2024 a fost un an în care nu a jucat atât de mult pe cât și-ar fi dorit, și se încheie pentru actrița Nicoleta Lefter cu o premieră la Teatrul Național București, „Mary Stuart”, în regia lui Andrei Șerban.
Anul acesta, pe marile ecrane am văzut-o pe Nicoleta în două lungmetraje, „Săptămâna mare” (r. Andrei Cohn) și „Captura” (r. Adi Voicu). La ambele filme a atras-o scenariul, de la poveste a pornit și a creat două personaje credibile și autentice, departe de felul ei de a fi. De fapt, atunci când joacă, miza ei este să nu o regăsească oamenii în rolurile pe care le interpretează.
"Eu nu negociez cu regizorul, mă pliez pe ce vrea el, pentru că regizorul știe mai bine ce vrea să facă și cum să facă, proiectul pentru el are alta dimensiune de preocupare decât pentru mine, pentru el poate fi vorba de ani de construcție, pentru mine poate fi doar un angajament pe o perioadă mică de timp", spune Nicoleta.
Între două repetiții de la teatru, actrița Nicoleta Lefter poveștește în continuare despre proiectele de anul acesta și despre rolul din „Captura”, filmul de debut al regizorului Adi Voicu.
O privire peste anul care se pregătește de final
Nu îmi plac bilanțurile de sfârșit de an au ceva morbid din punctul meu de vedere, mi-a iesit ce trebuia să imi iasă anul ăsta și ce nu trebuia s-a dus și am și uitat ce a fost, mă desprind usor de lucruri, refuz să creez atașamente care îmi pot provoca regrete, nu suport regretele, nu trăiesc în trecut și nici nu îmi fac speranțe inutile, cred că am o capacitate imensă de a mă adapta imediat la o situație și nu o vad ca pe o slăbiciune sau ca pe o formă de superficialitate ci dimpotrivă mi se pare o trăsătură de caracter sănătoasă pentru mentalul meu.
Anul acesta am învățat că indiferent ce planuri îți faci există un plan mai mare care te înghite.
Experiențe care m-au făcut mai înțeleaptă? Vreau orice să devin numai înțeleaptă nu, am văzut ațâția oameni tineri „înțelepți” și plictisitori de moarte, eu îmi doresc să fiu vie pe scenă, în film și în viața personală, atât! Fiecare experiență pe care o am cu oamenii din jurul meu cu care comunic sau cu care lucrez devine personală doar atunci când ambele uși sunt deschise altfel sunt conversații de dragul conversației, mimăm stări interese, probleme, subiecte, preocupări, dar nu e nimic just și adevărat. Când spun că ambele uși trebuie să fie deschise vorbesc despre sincronicitate și treaba asta se întâmplă foarte rar și când se întâmplă știi că e o întâlnire care te va marca, de unde nu vei pleca cu mâinile goale.
Proiecte din 2024
Nu am jucat așa mult pe cât mi-as fi dorit anul ăsta, a fost un an plin pe jumătate, o să încep cu teatru: am scos o premieră la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântul Gheorghe, „Anatomia unei sinucideri” în regia Dianei Mititelu, am și câstigat premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de teatru de la Iași dedicat tinerelor regizoare, apoi am făcut un spectacol la Teatrul Gong din Sibiu despre copii cu dizlexie, „Harta lui Elian”.
Am început lucrul cu domnul Andrei Șerban la Teatrul Național din București la piesa „Mary Stuart” de Robert Icke, vom avea premiera acum în decembrie.
Am filmat la Iulia Rugină un scurt metraj care cred că va ieși la anul.
Am avut premiera celor două filme pe care le-am lucrat în pandemie, o să le trec în ordinea aparițiilor: „Săptămâna mare”, regia Andrei Cohn și „Captura”, regia Adi Voicu.
Personajul pe care l-ai simțit cel mai aproape de tine
Nu o să dezvolt nimic legat de întrebarea ta, pentru că nu există așa ceva, sunt eu în situația pe care mi-o propune regizorul și scenariul, încerc să îl construiesc cât mai credibil uneori pornind de la mine alteori pornind din afara mea, desenând o formă pe care o îmbrac, e un proces nu neapărat plăcut, e multă muncă și multă frământare interioară și din cauză că sunt în zodia fecioarei nu mă las până nu e perfect sau cel puțin cât mai aproape de autentic și asta evident că vine cu niște costuri, apoi după ce termin piesa de teatru sau filmul începe deconstrucția care, ține-te bine, e mai al naibii decât construcția în sine, dar asta e bucătaria mea.
Cum ai ajuns să faci joci în „Săptămâna mare” și „Captura”
Am fost chemată la casting și am avut șansa să mă sincronizez cu ceea ce își doreau regizorii pentru aceste două personaje și am luat proba, mai simplu de atât nici nu se poate.
