Nicoleta Moise este artistă și autoare care trăiește și lucrează în București. Practica ei combină lucrul cu arhivele, video și text, pentru a face vizibile povești mai puțin cunoscute care necesită timp și o muncă atentă, îndelungată. Este fosta co-fondatoare a revistei queer-feministe CUTRA. Scrie ocazional pentru Scena9 și alte publicații internaționale.
"Inspirația nu ține atât de mult de busola locului în care mă aflu. Inspirația se manifestă atunci când iau distanță de familiar. Inspirația apare în timp ce-i observ pe alții sau din conversațiile cu oameni care au sensibilități și moduri diferite de-a percepe lumea. Inspirația apare când leg noi prietenii, dar și povești de dragoste. Inspirația e imaginație. Și dacă viața are mai multă imaginație decât noi, atunci cred că e important să rămânem curioși, indiferent dacă suntem în drum spre Mega sau pe vârful muntelui", spune Nicoleta.
Șona AIR este prima ei rezidență în mediul rural. Program de rezidențe individuale care oferă artiștilor din domenii culturale diverse spațiul, timpul și resursele necesare pentru a-și dezvolta proiectele, Șona AIR are loc bianual în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov). Casa a fost restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția, unde artiștii au libertatea de a explora și de a lucra fără presiunea de producție imediată.
Povestim în continuare cu Nicoleta Moise despre artă, jurnalism, libertate, cenzură, imaginație și inspirație.
Parcursul tău artistic
Sunt artistă și îmi place să scriu. Am un background în matematică și informatică, iar interesul pentru artă a apărut prin fotografie, când eram în liceu. Mă dedic proiectelor care îmbină poveștile personale, trăite pe pielea mea, cu interesul public. În general, ultimul proiect generează următoarea căutare, și poate să treacă mult timp până să se concretizeze ceva. Nu mă grăbesc. Prefer să las ideile să treacă testul timpului.
Lucrez destul de mult cu intuiția și uneori subiectele ajung la mine prin hazard. Apoi apar niște conexiuni combinate cu un exces de entuziasm care-mi dă târcoale până când m-apuc de treabă. Subiectul ales influențează de cele mai multe ori mediul cu care urmează să lucrez. Niciodată invers. Multe dintre proiectele mele au fost determinate de conjuncturi punctuale, în cazul lucrului cu arhivele, sau de prietenii/colaborări semnificative atât cu oameni din lumea artei vizuale, jurnalism sau muzică.
Perspective feminine și feministe
Practica mea artistică are, printre altele, și o componentă feministă, nu feminină. Feminismul are la bază o poziție politică angajată în lupta împotriva patriarhatului și sexismului, iar feminin reprezintă un set de caracteristici definite cultural. Voi face distincția prin a ne imagina că sunt bărbat, iar întrebarea ar fi: Multe dintre lucrările tale se concentrează pe perspective masculine. Ce impact vrei să ai asupra publicului prin aceste lucrări?
Dacă aș fi căutat să am un impact “real” asupra publicului cred că m-aș fi îndreptat spre o altă profesie. Ceea ce caut este să arăt, într-o formă sau alta, lucrurile în care cred cu adevărat, iar dacă asta rezonează cu doi, trei oameni, atunci sunt mulțumită. Felul în care este perceput de către public „rezultatul final” nu mai ține de mine și nici n-ar trebui, oricare ar fi premiza.
Temele urmărite la Șona AIR
Ideea eseului despre rezidențe a apărut din nevoia de a despacheta experiențele ultimilor ani petrecuți prin astfel de locuri. De ce am ales să plec, ce a fost bine și unde m-am împotmolit. Încerc să scriu despre relația cu casele în care am locuit, cuve temporare, unele mai idilice decât altele, despre cum am învățat să mă bucur nu doar când plec, ci și când trebuie să mă-ntorc acasă după lungi perioade de absență. Lucrez la eseu cu gândul că mi-ar fi plăcut să citesc la rândul meu un astfel de material scris de un artist/ă. Ceva care să nu semene cu un ghid de instrucțiuni, ci mai degrabă cu o scrisoare personală presărată cu lucruri pragmatice. După prima lună la Șona AIR, mi-am dat seama că e puțin meta să fac un salt mental în experiențele rezidențelor anterioare în timpul unei alte rezidențe. De ce? Mă simt peste tot și nicăieri, adică nici ancorată în trecut, dar nici 100% aici, la Șona. Sunt curioasă ce-o să iasă până la urmă.
Al doilea proiect este o cercetare care urmărește intersecția dintre artă și jurnalism. Interesul a prins contur în 2020, când am plecat la Paris (într-o rezidență DIY) să lucrez cu arhiva unui proiect sub umbrela UNESCO, Memory of the World (Memoria Lumii). Planul a semi-eșuat, în parte pentru că a coincis cu debutul pandemiei, iar procesul de lucru s-a desfășurat în spatele ecranului. În 2021, proiectul, sub forma unui eseu personal/reportaj, a fost publicat în paginile revistei IDEA, iar ulterior online pe Scena9. După publicare, am fost încurajată să continui să scriu. Practic, Memoria Lumii mi-a deschis o ușă către jurnalism cultural și alta către ideea că uneori poți să descoperi că intenția ta inițială servește altui scop (atunci ascuns).
