Ce ar crede cei din 90 despre ce se întâmplă acum? Ne-am tot întrebat zilele astea. Prezentul pare un viitor de neimaginat, crede scriitorul Vasile Ernu, care tocmai a lansat "Generația canibală". Dacă "Sălbaticii copii dingo" a fost cartea adolescenței, "Generația canibală" este cartea maturizării. Miza întoarcerii în timp, în anii 90, este și înțelegerea cauzelor care au dus la acest prezent: ce s-a întâmplat cu epoca libertății totale?
"În 90 eram convinși că în câțiva ani țara noastră și societatea noastră va deveni precum cea vestică. Era un sentiment că avem toate datele astea. Eram educați, pregătiți, cu un stat funcțional. Ce ne mai lipsea?", spune Vasile Ernu.
Povestim cu Vasile Ernu în continuare despre recompunerea acelor vremuri, negocierea cu memoria, despre generația canibală și generația Alpha, despre libertate și greșeli, speranță, naivitate, ura față de lumea veche, lumea nouă care înghite tot.
Procesul de lucru
Eu lucrez programatic și destul de organizat. Cartea trebuia să apară mai repede. Ea este gândită ca un diptic: de la Sălbaticii copii dingo la Generația canibală. Prima e cartea adolescenței iar asta e cartea maturității. După 80 vine 90 - epoca noastră western: poate cea mai complicată perioadă a secolului XX - sigur cea mai complexă. Ambele mi-au luat peste 5 ani. M-a dat peste cap războiul care m-a băgat în depresie și mai bine de un an nu am putut face nimic. Dar în final le avem pe ambele.
E o carte șantier. Am scris tare mult și a iești cea mai mare carte a mea – peste 550 pg. Chiar și așa am mai lăsat afară încă 300 pg. Adică mai pot face o carte. Scriind mi-am dat seama că anii 90 ne-au adus schimbări atât de radicale în atâtea domenii că e o muncă colosală să cuprinzi totul. La mine se complică lucrurile pentru că tratez și zone diferite: Chișinău, Iași, Cluj, Timișoara și zona rurală. Plus experiența basarabeană – ultimii copii de imperiu veniți în ”noua lor patrie” România.
A fost dificil în a alege ce povestesc: temele centrale care să rămână, istoriile semnificative, spiritul timpului. Când vrei să prezinți o epocă e importantă această țesătură: miros, gust, vestimentație, muzică etc.
Cum a fost întoarcerea în timp
E o epocă care a fost trăită foarte intens: aproape isteric. Cum cântam noi: veșnic tineri și veșnic beți. O epocă a unui mare entuziasm, speranță fără limite și a libertății totale. Dar și o epocă a inflației, dislocării și a descompunerii totale. Murea o lume și se năștea alta pe corpul muribund – era un imens chef pe morminte.
Negocierea cu memoria
Foarte complicată. Eu am apelat la un set de întrebări, chestionar pe care l-am trimis la un 50 de oameni din generația mea din diverse domenii. Voiam să văd cum e cu memoria la ei, să îmi reglez un anumit tip de memorie, informație, percepție.
Ce ai descoperit despre tine, mergând în urmă
Asta e interesant. Am scos arhivele, am scos amintirile din ceilalți și am văzut un tânăr însetat de viață, dornic să cunoască tot, să experimenteze tot și să fie lipsit de limite. Dar și unul timid și plin de excese pe alocuri. E o minune că e încă viu. În general: e o minune că suntem vii după experiența 90.
Și cumva mă miră naivitatea cu care priveam lumea nouă precum și ura față de lumea veche. Am consumat și distrus totul cu o pasiune greu de imaginat, am acceptat tot fără o minimă reținere și fără spirit critic.
Speranțele și angoasele din 90
În 90 eram convinși că în câțiva ani țara noastră și societatea noastră va deveni precum cea vestică. Era un sentiment că avem toate datele astea. Eram educați, pregătiți, cu un stat funcțional. Ce ne mai lipsea? Proprietatea privată și o democrație. Am ras totul și am privatizat totul – democrație ceva aveam: partide, presă liberă, alegeri. Mai trebuia să punem marfă pe raft. Trebuia totul să se întâmple repede. Și capitalismul acela abundent care să ne facă pe toți fericiți nu a mai venit. Ba mai rău: a venit un capitalism care semăna tot mai mult cu cel povestit în manualele comuniste: șomaj, inegalitate, inechitate, violență socială.
Am început să pierdem și ceea ce aveam. Toate speranțele 90 au fost spulberate de o manieră cinică. Au învins nu cei buni, educați, disidenții – ci cei cinici, violenți, mai puțin educați: hoții și bișnițarii. Și acum am revenit în realitate. Privim în jur și totul ne nemulțumește. Acum culegem ce am semănat atunci.
Viitorul neimaginat
Miza mare a cărții e să arăt cumva un șir de cauzalități. Eu chiar cred că rădăcinile problemelor actuale sunt în felul cum am gestionat tranziția, anii 90 – epoca noastră western. Chiar povesteam cu amicii: să ne imaginăm că suntem în căminele din Copou - Iași, Regie – București, Politehnică - Timișoara sau Hajdeu – Cluj în anii 90 și vine cineva să ne spună cum arată 2024.
Eram obsedați de politic, de configurarea viitorului – speranță și entuziasm. În jur numai copii geniali – pregătiți cum rar întâlnești: cea mai pregătită generație spun statisticile. ȘI ne zice cineva că avem finala între fata de la Horoscop, care citește Horoscopul la TV și un mistic dement care spune că H2O nu e apă. Fie luai bătaie, fi erai dus la casa de nebuni. Iar dacă ne-ai fi spus că 99% din copii noștri vor să plece din țară pentru că nu o mai suportă și nu-și văd viitorul aici – cred că erai linșat. Era de neimaginat așa un viitor. Și iată că-l avem. Înseamnă că undeva ceva am greșit fundamental. De aceea eu am numit generația noastră: canibală – ne-am mâncat nu doar între noi ci și pe copiii noștri.
Gen Alpha, Gen Z
E tare complicat – îi studiez de ceva vreme. Am și eu unul de 13 ani – intră în adolescență. Va urma o carte dedicată lor. Mă interesează un soi de Părinți și copii ca la Turgheniev în formula aceasta nouă. Sunt altfel radicali mai ales din cauza noastră, a tehnologiei și a formei de muncă și consum. Am multe notițe, lucrez noaptea pentru ai cunoaște prin crâșme. În doi ani sper să am o carte dedicată lor. Deocamdată am două cărți care le oferă o șansă să-și cunoască părinții. Acest diptic vine cumva să facă și treaba asta.
Ce ne poate salva
Sunt tot mai convins că salvarea nu poate fi pe cont propriu, ci doar împreună. E un act individual - singuri, dar împreună. De asta e nevoie de comunitate. Iar acum trebuie sa reinvatam sa ne facem grupuri mici, comune, prietenii pe idei, proiecte de viață care sa dea sens copiilor noștri.
