[Rewind & Play] Adrian Teleșpan: E mai evidentă nevoia omului de a veni să-l salveze cineva în loc să se salveze singur

Când a dat ochii cu anul ăsta, Teleșpan i-a zis că n-are chef de el, dar 2024 a dat din umeri și a venit oricum. Idealismul personal, mâncarea, prietenii, muzica și noul lui câine l-au ținut pe linia de plutire și, uneori, chiar împreună cu optimismul. A câștigat răbdare și pierdut nerăbdare anul ăsta, și speră că lumea noastră e mai bine decât pare acum.

În 2024, Adrian Teleșpan a scris și publicat o nouă carte, „Autonomie”, despre un domn pe care mama lui îl internează într-un clinică de psihiatrie ca să nu afle lumea că se crede Cristos.

"Am vorbit destul de mult despre ea cu prietenii, dar nu le-am dat să citească până nu a fost gata. Este despre normalitate, sex, droguri, Dumnezeu. E povestea unui tip pe care îl internează mama lui la nebuni ca să nu se facă de râs în oraș că el se crede Cristos", spune Adrian.

Trendurile nu l-au interesat anul acesta, în vacanțe a fost la țară, iar pentru anul viitor își dorește să nu trăim în dictatură. Cu Adrian Teleșpan derulăm înapoi 2024 și ne pregătim să dăm play la 2025.

Dacă 2024 ar fi un film

„E multă lume necăjită și multă lume obosită, dar viața merită trăită întru iubirea infinită”. Așa s-ar numi, ar fi despre doi frați gemeni, fată și băiat, Depresia și Umorul care trăiesc să-și întrețină Autorul. Și s-ar putea face orice formă de artă pornind de la acest titlu. Cei interesați de cum aș descrie eu anul acesta sunt invitați să-mi citească noua carte, Auton0m1e PE. Glumesc și nu.

A fost un an ca o cireașă de pe tort, iar tortul era, de fapt, colivă, iar cireașa bomboană. Cel puțin în cercurile mele de prieteni, parcă a fost anul în care s-a resimțit oboseala ultimilor ani. Lumea cam e sătulă, dar pare să nu știe care este motivul saturației. Nu pot decât să sper că noi, oamenii, vom remarca, pe rând și împreună, că ne lipsește bunul simț.

Gânduri la început de an

Eram deja sătul de mine la începutul anului. Chiar țin minte că, atunci când am dat prima oară ochii cu 2024, m-am uitat la el, i-am făcut un semn din mână că nunu și i-am zis că n-am chef. El a ridicat din umeri și mi-a răspuns că inefabilul nu poate fi evitat. Ce să-ți povestesc. Probabil, gândul cu care am intrat în 2024 a fost să nu intre 2024 în mine cum intraseră 2023, 2022, 2021, 2020, foarte brutali și niciunul fan lubrifiant, iar faptul că mă scuipau între ochi nu ajuta pe unde intrau ei. Un alt gând, cel mai probabil, a fost să nu mă mai autoabuzez, desi ar fi păcat să nu mă mai autoabuzez, pentru că mă pricep foarte bine la asta, sunt profesor. Intenționam să scriu o carte și chiar am scris-o, da.

Greul și urâtul. Ușorul și frumosul. Unde ai găsit echilibrul

A fost greu să scriu cartea. Și urât. Și tot asta a fost și frumos. Și bun. Și ușor, cumva. Am trecut chiar printr-o chestie foarte interesantă, scriind la ea, în sensul că, deși îmi plăcea ce scriam, nu îmi făcea prea mare plăcere să scriu. Nu cred că depresia sau anxietatea fără adhd ar fi la fel de amuzante,  pentru că e altceva când ești în stare să-ți găsești 3-4 motive de îngrijorare sau tristețe pe minut. Și, prin prisma acestui adhd, nu prea aveam răbdare să scriu, scriam două sau trei fraze, mă ridicam de pe scaun, mai fumam o țigară, haos. Așa că echilibrul, te caut eu când îl găsesc. Până atunci pe linia de plutire mă țin idealismul și încercarea de a integra speranța în lumină în mintea mea până când se va transforma în certitudine. Am câștigat răbdare și pierdut nerăbdare, aș spera eu. Acuma nu știu, antepronunțarea nu face bine nimănui.

