[Rewind & Play] Nuami Dinescu: Daca 2024 ar fi un film, probabil s-ar numi „La rascruce de vanturi”, ca fix asa am fost. Sau poate inca sintem in filmul asta

Prima parte a anului a fost mai lina, a lucrat mai mult, iar cand lucreaza, cand are roluri grele si proiecte lungi, Nuami Dinescu este fericita. In a doua parte, 2024 i-a adus zile mai provocatoare si totul a culminat cu ce am trait, colectiv, in perioada alegerilor prezidentiale.  A ramas in zona optimismului prin propriile forte mentale, discutand cu oameni, citind si vazand filme, cat si prin faptele de bine pe care le face pentru oameni si animale.

"Eu nu prea imi pierd echilibrul, sint extrem de cerebrala si am mereu un fir mental, probabil de la mama, de care ma tin. Ma mai indoaie si pe mine, una, alta, dar atunci ma refugiez in casa mea, cu pisicile mele si cu filmele mele", spune Nuami.

Daca 2024 ar fi un film, s-ar numi „La rascruce de vanturi” si ar fi despre niste oameni care isi cauta linistea si ajung intr-un loc ce pare sigur, unde si adorm. Dar se trezesc in suierat de gloante si tipete. Despre lectii personale, dezamagiri, dar si vacante cu soare si obiceiuri din 2024, cu actrița Nuami Dinescu.

Rezumat al anului 2024

La mine, anul in curs capata complimente sau il injur in functie de un lucru care mi se pare mie cel mai important. Sa nu-mi ia pe cineva. Sintem oameni toti, unii mai slabi, altii mai puternici, cum, necum, trecem peste pierderi, tradari, ratari, peste moartea cuiva, insa, e cel mai greu de trecut. Cel mai greu. Asadar, a fost un an oarecare, asa si asa, am mai imbatranit toti cu un an, asa i-as zice. Daca ar fi plecat asa, monoton, ar fi predat stafeta ca in alti ani, doar ca, acum pe final, ne-a tras o smetie de-mi caut niste aspacardin, desi nu iau nimic, niciodata.

Daca 2024 ar fi un film, probabil s-ar numi „La rascruce de vinturi”, ca fix asa am fost. Sau poate inca sintem in filmul asta. Filmul ar fi despre niste oameni in cautarea unei vieti linistite, cu un pic de speranta si aia micsorata de abia se mai vede si, intr-o noapte, cind isi asezasera tabara intr-un loc sigur, unde credeau ca nu mai e cazul sa stea de paza si sa tina focul aprins, se trezesc in niste tipete si suierat de gloante. Mai departe… inca se scrie la scenariu. Cred.

Ganduri si intentii cu care ai intrat in acest an

2024 a inceput asa frumos, cu mers la munca repede, ca nu mi place sa stau, sa am pauze lungi, a fost asa, cu sperante, cum ne facem toti. Uneori se mai incurca planurile noastre care depind de altii si le iei din mers, faci ce poti si cit poti. La capitolul asta a fost neprietenos si stresant precum verile toride in care ne miscam de citiva ani. Am trecut prin toate, m-am ocupat de mine, am facut fizio si kinetoterpie cam toata vara, asa incit acum pot sa merg prin ploaie o zi intreaga, fara sa ma deranjeze ceva, e teribil ce senzatie de bine iti da. As fi putut sa zic ceva de anul viitor care ar putea sa faca una, alta, dar nu mai zic nimic. Sper doar sa nu ne dea vietile peste cap, mai mult decit ni le-a dat in ultima perioada.

Ce a fost greu, urat. Ce a fost bun si frumos. Unde ai gasit lumina

Am pierdut un casting la un film mare, aia e, nu am fost ce voia regizorul, m-am injurat strasnic, (cum zic moldovenii de peste Prut pe care ii iubesc de mor) m-am gratulat cu multe apelative, care mai de care, nu sint chiar perfectionista, dar nu mi-e usor sa ma iert cind nu-mi iese ceva. Nu a fost nimic urat care sa poata fi mentionat, frumos a fost ca o prietena, (Nicoleta, multumesc!) a facut in asa fel incat am plecat, dupa multi ani, o saptamana in Cipru si am lincezit pur si simplu la soare. Si am ras mult.

