Finisaj și lansarea catalogului expoziției CONTEMPORARY DRAWING IN ROMANIA 2024

Finisaj și lansarea catalogului expoziției CONTEMPORARY DRAWING IN ROMANIA 2024

Vineri, 6 decembrie 2024, ora 19:00, la Scemtovici & Benowitz Gallery, galeria bucureșteană din Jean Louis Calderon 34, va avea loc finisajul CONTEMPORARY DRAWING IN ROMANIA și lansarea catalogului expoziției.

CONTEMPORARY DRAWING IN ROMANIA reunește, la această a doua ediție anuală, lucrări semnate de 57 de artiști din România și diaspora, reprezentativi pentru practicile și tendințele din desenul contemporan, urmare a participării acestora în competiția pentru Premiul Art Movements Foundation pentru desen contemporan, în cadrul căreia au fost premiați Andrei Tudoran (Premiul I), Marcela Rădulescu (Premiul al II-lea), Andrea Nagy (Premiul al III-lea) și Monica Coman, care a primit Premiul Colecționarului, oferit de domnul Mladen Bataniat.

Catalogul expoziției – o apariție editorială care încheie a doua ediție a proiectului cultural – include reproduceri ale lucrărilor grafice expuse, considerații ale membrilor juriului independent (Magda Cârneci, Anca Boeriu, Adela Mara, Diana Serghiuță, Olimpiu Bandalac, Mladen Bataniat) și un text critic semnat de curatoarea Raluca Ilaria Demetrescu.

CONTEMPORARY DRAWING IN ROMANIA 2024 reunește artiștii:
Ana-Mihaela Adam, Denisa Agache, Ioana Alecu, Ioana Badea, Dan Băsu, Beaver, Elena Diana Bleiceanu, Elena Sofia Bobei, Matei Bogdan, Emanuel Borcescu, Maria Bordeanu, Liviu Bulea, Dragoș Burlacu, Cosmin-George Caraman, Valeriu Cătălineanu, Constantin Cioc, Călin Andrei Ciocan, Roxana Coatu, Monica Coman, Iulian Cristea, Fernando Diaconu, Cristina Dimuș, Alexandru Dragu, Florin Drăgoi, Fábián Emöke, Florin Enache, Eldridge Giles, Ana Iancu, Oana Ispir, Ingrid Juncănariu, Adina Marin, Dan Măciucă, Mihaela Mihalache, Mihai-Alexandru Mihail, Dávid-Lehel Miholcsa, Iulia Mirică, Mircea Modreanu, Andrea Nagy, Denis Nanciu, Ana-Maria Negrea, Carmen Nistorescu, Rada Niță Josan, Diana Oană, Diana Oniciuc, Diana Oțet, Adrian Piorescu, Marcela Rădulescu, Adrian Sandu, Ana-Ilina Schileru, Emanuela Sîntămărian, Theodor Romilă, Matei Toșa, Andrei Tudoran, Paula Suiugan, Matei Udriște, Daniela Vîrlan, Florin Zhu.

Expoziția cu vânzare mai poate fi vizitată în spațiul galeriei bucureștene Scemtovici & Benowitz până în 8 decembrie, după următorul program: vineri și sâmbătă între 14:00 – 19:00, duminică între 12:00 – 16:00.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Partener cultural: Uniunea Artiștilor Plastici din România
Parteneri academici: Universitatea de Vest Timișoara - Facultatea de Arte și Design, Universitatea din Oradea - Facultatea de Arte, Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iași - Facultatea de Arte Vizuale și Design
Partener principal: Scemtovici & Benowitz Gallery
Parteneri: ALERT Studio, ART-AN-TE, Aripa Arte
Parteneri media: Revista Arta, Agenția de Carte, BookHub, Curatorial, Empower Artists, IQads, Modernism, Propagarta, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Zeppelin
Partener monitorizare: Klarmedia

Art Movements Foundation este o fundație culturală independentă care a luat ființă în 2022 în România cu scopul de a contribui la dezvoltarea mediului românesc de artă prin proiecte care creează conexiuni între artiști, colecționari și public, din dorința de a aduce valoare pentru toți  operatorii culturali implicați, de la mediul academic și independent la galerii, muzee, instituții și publicul larg.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info
Sectiunea Update cuprinde comunicatele de presa ale agentiilor si companiilor cu privire la activitatea lor, in special in domeniile comunicarii, marketingului si CSR-ului.
Update este un serviciu oferit companiilor in cadrul platformelor IQads si SMARK.
Daca esti reprezentantul unei companii si vrei sa publici un comunicat de presa prin acest serviciu, ne poti contacta aici.


Subiecte

Sectiune



Branded


Related