Contează felul în care vorbim. Mai ales în politică. Îți arată imaginea pe care o ai despre partenerul de dialog, crede Codruța Simina, Jurnalist Misreport/Public Record. Anul acesta, în România, limbajul politic ne-a arătat urlete, frică, ură, lipsă de coerență sau de subtilitate. Iar acum trebuie să ne facem loc cu mintea prin acest coșmar și să votăm. Ceva. Să distilăm imaginile suprapuse și să căutăm urmele unei minime coerențe care să ne conducă la urme.
"Niciunul din candidați nu vorbește despre un viitor palpabil în limitele atribuțiilor pe care le are un președinte. E plin internetul de videouri cu candidații care salvează sinistrați, pupă căței și cruci, se distrează pe la festivaluri de muzică electronică, de parcă n-au mai văzut bere scumpă, vizitează fabrici și uzine și transmit mesaje goale", spune Codruța.
Povestim cu Codruța Simina în continuare despre cum a evoluat politica românească, campania din 2024, construcțiile de imagine, realitatea din spatele lor și ce contează pentru ea cel mai mult când votează.
*Codruța ne-a răspuns înainte de anunțul lui Ludovic Orban, de aseară, că se retrage din cursa prezidențială și o susține pe Elena Lasconi.
Ce te enerveaza cel mai tare la campania de până acum
O să sune a first world problem, dar cel mai tare mă enervează limba pe care o vorbesc candidații. Felul în care alegi să te exprimi, că am început să obosesc de cuvântul “comunici”, spune ceva despre tine, dar mai spune ceva și despre felul în care îți închipui partenerul de dialog, cum îl valorizezi, cât respect ai pentru el.
Or, noi avem în momentul ăsta câțiva candidați care urlă și latră către publicul lor, iar asta mi se pare ceva rău, și mă refer la răul ăla care îți ridică pielea pe tine după ce te trezești dintr-un coșmar. Adică, înseamnă că astea sunt emoțiile cu care vrei să “lucrezi” cu publicul tău: frica, resentimentul, ura. E ca o formă de magie neagră.
Mai avem vreo doi candidați care nu sunt capabili să articuleze mai mult de propoziții simple - și nu e vorba de a te exprima într-un limbaj accesibil - pur și simplu nu cunosc cuvinte, nu înțeleg slove, vorba unui prieten. Asta mi se pare iar îngrijorător. Cum o să poți tu să înțelegi subtilități de politică externă, de pildă, când nu ești capabil să înțelegi o întrebare simplă și să răspunzi la ea adecvat?
Președintele conduce ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Încearcă să faci exercițiul ăsta, să-ți închipui fiecare candidat în postura de a conduce o ședință CSAT, să zicem, în condițiile unei amenințări iminente, care înseamnă costuri în vieți umane. În care din ei ai avea încredere că vor decide cum e mai bine pentru tine și viața copilului tău?
Ce îți place
Glumele pe care le generează prestația candidaților.
Ce ți-a atras atenția, la nivel de mesaje & imagine politică
* Că niciunul din candidați nu vorbește despre un viitor palpabil în limitele atribuțiilor pe care le are un președinte. E plin internetul de videouri cu candidații care salvează sinistrați, pupă căței și cruci, se distrează pe la festivaluri de muzică electronică, de parcă n-au mai văzut bere scumpă, vizitează fabrici și uzine și transmit mesaje goale. “Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.”, spune o parte din Articolul 80 din Constituția României.
Cum se împacă imaginile astea două?
* Că nu avem niciun candidat luminos.
* Că nu există niciun candidat cu simțul umorului și puțină autoironie - cu excepția lui Ludovic Orban, cred.
* Că în ultimii ani s-a produs o deteriorare teribilă e discursului public despre valori, și acești candidați sunt ca un fel de turnesol pentru asta.
Campania din 2024 față de cele din alți ani
După mine, campania din 2024 e definită de capacitatea intelectuală și politică redusă a majorității candidaților, dublată de lipsă de experiență. Lucrez în presă din 2004 sau 2005, niciodată nu am avut o garnitură atât de slabă de vârfuri. Și aici nu mai vorbim de lipsă de modele sau valori morale - vorbim de faptul că unii dintre candidați par să nu fie capabili să facă calcule simple, gen 9X8 sau să înțeleagă un text pe care îl citesc.
În plus, nivelul de cunoaștere și discurs față de politica internațională e ceva ce mă sperie.
Am mai remarcat că de pe agenda media lipsește o dezbatere coerentă față de rolul președintelui raportat la realitatea din 2024. O să revin la ce spuneam mai sus: preşedintele României este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Nu are rost să adaug că nu vorbim deloc despre asta, în condițiile în care avem un război la graniță și perspective destul de sumbre apropo de finalizarea lui.
Avem puterea în ascensiune a rețelelor sociale, adică o descentralizare a discursului despre realitate, a mișcărilor extremiste, avem falii sociale în ceea ce privește percepția față de știință, față de valorile pe care am construit societatea până acum.