Eu nu prea imi pierd echilibrul, sint extrem de cerebrala si am mereu un fir mental, probabil de la mama, de care ma tin. Ma mai indoaie si pe mine, una, alta, dar atunci ma refugiez in casa mea, cu pisicile mele si cu filmele mele. Ma uit la filme in care e actiune, am vazut Bosch, de exemplu, si mi-a prins bine, m-am scuturat precum martoaga lui Fat-Frumos si mi-am vazut de drum. Nu mai caut lumina nicaieri, au fost vremuri in care faceam asta, m-am maturizat si am inteles ca sint foarte putini cei care ma cunosc cu adevarat si mai putini cei care ma iubesc cu adevarat. Sau poate ma iubesc, dar nu asa cum vreau eu, cum am eu nevoie. Nu simtim toti asta? Si atunci lumina aia o gasesc pe cer, noaptea, cind imi plimb cainele, sub stele se vorbeste cel mai bine cu Divinitatea.

Proiecte marcante. Ce a ajutat sa ramai focusata

Nu stiu daca le-as trece la marcante, au fost niste proiecte in care m-am simtit bine, m-am bucurat, de unul s-ar putea sa vorbim la anul (sau nu, depinde de mai multi factori). Eu nu-mi propun niciodata sa avansez in cariera, sa am rezultate, adica eu nu functionez asa. Incerc sa am grija de corpul meu, sa pot lucra cu el  si el sa ma ajute, imi tin mintea treaza si alerta, citesc investigatii ale jurnalistilor independenti din toate zonele de interes, mi-am cumparat carti semnate Joan Didion si ma pregatesc sa le pot citi („Anul gandirii magice”, de exemplu care e scris dupa moartea sotului ei si a fiicei ei, nu, nu ma obsedeaza  moartea, vreau sa  inteleg mecenismele umane care te pot ajuta si cum ajungi la ele) ma uit la filme si “fur” de la actrite, practic, sint mereu gata sa invat ceva, sa asimilez ceva nou, sa raman cu ceva in minte dupa tot ce vad, citesc, aud.  E felul meu de a fi pregatita oricind, pentru orice proiect.

Cea mai mare reusita

Nu stiu, poate sint mai diplomata, mai calma, reusesc sa ma stapinesc mai bine cind ar trebui sa-mi dau voie sa fiu furioasa si sa raspund cu aceeasi moneda. M-am gindit ca as putea, dar nu ma simt mai bine apoi, dimpotriva. Detest sa sufere cineva pentru ca eu am fost furioasa si am aruncat cuvinte grele, asa incit, pentru mine e rezonabil sa ma stapinesc si sa vorbim altadata, pe calm. Daca mai e cazul. Uneori nu mai e, eu nu ma cert niciodata, eu plec, atat. Si nu trantesc usa. Nici asta nu mai fac.

Cea mai frumoasa vacanta

Vacanta din Cipru dintr-un sfarsit de august, intr-un loc tare frumos, cu o mare frumoasa, calda si atat de limpede incit vedeam bancuri de pesti. A fost o deconectare totala de la cum traim noi in orasul asta nebun, singurul lucru comun erau pisicile, extrem de frumoase si ingrijite, chiar daca nu aveau proprietar, acolo sint ocrotite. Totul era frumos,ingrijit, elegant, fara muzici care sa-ti rupa linistea. Si a mai fost o mini vacanta de 4 patru zile in Delta, la pensiunea Doi Capitani, prima mea intilnire cu Delta intr-o companie absolut fermecatoare; un barcagiu care stia absolut toate cotloanele Deltei, un ghid care ne-a dus la caii de la Letea, ce bucurie pe mine. Nu mai vorbim despre mincare, pestele Dunarii este top in preferintele mele. Mini vacanta asta mi-a adus in viata o fata delicata si buna cu care vorbesc des despre speranta si bucuria intoarerii acolo.

