Pentru Ana Maria Lucaciu, dansul este casa pe care o poartă cu ea peste tot. Este un templu în care se regăsește. Este 99% muncă și 1% libertate. Dar cu cât are mai multă experiență, cu atât știe să acceseze mai bine libertatea.
Ana Maria este artistă și coregrafă, s-a născut în București, iar la 11 ani a primit o bursă de la Școala Națională de Balet din Canada. După absolvire, s-a alăturat Baletului Național al Canadei. A continuat să danseze cu Royal Danish Ballet (Danemarca), Augsburg Ballet (Germania), Compania Portugheză de Dans Contemporan (Lisabona) și Cedar Lake Contemporary Ballet (New York). În prezent, este director principal de repetiții la Opera Ballet Flanders din Anvers.
Pe scena de la Creativity 4 Better, conferința organizată de IAA la București în noiembrie, Ana Maria a făcut o scurtă demonstrație de improvizație. Ce înseamnă să acorzi atenție corpului, să îl asculți și să nu te grăbești, căutând inspirația.
"Numai faptul de a te mișca pe muzică este incredibil de sănătos pentru un corp. Muzică, corp, folosindu-ți mintea să înveți niște combinații, deja impui niște alegeri psihice și fizice care te ajută să nu îmbătrânești", spune Ana Maria.
Am povestit cu Ana Maria Lucaciu într-o pauză a conferinței despre dans, libertate, corp, artă, ridicol și improvizație.
Ce înseamnă dansul pentru tine acum
Tocmai spuneam cuiva înainte să intru pe scenă că mă simt foarte norocoasă pentru că dansul e ca și cum am casa mea cu mine tot timpul. E aici, nu trebuie să o car într-o valiză, nu am nevoie de echipament special. A devenit un fel de cochilie. Car casa cu mine și e foarte plăcut. Mă simt protejată de faptul că oricând pot să-mi cobor atenția în corp. Bine, nu o să încep să dansez într-un aeroport, dar sunt momente unde mă mișc pur și simplu.
Așa a fost de la început
Nu, la început am simțit că este un loc unde mă pot refugia. Era un loc unde mergeam, mergeam la studio sau să dansez într-un spectacol. Și acum simt într-adevăr că a devenit parte din țesutul meu. M-am mutat de atâtea ori, iar dansul a rămas singurul lucru care este al meu, care vine cu mine în orice condiții. Pot să îl iau oricând, oriunde, atâta cât eu sunt acolo, e cu mine.
Relația cu dansul s-a schimbat în felul în care... acum îl văd. Sunt într-o relație de exterior. Sunt pusă într-o poziție unde trebuie să iau niște decizii despre o companie destul de mare care are niște standarde înalte și atunci mă întreb cum poate dansul de acum să fie împins către viitor și care sunt valorile care trebuie lăsate în urmă.
Din păcate, sunt multe care trebuie lăsate în urmă, mai ales în balet, și valorile umane care trebuie împinse inspre viitor, care au un loc fundamental in mijlocul dansului.
Ce trebuie lăsat în urmă
Mentalitatea de a judeca, mai ales în balet. A judeca esteticul, care pentru mine este o mare problemă. Este o presiune enormă când dansezi balet: să arăți într-un fel, să fii slab, să ai picioare lungi, să ai gât lung. Acel tip de estetic impune o grămadă de traume, mai ales pentru tineri care încep dansul la 9-10 ani și își formează niște idei absolut absurde despre corp. Uiți, de fapt, de ce ești acolo și te gândești doar la estetic. E foarte periculos, pentru că ajungi la o vârstă și când te uiți în oglindă, te pierzi, nu mai știi cine ești. Ești tentat, presat, să cauți continuu perfecțiunea. Și această perfecțiune nu există.