Prima parte a proiectului la granița dintre artă și jurnalism s-a materializat într-o publicație DIY lansată în cadrul expoziției „Cifrul imensei rumori planetare” la Salonul de proiecte. Publicația conține un reportaj scris în urma vizitei mele la singurul muzeu al presei din România – Muzeul „Sever Bocu”, precum și transcrierea discuției publice împreună cu jurnalista Luiza Vasiliu. În rezidența de la Șona mă gândesc cu ce alte materiale aș putea completa publicația deja existentă.
Credit foto: Vlad Ursulean
Tehnici documentare
Nu explorez o tehnică documentară anume. Ceea ce mă interesează este o zonă hibridă, momentan teoretică, în care cele două practici vin cu skilluri și experiențe de viață diferite. Caut modalități de contaminare reciprocă care pot ajuta ambele părți & publicul și pot contribui la o perspectivă mai complexă asupra realității.
"Diferența fundamentală între jurnalism și artă e că jurnalismul are niște constrângeri legate de fapte, evenimente, trebuie respectate anumite lucruri, iar în artă e o zonă de libertate și de joacă mai mare. Atunci când cele două se întâlnesc e foarte interesant de văzut cât preia arta din rigorile de cercetare sau de raportare la realitate pe care le are jurnalismul. Și cât preia jurnalismul din libertatea asta și cum face să nu intre în conflict cu lucrurile de care trebuie să se țină și care îl obligă totuși să vorbească despre factualite în primul rând." – extras din discuția cu jurnalista Luiza Vasiliu la Salonul de proiecte, 15 iunie 2022.
Inspirație din tehnicile jurnalistice
Cred că anumite practici artistice pot învăța de la jurnalism un tip de rafinare a modului în care alegi să spui o poveste, la ce anume să fii mai atent/ă sau cum să-ți structurezi mai bine informațiile. Întotdeauna un jurnalist/ă o să fie atent/ă la lucrurile care ție ca artist/ă îți scapă din vedere, și invers. Ca artiste/artiști, asta încercăm să facem până la urmă, să comunicăm ceva, oricare ar fi formatul.
Din experiența mea (limitată) pe teren, am învățat că poți aduna suficient material pentru un reportaj bun și în 3-4 zile. Că nu trebuie să pleci jumătate de an ca să scoți ceva la capăt, cum eram obișnuită din rezidențe. În cazul meu, mai mult decât o tehnică concretă, întâlnirea cu jurnalismul a fost revelatoare în sensul c-a schimbat într-un mod iremediabil felul în care mă uitam la lume și cum mă raportam la timp.
Libertatea presei și siguranța jurnaliștilor sunt subiecte sensibile. Cum influențează acestea arta contemporană?
Întrebarea mă duce cu gândul la Archive of Silence - o inițiativă colectivă care documentează evenimentele culturale din Germania, care au fost anulate sau amânate pentru că artistele/artiștii au vorbit despre genocidul din Gaza. Pe 17 noiembrie 2024, lista de cazuri a ajuns la numărul 192.
Cu cât cenzura se răspândește mai mult, cu atât felia libertății de exprimare se subțiază, iar jurnalismul și arta sunt decimate în fața unor provocări comune.
Influența rezidențelor artistice
Rezidențele au fost o influență în măsura în care mi s-a oferit timp, spațiu și sprijin financiar pentru a finaliza proiecte în curs de desfășurare, a produce lucrări noi sau pentru a gravita în jurul unui subiect fără presiunea de a concretiza ceva.
Când am început să lucrez la eseul despre rezidențe, am făcut un calcul și-am realizat că între 2015 - 2023, am fost plecată 24 de luni. E mult, e puțin, nu știu. Cert este c-am luat-o de la capăt de multe ori și de fiecare dată m-am întors acasă alt om. Am călătorit în locuri care m-au marcat profund. Locuri și alianțe cu oameni care au pus o cărămidă solidă la ceea ce sunt astăzi. Fiecare rezidență marchează o nouă etapă, atât profesională, cât și personală, și vine cu provocări pe care nu le poți anticipa. Trebuie să fii flexibil/ă la schimbare. Altfel, cred că e mai bine să rămâi acasă.
Atmosfera din Șona
Atmosfera e calmă, dar și apăsătoare uneori. După primele zile am simțit o (binevenită) dezrădăcinare de agitația orașului care-a fost înlocuită de zgomotul propriilor gânduri. Unele constructive, altele mai puțin.
Inspirația nu ține atât de mult de busola locului în care mă aflu. Inspirația se manifestă atunci când iau distanță de familiar. Inspirația apare în timp ce-i observ pe alții sau din conversațiile cu oameni care au sensibilități și moduri diferite de-a percepe lumea. Inspirația apare când leg noi prietenii, dar și povești de dragoste. Inspirația e imaginație. Și dacă viața are mai multă imaginație decât noi, atunci cred că e important să rămânem curioși, indiferent dacă suntem în drum spre Mega sau pe vârful muntelui.
Sfaturi pentru a profita la maximum de experiența rezidenței
Ideea de „a profita la maxim” vine la pachet cu o presiune inutilă, mai ales dacă nu te prinde într-un moment bun al vieții. Artistelor/artiștilor le-aș spune să nu plece la drum cu așteptări, să se bucure de acest timp dăruit așa cum știu ele/ei mai bine, pentru că o rezidență (mai ales cele pe termen lung) sunt despre cum îmbraci schimbarea atunci când apare imprevizibilul, și nu neapărat despre ce ți-ai propus să faci la fața locului. Cred că rezidențele pot fi niște experiențe transformatoare în măsura în care ești dispus/ă să trăiești, pe alocuri, o viață fragmentată.
