A fost bogăție de spectacole de teatru pentru toate gusturile, montate după texte clasice sau contemporane, dezbateri culturale, expoziții, lansări de carte, ateliere și module dedicate unor artiști consacrați. S-a încheiat recent cea de-a 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru și, totodată, al treilea an în care Festivalul nu a mai fost doar o scenă pentru etalarea producțiilor teatrale românești, ci un spațiu de dialog și educare.
În primele ore de la punerea în vânzare a biletelor, se epuizaseră aproape toate locurile la spectacolele de teatru programate în FNT 2024, poate și pentru că, în prezent, teatrul românesc este pe un loc fruntaș în preferințele consumatorilor de artă din București.
Tema aleasă anul acesta de curatorii Festivalului Național de Teatru a fost „Dramaturgiile posibilului”. Prin programul curatoriat, Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu și-au dorit să accentueze formule și conținuturi dramatice variate, în ton cu diversificarea din ultimii ani atât a vocilor dramaturgice, cât și a publicurilor.
"Un festival național nu poate ignora conținuturi diverse și abordări spectaculare variate care să acopere nevoi diferite și să țină cont că publicurile sunt în continuă transformare. Un festival național este un spațiu al educării continue și al fluidității formulelor de lucru", spun ei.
Vorbim cu echipa de curatori ai Festivalului Național de Teatru despre cea mai recentă ediție și despre schimbările din plan teatral generate de contextele socio-politice prin care trecem.
Punctul de pornire în construirea ediției cu numărul 34 a Festivalului Național de Teatru
Poate părea paradoxal, însă punctul de pornire al ediției cu nr.34 se află în edițiile nr.32 și 33, cele în care am anunțat și am aplicat o modificare substanțială în modul de a gândi acest Festival. Concret, am evitat a mai vedea în FNT strict un context de etalare a teatrului românesc în superlativele sale, preferând construcția curatorială a unui concept direct legat de ceea ce am simțit noi că reprezintă pulsațiile prezentului.
Dacă în 2022, așadar în imediată post-pandemie, am abordat o temă a esteticilor hibride și a fluidizării granițelor între arte, în 2023 am subliniat necesitatea laboratorului, a experimentării și cercetării artistice, nu doar în mediile oficiale de cercetare ale universitară, ci în chiar intimitatea procesului de creație. În fine, pentru anul 2024 am decis să implicăm în concept doi termeni pe care i-am considerat relevanți atât pentru tendințele teatrului românesc actual, cât și pentru vibrațiile lăuntrice ale societății în care trăim.
Pe de o parte, este la îndemâna oricărui iubitor de teatru să constate că se întâmplă ceva important în planul dramaturgiei noastre, o revigorare structurală și tematică semnificativă, cu o repoziționare fermă a dramaturgului/ dramaturgei în interiorul echipei de creație și cu o serie de reușite majore ce anunță o evoluție pe termen lung în această direcție. Pe de altă parte, categoria „posibilului”, cu o carieră filosofică remarcabilă, ni s-a părut că descrie foarte pertinent atât tentațiile de explorare ale unor noi orizonturi artistice, cât și un anume provizorat pe care îl resimțim cu toții în viețile noastre. A opera cu posibilul înseamnă a te plasa într-un discurs optimist, precum cel conținut în formula exclamativă „Totul este posibil!”, însă și într-o zonă de precauție, ca în formule reflexive precum „Orice este posibil...”. Dintr-un astfel de raționament s-a născut tema ediției din 2024, „dramaturgiile posibilului”.
Analiza post-festival
Cuantificarea efectelor unui Festival curatoriat, așadar nu bazat doar pe selecție, e mai dificilă pentru că ea nu ține cont doar de entuziasmul „la cald” al unor reacții, ci vizează modificări mult mai subtile pe care, în timp, un concept reușit le poate genera în peisagistica în care acționează.
