Cât de greu este să faci film de epocă în România anilor 2024? Care sunt lucrurile mai puțin știute din culisele unei producții de amploarea Moromeții 3? Care sunt gândurile unora dintre cei mai importanți oameni din echipa de creație a filmului, la finalul trilogiei? Am povestit cu regizorul Stere Gulea, producătoarea Oana Bujgoi Giurgiu, sunetiștii Dan-Ștefan Rucăreanu și Ioan Filip, precum și cu Dana Păpăruz, creatoarea costumelor, despre toate acestea.
Moromeții 3 este distribuit în România de Transilvania Film și a fost lansat în cinematografele din întreaga țară pe 22 noiembrie. Programul complet din cinema poate fi găsit pe pagina distribuitorului, unde va fi updatat săptămânal.
Provocările unui film de epocă produs în România 2024
Stere Gulea: Prin rolul pe care mi l-am asumat în cadrul echipei (scenarist și regizor), aș putea spune că răspundere mai mare nu există. Implici atâția oameni și profesioniști la o aventură de care ești responsabil și vinovat. Ai o mie de îndoieli, legate de această aventură, pe care nu ai voie să le trădezi, și trebuie să te mobilizezi să le dai încredere celor pe care i-ai îmbarcat în Arca asta, deși de multe ori te simți nehotărât, îndoit sau neputincios. Și ei trebuie să creadă chiar și în neputința ta pentru că de tine depinde reușita și succesul muncii lor.
Credit foto: Cristian Radu Nema
Oana Bujgoi Giurgiu: Prima provocare ține de buget. În sistemul nostru de finanțare nu se discerne între complexitatea unei producții de epocă și un film de actualitate, așa se face că finanțarea pe care am avut-o a fost comparabilă cu un film de actualitate. Cheltuielile realizării unui film de epocă sunt foarte mari, pentru că aproape totul trebuie „confecționat” - de la costume, la decor și recuzită.
Și atunci provocarea este să fii foarte creativ ca producător, pentru că trebuie să faci tot felul de magii, să poți realiza ce și-au dorit autorii filmului. Să cauți cele mai potrivite locuri de filmare, care să nu necesite o intervenție costisitoare pentru echipa de scenografie sau pentru cea de efecte vizuale. Și cu toată creativitatea, chiar dacă am filmat într-un tren care încă este în circulație și are același design ca în anii ‘50, totuși nu aveam cum să îl aducem la București… deci a trebuit să filmăm cu un tren modern, redesenat apoi de echipa de graficieni.
Dan-Ștefan Rucăreanu & Ioan Filip: Una dintre principalele provocări pentru realizarea unui film de epocă în zilele noastre a fost, fără îndoială, partea de documentare. A fost nevoie să cercetăm și să înțelegem cum arătau — și, în cazul nostru, cum sunau — viața și societatea de la oraș și sat în anii 1950. Am încercat să surprindem fidel specificul peisajului sonor al acelei perioade, astfel încât să susținem nu doar contextul istoric, ci și dramaturgia poveștii. Spre deosebire de prezent, orașele erau mult mai tăcute, lipsite de ceea ce azi numim generic „zgomot”, în timp ce la sat, sunetele erau mai diverse, mai intense și reflectau o activitate mult mai vie.
Dana Păpăruz: Din păcate bugetele filmelor, în ultimii ani sunt din ce în ce mai mici, mai ales prin prisma faptului ca materialele s-au scumpit, mâna de lucru este și ea simțitor mai scumpă. Cu atât mai mult la un film de epoca toate acestea se resimt din plin. Dar fiecare costum, fiecare element scenografic, fiecare personaj și cum se prezintă el pe ecran este important, oricât de mic sau neînsemnat ar părea în poveste. Ele toate compun întregul care are atâta importanță în imaginea finală a filmului. Și nu soluțiile cele mai scumpe sunt neapărat și cele mai bune. De aceea este uneori necesar sa fac alegeri atente și chiar să realizez eu însămi unele costume sau accesorii care altfel ar costa mult prea mult. Mă fascinează tot ce înseamnă înțelegerea în detaliu a istoriei costumului, atât din punctul de vedere al tiparului, cât și privit din plan social, istoric etc., iar acest lucru mă face sa fiu extrem de exigentă cu alegerile mele, de aceea uneori optez să creez eu însămi unele obiecte sau detalii.
Credit foto: Vlad Cioplea
Din culisele Moromeții 3
Stere Gulea: Cred că la nivel de scenariu ar fi trebuit să fiu mai atent, să nu propun secvențe la care să renunț apoi la montaj - iar aici mă refer la episodul Telega unde am filmat casa părinților Aurorei. În locul ei aș fi avut posibilitatea să folosesc banii mai profitabil pentru poveste.