Trendurile care te-au enervat cel mai mult

Sint ultimul om atent la trenduri, nici macar culoarea aia a anului nu o stiu.

Obiceiuri si rutine noi

Incerc sa adorm mai devreme cind nu am perioade de filmare de dimineata, devreme. Mi-am impus anul asta, si mi-a iesit, sa ma duc la sala la orele de kineto si cind nu am chef si m-as simti muuult mai bine daca as sta in fotoliu asa, degeaba si m-as uita la un film. Mi-am propus sa incerc sa scriu din nou, sper sa pot.

Cea mai grea zi

Nu stiu sa ti fac un clasament, nu au fost zile asa grele, de nedus, doar au durut. Cum am iesit din ele? M-am extras din situatii incet, fara valva, e mai bine pentru toata lumea cind e in liniste si intelegi ca, uneori, fie oamenilor le e greu sa schimbe ceva in ei, ceva mult mai profund, fie tu nu esti la locul potrivit. Niste discutii sincere cu tine, ca la terapie, in care, evident, incepi sa te indoiesti de tine, iti gasesti tie vina ca nu ai fost tu mai cerebrala si mai buna si apoi, intr-o zi, respiri linistit, mai sint urme de durere, dar trec. Nimeni nu poate locui in inima ta daca nu e dispus sa se mute cu totul.

Cea mai fericita perioada

Perioda din prima parte a anului; in general, cind lucrez mult, cind am proiecte lungi, grele, in care ma scufund cu totul in ce fac sunt fericita. Cind am un rol greu pe care nu stiu de unde sa-l apuc, cind am secventa dupa secventa, asta ma face sa fiu treaza, alerta, prezenta, imi da starea de stabilitate si control de care am nevoie. Asa sint. Fericirile celelate sint legate intotdeauna de sanatatea si iubirea celor din viata mea, aia putini si adevarati. Noi, in general, ne amagim cu iubirea oamenilor din anturaj, uneori cu iubirea lui/a ei, traim asa, in niste aparente care ne fring inima cind simtim ca ni se clatina lumea. Am invatat sa mi caut singura fericirea in mine, in ce fac, in cum ma simt. As vrea sa pot sa fac multe pentru cei care se simt ai nimanui, oameni sau animale, asta, abia asta, m-ar face mai fericita. Tot ce facem, desi pare ca e pentru ei, e pentru noi, pentru acel ceva din inima noastra care simte ca are nevoie de asta.

Cea mai frumoasa stire

Stii ce m-a bucurat mult? Stirile despre Campania organizata de Carla Tanasie in incercarea de a aduna donatori si felul in care a reusit sa mobilizeze oamenii sa mearga sa doneze singe. La una dintre actiuni, care s-a tinut la Complexul Olimpic de la Izvorani, am fost si eu si am vazut ce desfasurare de forte a fost, cita lume a venit, era asa o atmosferea de bunavointa, de dorinta de a face bine, de a salva vieti.

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult in jurul tau

Joan Didion, Anul Gindirii Magice. „Viata se schimba cu repeziciune. Viata se schimba intr-o clipa. Te asezi la masa si viata, asa cum o cunosteai, se sfarseste”.  Cartea este despre anul in care Joan a trebuit  supravietuiasca mortii sotului ei si sa-si vegheze fiica bolnava, si ea aflata intre viata si moarte. I-a pierdut pe amindoi intr-un an. John si Quintana.

Cum vezi tu lumea din jur acum

Sincer, e un soc, parca sint intr un film prost. Dincolo de culisele politicii, mizeria oamenilor din politica, servicii, structuri despre care nu stiam nimic pina acum citeva zile, ti se face sila de lipsa lor de constiinta, de micimea lor, de lipsa de educatie, de lipsa de spirit si inteligenta, singurul lucru care primeaza e accesul lor la putere si la bani. Tot ce s-a intimplat in ultima perioada era clar de asteptat, dar cind stai in turnul de fildes si minti la televizor, nu ai cum sa vezi taifunul. Care inca mai e in zona.