Putem nota doar, în acest moment, o formă de solidaritate în breaslă legată de propunerea „dramaturgiilor posibilului”, semn evident că, într-adevăr, pentru cei mai mulți dintre oamenii de teatru din România dramaturgia este „personajul” cheie al momentului. În plus, ne place să credem că și spectatorii obișnuiți de teatru devin tot mai conștienți de importanța în creștere a dramaturgului în procesul de creație și tot mai dispuși să îi acorde atenția cuvenită. Suntem convinși că nu e departe momentul în care publicul va veni la spectacole nu doar pentru un anume regizor, sau pentru un anume actor, ci și pentru un anume dramaturg sau pentru o anume dramaturgie. Dacă nu cumva acest moment a și sosit deja.
Credit foto: Mihaela Marin
Criteriile pe baza cărora ați ales spectacolele prezentate în acest an
Așa cum am precizat și în comunicările publice de până acum, criteriile majore ce ne-au ghidat au fost următoarele: dramaturgia ca element decisiv al spectacolului, capacitatea spectacolului de a structura o estetică atent definită, principiul reprezentativității (nu decisiv, însă un reper important), geografiile de creație (cu o atentă observare a diferențelor și intersecțiilor regionale din teatrul românesc), deschiderea către interdisciplinaritate, coeziunea echipelor de creație, dar și ceea ce noi am numit ca „al patrulea curator”, publicul și așteptările lui. Toate aceste criterii s-au impus oarecum de la sine, ca elemente firești rezultate din analizele noastre întreprinse în edițiile anterioare, dar și din reflecțiile asupra dinamicilor curente ale teatrului nostru.
Credit foto: Adi Bulboaca, Mihaela Marin
Curatorierea programului pentru ediția din 2024 a FNT
Ne-am dorit ca spectacolele selectate, atât din România, cât și din străinătate, să decurgă organic din conceptul și din tema propusă. Dramaturgiile posibilului imprimă, în viziunea noastră, un accent mai mult decât necesar pe care am ales să îl punem pe o viziune transformatoare pe care credem că teritoriile dramaturgice o pot structura în artele performative actuale. Dramaturgiile posibilului deschid un cadru de reflecție asupra unor practici prezente – nu doar la nivel de text – dar și asupra unor practici care au potențial de regândire a mizelor spectacolului actual.
Am ales spectacole ale unor colective care lucrează mai puțin cu texte predefinite, cât cu diferite asamblaje dramaturgice, în care dramaturgia sonoră și coregrafică are un impact la nivelul propunerii spectaculare. She She Pop și Dead Centre sunt colective interesate de teatrul realităților imediate, de documentarea poveștilor personale, de raportări intergeneraționale la subiecte acute. Dramaturgiile pe care le propun au o flexibilitate narativă, dublată de un concept în jurul căruia își creează lumile spectaculare.
De asemenea, ce ne-a preocupat în structurarea selecției internaționale, a fost să găsim corespondențe de conținut între spectacole. De exemplu, spectacolul scris și regizat de Gianina Cărbunariu - Poveștile bunicilor șoptite fiicelor de către mame – se înrudește la nivel de explorare a unor legături de familie, privite din perspectiva femeilor, cu spectacolul Mémé – un solo performance creat de Sarah Vanhee. Acest tip de corespondențe ne ajută să înțelegem în profunzime felul în care se corelează interese și preocupări comune.
Credit foto: Maria Gindac, Maria Stefanescu, Adi Bulboaca, Andrei Gindac
Noutățile de anul acesta
În linii generale, gândit oarecum compact pentru mandatul nostru de trei ani, am evitat să aducem modificări substanțiale de structură, tocmai pentru a nu bulversa publicul și a nu submina coerența propriului nostru proiect. Au fost păstrate secțiuni ce s-au bucurat de mare succes, precum FNT Educațional, secțiunea dedicată spectacolelor lectură, dezbaterile (care, anul acesta, au stârnit un interes impresionant), maratonul cărților de teatru și așa mai departe. În plus, un accent suplimentar a fost pus la această ediție pe spațiile independente și pe plusul de vizibilitate pe care am încercat să li-l oferim.
