- Deși rata de penetrare a pieței în Europa nu este la fel de mare ca în Statele Unite, Europa este în prezent piața cu cea mai rapidă creștere pentru CTV. Ca urmare a acestei evoluții, cheltuielile globale cu publicitatea CTV vor crește cu 12% în 2024, potrivit estimărilor Interactive Advertising Bureau Europe (IAB).
- 95% din populația Europei Centrale și de Est consumă TV și video OTT (over-the-top video - serviciu de distribuție digitală a conținutului video, sinonim cu platformele de streaming video) și diverse studii arată că peste 80% dintre gospodăriile cu Smart TV preferă video OTT în detrimentul televiziunii liniare (televiziunea tradițională).
- Pentru a valorifica pe deplin această creștere, specialiștii în marketing vor trebui să adopte o strategie omnichannel. Prin combinarea CTV cu alte canale de comunicare, brandurile pot transmite un mesaj consecvent și pot ajunge la consumatori prin mai multe puncte de contact.
CTV este aici și va rămâne. România într-un context global
După ani în care a fost considerată doar o "tendință", schimbarea comportamentelor (de vizionare) și progresele tehnologice confirmă că televizoarele inteligente sunt acum o prezență puternică în casele permanent conectate ale oamenilor. Deși la început cea mai mare creștere a venit de la publicul mai tânăr, astăzi există o creștere în toate grupele de vârstă și categoriile demografice. Unele țări avansează mai repede decât altele din diverse motive, dar o tendință se observă pe toate piețele: o creștere constantă și mai multe oportunități pentru advertiseri.
Consumatorii se uită mai puțin la televizor în timpul orelor obișnuite de difuzare și preferă mai degrabă să aleagă ce conținut să urmărească și când. Într-un sondaj global, 86% dintre respondenți au declarat că preferă CTV în detrimentul televiziunii liniare. Peste 50% dintre aceștia sunt din generația Z și Millennials. Dintre acești consumatori CTV - un public predominant mai tânăr și, în general, mai greu de atins - 91% urmăresc si reclamele care apar pe aceste ecrane.
64% dintre utilizatorii români de internet dețin Smart TV-uri, iar 5 din 10 sunt consumatori de video OTT. Conform datelor Teads, românii dețin 1.4 mil device-uri LG, 190.000 dețin device-uri operate de Vidaa și 124.000, device-uri operate de Whale OS. 50,3% dintre deținătorii de Smart TV-uri LG sunt bărbați și 49,7% sunt femei, din toate categoriile de vârstă și venituri. 27% dintre aceștia au 45-54 de ani, 23% - 35-44, 19% - 25-34, 18% - 55-64 și 14% au 16-24 de ani. 34% dintre aceștia au un venit mare, 30% - un venit mediu și 26% - un venit mic, conform datelor LG.
CTV versus televiziunea tradițională
Unul dintre cele mai mari avantaje ale CTV este capacitatea de a ajunge la un public larg cu precizia publicității digitale. Brandurile pot targeta grupuri demografice specifice, interese și comportamente, prin reclame mai relevante și mai eficiente. Acest nivel de targetare este mult mai greu de atins prin publicitatea TV tradițională.
Un alt diferențiator al CTV este capacitatea de a afișa reclame în fomate interactive, care pot varia de la simple call-to-actions la funcții interactive care încurajează spectatorii să afle mai multe despre un produs sau serviciu. Engagementul lor merge dincolo de consumul pasiv de reclame, promovând o conexiune mai profundă cu consumatorul.
Apoi, există avantajul opțunilor de măsurare. Advertiserii pot colecta date detaliate despre performanța reclamelor, inclusiv numărul de vizionări și interacțiuni. Aceste date sunt esențiale pentru optimizarea continuă a campaniilor și obținerea unui ROI mai mare. Având la dispoziție atât informații din campaniile CTV, cât și date de pe alte canale, brandurile pot obține o imagine mult mai clară a performanței lor de marketing și pot fi luate decizii mai strategice.
De ce să alegi, când le poți avea pe toate? CTV în mixul de media
Cu atât de multe avantaje, ar trebui să se renunțe la televiziunea tradițională? Cu siguranță nu. Televiziunea a fost întotdeauna o modalitate incredibil de puternică de a spune o poveste și de a ajunge la un public într-un mediu "relaxat". Cu toate acestea, vedem acum că gama largă de opțiuni disponibile pe CTV fac din acesta un device cu un engagement mai mare decât televizorul tradițional.
Dar de ce să alegi, când le poți avea pe amândouă? CTV nu ar trebui să fie izolat în strategia de comunicare, ci integrat într-o abordare omnichannel mai largă. Integrarea CTV în strategiile omnichannel este încă în stadii incipiente, dar potențialul este enorm. Pe măsură ce tehnologiile continuă să evolueze și consumatorii folosesc din ce în ce mai mult serviciile de streaming, rolul CTV va deveni din ce în ce mai important. Brandurile care investesc devreme în CTV și îl integrează eficient în strategiile lor de marketing vor obține un avantaj competitiv pe o piață din ce în ce mai aglomerată.
Pentru Teads, cheia succesului constă într-o combinație de factori: rata de acoperire (reach), targetare, optimizare creativă adaptată mediului, măsurabilitate și accesibilitate. Combinând CTV cu alte canale digitale, cum ar fi site-urile locale de conținut, rețelele sociale și marketingul mobil, brandurile pot transmite un mesaj consecvent și pot ajunge la consumatori prin mai multe puncte de contact. Această strategie consolidează brandul și crește probabilitatea de conversie.
Teads oferă în portofoliul de servicii și opțiuni de expunere pe CTV, în România și în restul Europei Centrale și de Est, în două variante: ad-uri video instream afișate în aplicații instalate pe CTV (opțiune accesibilă direct prin intermediul Teads Ad Manager) și formate Native CTV afișate pe homescreenurile partenerilor: LG, Philips, Vidaa.
Teads este o platformă media globală și creatorul formatului de publicitate inRead, care se integrează perfect în articole pe cele mai mari site-uri de presă. Cunoscută pentru video, compania s-a extins către display, CTV și campanii de performance. Reunind cele mai mari instituții mass-media locale și internaționale, Teads oferă o acoperire masivă de 1,9 miliarde de utilizatori de internet în fiecare lună, acoperind 9 din 10 utilizatori de internet.
Platforma sa end-to-end combină tehnologia, creativitatea și media pentru a oferi brandurilor publicitate mai eficientă, soluții mai bune de monetizare pentru editori și experiențe mai bune pentru consumatori. Teads își extinde expertiza și în televiziunea conectată (CTV), oferind o integrare perfectă a soluțiilor sale inovatoare de publicitate într-o strategie omnichannel.
Entitatea sa creativă, Teads Studio, reunește150 de designeri dedicați adaptării și optimizării formatelor de publicitate ale agențiilor de publicitate. Toate capabilitățile Teads, inclusiv soluțiile sale cookieless, sunt integrate în interfața sa Teads Ad Manager, permițând campaniilor să fie configurate și operate cu o simplitate extremă, oferind în același timp acces prioritar la cele mai mari site-uri de presă și performanțe fără precedent.
Teads are peste 1.200 de angajați în 32 de țări de pe toate continentele.