Scenariile celor două filme sunt diametral opuse, regizorii sunt extrem de diferiți, nici nu mi se pare deontologic să îi pun în aceași oală, au fost două experiențe total diferite și ambele la fel de puternice, dar din alte puncte de vedere.
Numai dacă pornim o analiză simplistă legată de perioada de timp la care se referă, în ”Săptămana mare” vorbim de anul 1900 să zicem, în “Captura” vorbim de protestele din anul 2010.
Performanța mea, și aici pot părea puțin arogantă și lipsită de modestie zicând asta, mă felicit că am făcut o treabă bună, am reușit să creez două personaje credibile și viabile așa de autentice încât publicul să nu mă recunoască deloc în ele. Miza mea în profesie e să nu mă recunoască lumea pe mine Nicoleta în rolul pe care îl interpretez.
Legat de ce m-a atras la ambele filme au fost scenariile în primă fază – scenariul, e foarte importantă povestea, povestea e ceea ce te duce mai departe, dacă scenariul e bun filmul, totul, devine mai ușor, regizorului îi e mai ușor să te facă să te apropii de perjonaj, de situațiile din film, stii când eram mici și ne jucam cu un cerc pe care îl conduceam cu un mâner din metal sau cu un băț, asa e și cu scenariul sau povestea, daca e bună tu trebuie doar să îl susții să meargă drept.
Procesul de lucru pentru „Captura”
Expunerea mea în filmul „Captura” e totală pentru că am crezut în scenariu și în regizorul Adi Voicu, nu am avut nicio clipă senzația că sunt descoperită, nici fizic, nici emoțional și nici rațional, totul era asumat în situația pe care o aveam de jucat cu partenerul meu Yann. Ca să te pregătești ca actor pentru un film înseamnă multe repetitii, multe discuții cu regizorul, cu actorul partener, repetiții pe text, apoi în cadru, discuții și iar discuții, și apoi se zice “Acțiune” și cuvântul ăsta poate să fie cel mai nașpa sau cel mișto - dacă se termină cu “Trasă”.
Atmosfera pe set a fost grea pentru că am filmat doar de noapte, a fost o experiență dură pentru că era foarte frig, noapte și mai eram și în plină pandemie. Dacă după filmare oamenii (actori, regizori, producători, tehnicieni) încă se salută pe stradă când se întâlnesc sau dacă se mai și văd la o bere după, e de bine. E importantă chimia dintre parteneri într-un film, dacă ea nu există te piși pe el de film, e mort. Spectatorul asta urmărește fie că vrem fie că nu, povestea de iubire, orice ai zice, dacă interacțiunea dintre cele două personaje centrale nu e adevarată, te plictisești și mergi acasă. Trebuie să îi dai spectatorului pasiune, fie că vorbim de dragoste, fie că vorbim de intelect, dacă nu există pasiune în cadru e degeaba totul și legatura asta dintre personaje nu se creează. Pe platou se repetă în detaliu, de asta ziceam mai sus că există discuții, repetiții înainte, totul e calculat în detaliu, de la privire până la cel mai mic gest care e punctat ca să creeze magia pe care o captează aparatul de filmat și apoi să pătrundă în ochiul spectatorului și să îi atingă inima și apoi sângele să umple sinapsele neuronale și tu spectator din scaunul tau comod să zici “wow”.
Credit foto: Sabina Costinel
Genul tău de negociere creativă cu regizorii cu care lucrezi
Eu nu negociez cu regizorul, mă pliez pe ce vrea el, pentru că regizorul știe mai bine ce vrea să facă și cum să facă, proiectul pentru el are alta dimensiune de preocupare decât pentru mine, pentru el poate fi vorba de ani de construcție, pentru mine poate fi doar un angajament pe o perioadă mică de timp, nu îmi permit să încep negocieri ca să mă scot eu bine la final, nu există superfugii de genul asta, mergi la drum cu regizorul și cu povestea lui sau stai acasa și fă-ți tu filmul tău dacă te crezi mai deștept.
Pregătirea pentru un personaj nou
Nu există nici o metodă fixă după care să lucrez, e în funcție de regizor, el propune regulile jocului. Eu mă supun. Sunt o actriță disciplinată la lucru, nu îmi trădez regizorul niciodată.
Ce e un actor bun
Să fii un actor bun pentru mine însemnă să nu fii autosuficient. Să te poți reinventa e cea mai mare calitate a unui actor la orice vârstă.
De ce continui să faci actorie de atâta vreme
Continui să joc pentru că iubesc ceea ce fac și în același timp urăsc ceea ce fac.
Sfaturi pentru actorii la început de drum
Să fie conștienți că există pericolul să se manierizeze și că asta înseamnă moarte pentru un actor.