Niciodata nu am trait frica pe care am trait-o cind am vazut cum se duce lumea spre lunaticul care vorbeste in dodii. Pe oamenii simpli care nu au cine stie ce scoli si l-au vazut ca pe o schimbare i-am inteles, nu au mintile pregatite sa vada un manipulator ca la carte. Dar restul, oamenii care stiu exact cine e si ce ar fi insemnat “schimbarea” cu el, ei bine, astia au tot dispretul meu. Sa te joci cu vietile oamenilor, cu soarta tarii atat de incercata, e absolut rusinos, de neiertat.

Noi ne obisnuiseram sa luam libertatea ca pe un dat, uite ca nu e, societatea civila trebuie sa se adune si sa fie mai prezentata. Si mai cred ca daca vrem sa nu mai suiere glontul pe la ureche, indiferent de unde vine, ca uneori vine de la cei in care ne punem increderea, toti cei care cred ca au capacitatea de a face schimbarea pe care ne-o dorim cu totii, intrind si intr-un partid politic, ii rog sa o faca. Nu ne-am implicat deloc si uite, de atata amar de vreme sint aceiasi, ii vad pe unii la televizor, secretar de stat nu stie sa faca acordul subiectului cu predicatul, nu mai zic de competente.

Ce te mai tine intr-o zona de optimism

Stii ma ajuta pe mine? Jurnalistii de invstigatie, jurnalistii pe care ii cunosc personal si de la care imi iau stirile corecte, de la care am invatat sa verific sursa, din trei surse daca se poate, nu ascult niciodata „mi-a spus mie cineva”, ci verific eu sursa. Am prieteni printre ei, ii cunosc personal, stiu ca sint integri si nu se vind pe nimic. Si pe retelele de socializare am oameni de la care pot sa invat, oameni cu care ma ajut, ne sprijinim cind e cazul, cu care poti sa ai un dialog coerent, cine devine agresiv primeste un sfant block nu inainte de a incerca un dialog civilizat cu el. E un fel de igiena personala si asta cu oamenii  de pe retele. Nu vorbim de tiktok, e prea mult pentru mine.

Cele mai importante lectii pe care le iei cu tine din 2024

Prima si cea mai importanta, exersata din plin, „nu-ti mai tine toate ouale in acelasi cos”. Nu le mai lua toate asa, in serios, lumea e dispusa sa promita, dar sa nu se tina de cuvint. Nu te baza pe cineva care te lauda excesiv, e de ochii lumii. Nu te mai baza decit pe tine, nu astepta nimic de la nimeni, fa ce ai de facut fara sa astepti ceva la schimb, e important pentru sanatatea ta mintala. Oamenii pe care ii iubesti te ranesc cel mai tare. Oamenii te uita. Sint general valabile, dar toate au in spate o poveste. Ce iau cu mine? „Speranta poate sa fie uneori absolut distrugatoare” zice un personaj intr un film cu Al Pacino.  Eu, mai ales acum, nu mi mai pun speranta in nimeni si nimic. Fac tot ce pot, atat cit pot si unde pot si… Que Sera, Sera.

Rezoluții pentru 2025

Toate rezolutiile au legatura cu disciplina mea, cu ce am eu de facut, eu cu mine.  Poate sa ies un pic din rutina, sa nu ma las trasa in jos de zilele proaste, sa nu intru in conflict cu mine, am tendinta sa ma invinovatesc cind ceva nu functioneaza. Practic, lucrez zilnic la echilibrul meu, la linistea si la bucuria mea, cele personale pe care nu mi le poate da nimeni. La cum intram in 2025, ne paste un an foarte greu, déjà se vad semnele unei crize economice (scria cineva pe Facebook ca a vrut sa-si faca programare la coafor si i s a cerut avans 50% ) care ne va pune pe noi, cei multi, mai ales cei cu meserii liberale, in niste situatii care nu sint greu de anticipat. Tot ce mi doresc sa nu mi se imbolnaveasca nimeni, iar pentru mine imi doresc la fel, sa fiu sanatoasa, stapina pe mintea si picioarele mele.