Cum ai simțit tu presiunea
Eu am fost foarte norocoasă că am fost totdeauna subțire și nu am avut niciodată probleme de genul ăsta, dar am avut prieteni foarte apropiați, prietene, care au trecut prin asta, obligate să slăbească, să facă așa, să arate într-un anume fel. În momentul în care te lovești de astfel de lucruri, nu mai poți scăpa de ele. E nevoie de foarte mulți ani să le lași în urmă.
Fiind estetic, baletul cere forme foarte specifice. Dar asta nu înseamnă că nu poți să fii un dansator de performanță. Cunosc mulți dansatori incredibili care n-au nimic de-a face cu poziția întâi de la balet sau poziția cincea sau cu trei piruete. Și acolo, cred, începe confuzia: care este esența dansului? Să spui ceva, să ai emoții, să te facă să simți ceva.
Tehnica este aici pentru asta. Dar uităm imaginea de ansamblu și ne pierdem în lucrurile mici. Iar asta este foarte periculos.
Cred că toată lumea poate face balet. Poate că nu de performanță și poate că unii nici nu-și doresc să facă de performanță. Dar pur și simplu să învețe coordonare, să învețe cum să țină spatele drept.
Sunt multe principii foarte folositoare vieții de zi cu zi în balet.
Numai faptul de a te mișca pe muzică este incredibil de sănătos pentru un corp. Muzică, corp, folosindu-ți mintea să înveți niște combinații, deja impui niște alegeri psihice și fizice care te ajută să nu îmbătrânești.
Dansul contemporan
Pentru mine dansul contemporan a devenit un templu unde pot să mă găsesc, eu pe mine însămi. Bineînțeles, sunt coregrafi, ai niște mișcări pe care trebuie să le faci, dar este un loc unde poți să te găsești tu pe tine însuți.
Sunt dansuri contemporane care au povești și narative, poate să fie și Spărgătorul de nuci pe dans contemporan. Dar dincolo de asta, e ceva profund uman. Este un dans care a fost luat dintr-o improvizație sau dintr-o cultură sau un loc și a fost stilizat să ajungă într-o formă specifică.
Dar la urma urmei, dezbrăcat de toate astea, e conectat cu umanul, cu emoția, cu ceva care e foarte personal.
Teama publicului de ceva ce nu înțelege
Este această presiune de a înțelege ceva. Eu cred că atunci când vezi un tablou sau auzi un cântec sau te duci la un muzeu și vezi ceva, cred că primul lucru care se întâmplă este că simți ceva.
Și acela este lucrul corect în fața artei. Nu e de înțeles o poveste. Este de a simți. Te duci la un spectacol să simți ceva, să uiți de ceva, să îți imaginezi ceva, să visezi la ceva, nu să înțelegi.
Pentru că înțelesul este viața. Trebuie să înțeleg că la ora asta mă duc la lucru, la ora asta trebuie să dau mâncare la câine, la ora asta... Asta trebuie să înțelegem. Dar mi se pare că arta, precum o carte bună, o carte bună te transformă, te transportă în altă parte.
Acolo e greșeala multora, că anticipează să înțeleagă, dar cred că cel mai important este să se lase să simtă.
Cât e libertate și cât este muncă în dansul tău
99% e muncă și 1% e libertate. Depinde, bineînțeles. Cu experiența găsești mai multă libertate. Cu cât am îmbătrânit, ca să zic așa, și am mai multă experiență, știu cum să accesez această libertate mai repede.
Ce ar înțelege un extraterestru din spectacolele tale
Că suntem ridicoli. Că tot ce facem este absolut ridicol. De obicei, încerc să folosesc umorul. Și prin umor, de asemenea, încerc să arăt tristețea. Sunt atrasă de clovni și de teatru. Onestitatea și ridicolul, cât de onești suntem zi de zi, când scapi ceva pe jos, acolo mi se pare cel mai frumos moment. Nu când prezinți ceva super și șlefuit. Dar în momentele acelea când surpriza te lovește și nu știi ce faci, cum reacționezi, cum improvizezi, acolo e interesant.