Oana Bujgoi Giurgiu: La noi în departament sunt cele mai interesante povești, sunt multe secrete. Deunăzi l-am sunat pe un coleg și i-am zis ca am nevoie de ceva și mi-a tăiat vorba, „fac orice, dar eu nu mai scarmăn vatelină”. Pentru câteva secvențe din film aveam nevoie de zăpadă „ca pe vremuri”, astfel că am devansat filmarea și am fugit la Sinaia când era zăpadă, să filmăm scenele din exterior. Cele din interior fiind programate cândva la început de martie. Când ne-am întors în martie, ne-am dat seama că totuși ar trebui să se vadă zăpadă afară pe geam, iar geamurile ar trebui să fie înghețate, tot așa cum era „pe vremuri” iarna, cu „flori de gheață”. Așa se face că am scărmănat metri de vatelina pe care am pus-o afară peste gardul viu, pe trepte, pe garduri, iar la geamuri am găsit niște spray-uri care făceau efect de flori de gheață... păcăleli de cinema. :)
Credit foto: Cosmin Kleiner Stoian
Dan-Ștefan Rucăreanu & Ioan Filip: Un aspect inedit în realizarea acestui film este modul în care am integrat tehnologia modernă AI pentru a recrea vocile de arhivă. Sunt două momente în care un crainic TV se adresează publicului, prezentând o serie de comunicări într-un stil autentic epocii. Deși am avut acces la înregistrări radio și TV din acea perioadă, nevoia de a adapta textul la contextul filmului ne-a determinat să creăm o înregistrare nouă. Folosind tehnologia AI lansată chiar în acest an, am reușit să realizăm o înregistrare care redă nu doar stilul specific unui crainic din anii 1950, ci și calitatea sonoră caracteristică înregistrărilor vremii.
Dana Păpăruz: Unul din lucrurile care nu se văd și nu se cunosc este acela că în desfășurarea zilelor de filmare este nevoie să descarci, sa reîncarci, apoi să rearanjezi camionul (sau uneori camioanele!) de costume de foarte multe ori. Astfel că orele de sport si mișcare fizică devin absolut necesare între proiecte. :) Apoi mai este și faptul că la acest proiect colaborarea cu actorii principali a fost una extrem de stransā, lucru care ne-a ajutat să alegem cele mai potrivite ținute pentru ei, în funcție de fiecare secvența și de starea personajului. Pentru asta nu am cuvinte sa le mulțumesc! La fel și micii mele echipe care a înțeles situația și a fost atât de prezentă, alături de mine. Un alt lucru ce nu poate fi văzut în film, el fiind alb-negru, este acela că, de fapt, a existat multă culoare, mai ales în costumele personajelor interpretate de Olimpia Melinte și Mara Bugarin.
Credit foto: Sabina Costinel
O decizie care a ajutat ulterior în procesul de producție
Stere Gulea: Decizia de a face cât mai multe repetiții cu actorii a fost lucrul cel mai bun pentru că ne-a dat, și mie și lor, posibilitatea de a ameliora scenariul, de a aprofunda relațiile. Asta ne-a fost categoric de mare ajutor la filmare, știut fiind din start că vom avea doar 29 de zile filmare. Aceste repetiții cred că ne-au apropiat uman foarte mult, ne-au făcut să simțim că avem un scop comun și că de implicarea fiecăruia depinde rezultatul colectiv al muncii noastre.
Oana Bujgoi Giurgiu: Nu o să vorbesc despre procesul de producție, pentru că sarcina unui producător este și să se asigure ca filmul să rămâna în același timp integru și fidel ideii inițiale, dar să respecte și niște reguli de distribuție, să răspundă anumitor așteptări. Astfel ca a fost o discuție lungă despre finalul filmului, erau mai multe variante, unele din scenariu, altele care au apărut pe parcurs, ba chiar a apărut o idee și după ce s-a finalizat filmul. Mă bucur însă că m-am luptat și eu, nu am fost singura, pentru ca filmul să aibă acest final. Este extraordinar de emoționantă acea secvență și m-am bucurat că nu doar eu o receptez astfel, ci și publicul. Cui nu a văzut filmul și citește aceste rânduri, îi recomand să-l vadă și să-mi spună dacă am avut dreptate sau nu.
Dan-Ștefan Rucăreanu & Ioan Filip: Dacă acceptăm faptul că și în post-producția de sunet există o etapă de pregătire și discuții în vederea conturării unui concept sonor, atunci cel mai de preț lucru a fost timpul alocat alături de dl. Stere Gulea pe structura narativă a filmului și pe rolul sunetului în contextul dramaturgic. Ne-am imaginat acțiuni și dialoguri, separat de cel al personajelor din scenariu, pe care mai apoi le-am înregistrat în studio. Toate aceste dialoguri și situații imaginate în sunet (de plan 3, cum le numim noi) au rolul de a da o nouă dimensiune a lumii prezentate pe ecran. Domnul regizor ne-a povestit că o practică similară a fost folosită și în cazul filmului Moromeții din 1988. Și atunci, ca și acum, această abordare a contribuit la sporirea realismului filmului.
Dana Păpăruz: Una din deciziile bune luate a fost aceea ca, în ciuda faptului ca pregătirea efectiva a costumelor a fost de doar 6 saptamani, mi-am dedicat cateva luni înainte de căutări, documentare, schițe și tatonari împreună cu domnul Gulea pe fiecare personaj în parte. Este ca atunci când muzicianul sau actorul trebuie sa își învețe foarte bine mai intai partitura ca abia apoi să reușească să transmită starea, dincolo de cuvinte sau note. Abia apoi se găsește timp și pentru micile detalii și rafinat. Doar așa am putut sa știu exact ce am de făcut, ce pot și ce îmi permit să confecționez și ce trebuie să caut ca fiind cea mai bună variantă de închiriere la fiecare personaj.