Proiecte marcante

Vai, ce mă bucur că m-ai întrebat asta, pentru că am, în sfârșit, prilejul de vorbi despre noua mea carte, altfel nu știu cum aș fi putut să fofilez în acest interviu informația că am scris un roman. Ăsta a fost cel mai marcant proiect. Cartea. A scris-o datorită Câinelui mei și lui Dumnezeu. La două zile după ce câinele meu, Geta, a plecat cu treabă la Domnu, cum stăteam așa și mă uitam în gol, m-am gândit că e câinele în Rai și mă vede că nu scriu și mi s-a făcut jenă și am început să scriu cel puțin trei pagini de mână în fiecare zi. Am scris și mahmur și bolnav, ar fi chiar mișto să am capacitatea de a fi mândru de mine că am făcut treaba asta. Încăpățânarea m-a făcut să avansez. Și frica. Teama că, dacă mă opresc din scris, o să am o și mai proastă părere despre mine.

Cea mai mare reușită

Din nou întrebarea dumneavostră ridică la fileu faptul că am scris o carte :) :) . Ce bine că e interviu scris. Cred că n-am mai fost la fel de rău cu mine cum am fost în alți ani. Asta ar fi o mare reușită. O doresc tuturor. Doamne ajută.

Cea mai frumoasă vacanță

Doamne, dar văd că toate întrebările sunt despre carte. Da, am scris la ea în toate locurile pe care le-am vizitat și acum realizez că în 2024 am fost de trei ori la țară, o dată pe lângă Târgoviște și de două ori pe lângă Câmpulung. Mi-a plăcut în ambele locuri, că am fost cu lume și am gătit, am mâncat, am băut, am râs. Cred că mă îmbogățește mai mult să fiu gazdă decât musafir, dar asta e tot o formă de judecată care are la bază faptul că nu-mi place să plec de acasă și mi-e și lene în acest sens. Prefer să vină lumea la mine.

Trendurile care te-au enervat cel mai mult

N-am fost deloc atent la trenduri. Eu mă uit doar la horoscop în tarot la Baba Jolie pe Youtube că mă calmează, mereu e totul de bine. Nu e nimic rău, ci totul e lecție de viață, să o primim cu bucurie. N-am nici Tik Tok, locul unde trendurile sunt pe trend. Deci nu m-au enervat. Mai bine.

Obiceiuri și rutine noi

Beau, în unele zile, ceai de roiniță dimineața pe stomacul gol pentru că l-am văzut pe domnul Nicolae Unu spunând în podcastul domnului Damian Drăghici că acest ceai te ajută cu depresia și anxietatea dacă bei două cani pe stomacul gol timp de șapte zile și apoi două zile pauză. Ceva ceva parcă s-a simțit mai bine acolo după vreo două luni.

Cea mai grea zi din acest an

Între 2019 și 2024 am primit și eu, ca tot omul, diverse palme de la viață. Pe unele le-am întreținut și eu, pe unele le-am primit gratuit, viața e complexă. Și în ziua cu plecarea câinelui am fost și eu surprins să remarc că nu m-am prăbușit și am făcut față cu demnitate și chiar un recunoștință acestui episod care nu avea nimic gratuit în el. Câinele lui a dus o viață lungă și frumoasă, iar plecare lui nu a fost un gest gratuit, ci un mers normal al lucrurilor.

Cea mai fericită perioadă

Să nu exagerăm. Îmi place când sunt cu prieteni acasă pe la vreunul dintre noi și râdem ca proștii de lucrurile uneori deștepte pe care ni le spunem.

Cea mai frumoasă știre

Am văzut un video din Vietnam cu traficul de pe un pod și începuse să bată foarte tare vântul, iar șoferii de camioane se puseseră pe banzile 1 și 3, iar între camione, pe banda 2, erau biciliștii și scuteriștii, iar camionagii făcuseră scut ca să nu-i sufle vântul de pe pod. E foarte frumoasă solidaritatea.

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul tău

Cartea mea, evident. Am vorbit destul de mult despre ea cu prietenii, dar nu le-am dat să citească până nu a fost gata. Este despre normalitate, sex, droguri, Dumnezeu. E povestea unui tip pe care îl internează mama lui la nebuni ca să nu se facă de râs în oraș că el se crede Cristos.

Cum vezi lumea noastră acum

Idealismul care mă ajută să plutesc, conform căruia am putea să trăim toți în pace și armonie, pare în direcția opusă celei spre care pare că merge lumea. Sper că lumea e mai bine și doar pare mai rău. Nu știu ce s-a schimbat. E mai evidentă nevoia omului de a veni să-l salveze cineva în loc să se salveze singur.

Ce te ține aproape de optimism

Muzica și fimele și câinele meu cel nou care e un exemplu de bun simț, sper să nu se deoache. Și prietenii, am mai zis. Și mâncarea. Dumnezeu.

Lecțiile lui 2024

Că cel mai bine e să te doară în cur cu toată compasiunea.

Temeri pentru 2025

N-aș avea chef de dictatură, deși trăiesc sub propria-mi dictatură de 45 de ani.

Esti omul rezoluțiilor la final de an?

Nu sunt. Să ne mântuim.