pune degetul pe ceva anume. Totul e o lecție.
Temeri pentru 2025
Mă tem că s-ar putea să tragem cu toții cam tare la dreapta. Sper că totuşi n-o s-o facem.
Esti omul rezoluțiilor la final de an?
Nu sunt, dar am vreo două planuri. Unul ar fi să continui să scriu pentru viitorul album. Altul ar fi să învăț mai multe despre orchestrație. Probabil din fiecare dintre cele două semințe vor rezulta la un moment dat niște fructe.