Uneori partea aceasta a timpului scurt este unul din factorii cei mai mari de stres în procesul de creație. Nu mereu lucrurile se pot face suficient de repede, mai depinzi și de programul actorilor, iar probele nu trebuie făcute într-o singura sesiune. A-ți da timp să reflectezi la ceea ce ai făcut, să revii asupra fotografiilor făcute la probe, să vezi ce se mai poate îmbunătăți, toate sunt importante. Apoi mai pot apărea lucruri neprevăzute - uneori un actor este schimbat pe ultima sută de metri pentru ca nu mai este disponibil, scenariul se mai schimbă pe parcursul filmării - iar eu și echipa trebuie să ne repliem și să facem ca totul sa fie gata la timp.
Ceva ce ți-ai fi dorit să faci altfel
Stere Gulea: Da, cred că personajul Sergiu, precum și relația Vera-Sergiu, nu sunt suficient de profund gândite de mine și dau sentimentul de neîmplinit. Cum cred că și personajul Aurora ar fi trebuit să fie mai dezvoltat - datorită Marei Bugarin personajul are relief și prezență, dar, dramaturgic există sentimentul de puținătate.
Credit foto: Vlad Cioplea
Oana Bujgoi Giurgiu: Nu, niciodată nu fac asta, nici în viața profesională și nici în cea personală. După ce mi-am cumpărat o pereche de pantofi care mi-au plăcut și sunt confortabili, nu văd ce sens are să mă mai uit în alte vitrine sau să intru în alte magazine, banii oricum i-am dat și dacă îmi vin bine, noroc bun.
Dan-Ștefan Rucăreanu & Ioan Filip: Având în vedere că, în mod natural, post-producția de sunet începe când filmul se conturează în forma sa cea mai bună, credem că nu s-au făcut compromisuri în ceea ce privește munca noastră. Timpul a fost de partea noastră, iar domnul Gulea s-a dovedit extrem de implicat în atenția acordată aspectelor legate de sunet. Am învățat că uneori, să lucrezi colaborativ într‐un ritm mai așezat, mai calm, aduce rezultate neașteptate. În acest proces, am beneficiat și de un ajutor extraordinar prin colaborarea fructuoasă cu compozitorul filmului, Cristian Lolea. Împreună, am menținut un dialog constant, schimbând feedback-uri pentru a perfecționa armonia dintre sunet și muzică, obținând astfel cea mai potrivită construcție sonoră pentru film.
Dana Păpăruz: O, da! Mereu este loc de mai bine. Cu siguranță dacă timpul, dar mai ales bugetul, mi-ar fi permis, mi-aș fi dorit să pot confecționa mai mult și să pot aloca o sumă mai mare accesoriilor, pălăriilor. Dar privind imaginea de ansamblu a tuturor resurselor pe care le-am avut, sunt foarte mulțumită de rezultatul final, toate greutățile parcă rămân în urmă când vezi filmul pe marile ecrane. Cu siguranță nu haina face omul, dar costumul completează un personaj și nu văd cum ar putea actorul să-și desăvârșească imaginea fără costum.
Cu ce speri că vor pleca spectatorii din sala de cinema
Stere Gulea: Sper să le placă și, în același timp, să rămână cu sentimentul că nu trăiesc în cea mai rele dintre lumi, așa cum au trăit românii în anii ‘50.
Oana Bujgoi Giurgiu: Sper să plece cu mai multe lecții despre viață de la Ilie Moromete, sper să plece un pic mai lămuriți despre anii ‘50 și sper să plece cu această replică: „la om totul pornește de la cap”.
Dan-Ștefan Rucăreanu & Ioan Filip: Cu gândul la o poveste emoționantă. Cu o curiozitate și mai mare pentru omul Marin Preda și opera sa. Cu o mai mare atenție la istoria nu foarte îndepărtată a acestei țări, la ce definea cultura atunci și ce o definește acum. Iar dacă ne referim la coloana sonoră, sperăm ca, de această dată, spectatorii să plece cu gândul că sunetul românesc începe să se desprindă de stigmatizările publice și se apropie de experiența pe care fiecare spectator o așteaptă de la un film, știind că în mai toate cazurile, diferența este dată de fapt de acustica sălii în care se proiectează filmul.
Dana Păpăruz: În primul rând aș vrea să tragă o concluzie vis-a-vis de vremurile acelea care nu mai trebuie repetate. Acum avem libertate de exprimare, inclusiv cea artistică, nimic nu ne mai îngrădește. Filme precum acesta nu ar fi putut fi realizate în acei ani. Dar dincolo de asta mi-ar place sā știu că publicul a fost purtat în acestā poveste și datorită costumelor și scenografiei, că prin intermediul lor interesul le-a fost stârnit și timp două ore au fost purtați în epoca anilor 1950.