Ce vreau să spun: nu doar candidații evită să se raporteze la acest context, ci și media care îi chestionează. Jurnalismul a încetat să pună întrebările sensibile :)
Arhetipuri
Nu aș folosi termenii de arhetipuri sau tipologii, ci aș descrie mai degrabă candidaturile ca pe niște construcții fragile, realizate cu mult efort. Consilierii de imagine au avut o misiune extrem de dificilă, și sper că au cerut bonusuri substanțiale, având în vedere provocările cu care s-au confruntat.
Imaginile create de echipele candidaților sunt, în general, destul de confuze. Ciucă a fost prezentat drept un soldat-intelectual care scrie cărți, când el pare să aibă dificultăți în a scrie un text de clasa a patra după dictare, un năuc peste care s-a prăvălit o lume pe care n-o înțelege și care peste 30 de ani le va explica partenerilor de table din parc cum era să devină președintele României, iar aceștia își vor aruncă priviri complice.
Apoi, avem cazul lui Mircea Geoană, care ridică întrebări chiar și în rândul celor mai naivi dintre români: cum a ajuns el să conducă NATO? Poți să te întrebi pe bună dreptate ce Dumnezeu i-or fi dat de făcut ca să-l țină ocupat cu anii, probabil îndosaria acte. Asta l-a ținut suficient de ocupat ca să nu afle că șeful lui de campanie făcea afaceri cu un propagandist rus sau a făcut o vizită „privată” la Moscova. Privată a fost și vizita pe care i-a făcut-o în 2009 lui Sorin Ovidiu Vântu – cu rezultatele cunoscute.
Doamna Lasconi, cea care se mișcă precum Joker într-un clip viralizat pe rețelele de socializare, reușește performanța de a se situa în filmul greșit la fiecare intervenție. Dumneaei “simte” că va veni pacea la anul pentru Ucraina, felicită Turcia pentru Convenția de la Istanbul și alte ghidușii care sparie gândul. Mă irită în mod special momentele astea, în care vorbește de parcă a fost atinsă de revelație. Mă tem de tipul acesta de non-argument.
Dintre toți, Ciolacu pare cel mai benign. Accentul cade pe „pare”, pentru că nu e benign defel - și o să vedem asta la anul, când va trebui să simțim pe pielea noastră deficitul bugetar creat de Guvernul Ciolacu anul ăsta. Dar măcar e în stare de o discuție compusă din propoziții și fraze duse până la capăt. Oricum, la Marcel Ciolacu, miza e să ne arate că e un om simplu, din popor, dovada că, așa cum există Visul American, există și Visul Românesc. Din câte am văzut, chiar există, dar condiția e să fii nepotul domnului Ciolacu.
Dintre toți, mă încearcă un fel de sentiment de milă pentru George Simion, ca personaj politic. Pare o păpușică legată cu sfori într-un voo-doo dubios - e profilat drept candidatul anti-sistem, dar nu veți găsi în discursul lui problemele sistemice reale, cât un fel de bullying față de putere. Și nu mai are de unde să își crească electoratul, din care au mușcat alți candidați. Dimineață citeam că a anunțat, în plină campanie, că mai așteaptă un bebeluș. Pe pagina lui de Facebook a făcut poll, dacă să adopte o pisicuță tărcată sau una neagră. Anti-sistem până la capăt!
I-aș mai remarca aici pe Ludovic Orban și Ana Birchall.
Că tot am vorbit mai sus de Convenția de la Istanbul - este tratatul internațional cel mai cuprinzător care vizează prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. Ana Birchall a avut un rol esențial în ratificarea acesteia de către România - mi se pare un merit peste care nu poți trece foarte ușor. Remarc totuși lipsa de colaborare și parteneriat din jurul ei și un tip de discurs foarte orientat către sine. Nu e clar ce poveste spune Ana Birchall, sau dacă spune vreuna.
Orban pare dureros de autentic, pentru că la fiecare apariție online reușește să lase senzația aia de “cringe”. Probabil că un consilier de campanie contemporan cu realitatea i-ar spune să nu spargă baloane cu acul și să stea cu capul în jos prin video-uri. Nu mai zic de balade la chitară. Pe de altă parte, e singurul candidat ale cărui mesaje politice par să transmită că omul din spatele lor înțelege problemele politice. Am un soi de simpatie pentru el, dacă mă gândesc că a supraviețuit politic ultimilor 20 de ani - a fost singurul liberal care s-a opus sistemic alianțelor cu PSD, și în momentul Ponta și în momentul “rotativa” - al doilea refuz l-a costat, probabil, candidatura la președinție din partea PNL. A supraviețuit și scandalurilor de corupție și mandatului de premier în timpul pandemiei. E totuși remarcabil :)
Relația dintre imagine, realitate, doctrină politică
Nu prea văd o relație. Imaginea e tot. Dar aici ne-am sincronizat în sfârșit cu marea familie politică mondială. Doctrina politică e ceva ce-a rămas să fie studiat prin universități. Realitatea le rămâne filosofilor. Welcome to this brave new world :)
Dacă această campanie ar avea un titlu de carte
Popa de inimă neagră. Studiați semnele, prieteni!
De ce ții tu cont când votezi
De o anume coerență între imaginea publică, mesajul politic și istoria candidatului.
Să existe coerența asta.