Cristalizarea unor echipe de creație care să genereze construcții spectaculare în chiar perioada de derulare a Festivalului ni s-a părut la fel de importantă pentru că, printre altele, subliniază și ideea noastră de bază: un Festival nu doar expune creație, ci și generează creație. Alte două evenimente majore au punctat vârste rotunde, de viață și de creație, ale unor artiști români remarcabili: Miriam Răducanu și Silviu Purcărete. Ca și în anii precedenți, FNT și-a propus să se deschidă spre parteneriate fertile, precum cel cu Bienala de Scenografie a colegilor de la OISTAT (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru) sau cu propunerile atât de atractive ale partenerilor noștri din Forumul Cultural Austriac. Și lista de exemple poate continua.
Credit foto: Andrei Gindac
Cu ce v-ați dorit să plece publicul venit la FNT anul acesta
În primul rând, cu o viziune mai amplă a ceea ce înseamnă astăzi un festival de arte perfomative. FNT-ul este un eveniment cu o istorie importantă, care are deja un capital simbolic bine definit. Faptul că publicurile bucureștene pot vedea, timp de 10 zile, spectacole din țară într-un format coagulant, reprezintă o formă de conectare vibrantă la fenomenul teatral. Acest pilon de acoperire națională este o miză de forță a festivalului.
Pentru noi a fost important să extindem acest pilon și să gândim rețelar festivalul, să construim mai mulți poli de interes, mai multe brațe interferente. Am propus, în ansamblul ideilor care ne-au ghidat, un concept curatorial, pentru că ni se pare că ce am făcut de fapt a fost să structurăm o viziune de orizontalizare a unor direcții complementare. De exemplu, existența unui context educațional ni s-a părut vitală în raport cu publicurile de azi și de mâine. De asemenea, articularea unui modul de spectacole lectură pe texte care pun probleme puternice a devenit pentru noi o constantă. Ideea unui festival axat pe module ne-a fost principal punct de interes.
Am vrut să transmitem o viziune integratoare asupra unui festival național care astăzi, în viziunea noastră, nu mai poate fi doar un context selectiv de prezentare a unor producții, ci o platformă de idei care uneori pot deveni incomode, provocatoare în raport cu tot ce ne-am obișnuit. De asemenea, un festival național nu poate ignora conținuturi diverse și abordări spectaculare variate care să acopere nevoi diferite și să țină cont că publicurile sunt în continuă transformare. Un festival național este un spațiu al educării continue și al fluidității formulelor de lucru, în care cercetarea, experimentul trebuie să își găsească un loc.
Credit foto: Maria Stefanescu
O privire peste teatrul românesc de acum
Vorbim de un peisaj teatral care se redefinește într-un ritm care se sustrage intențiilor superficiale de ierarhizare. De aceea actul în sine de a curatoria un asemenea festival nu înseamnă a muzeifica un fenomen teatral, ci de a surprinde mutațiile, inovațiile, dar și raportul viu cu trecutul și cu tradiția teatrală. E clar că trecem printr-un moment de transformare, dar e prea devreme să tragem concluzii uniforme, în condițiile în care vorbim de multiple fețe ale teatrului românesc. Om vedea peste niște ani încotro ne îndreptăm.
Relația teatrului cu noile tehnologii
Este evident că și pandemia a influențat, chiar și prin constrângeri, felul în care unii regizori și-au regândit discursul estetic. În același timp noi am avut în FNT și spectacole maximaliste, dar și minimimaliste – în raport cu tehnologia. Și mai e ceva: poate că după o pandemie care ne-a ținut lipiți de ecrane, întoarcerea spre forme teatrale cât mai vii și mai intense să fie una râvnită atât de artiști, cât și de public.
Credit foto: Florin Biolan
Schimbarea teatrului românesc, odată cu toate contextele socio-politice traversate în ultimii ani
Evident că schimbările pe plan teatral sunt influențate și de transformările socio-politice. Și asta nu se întâmplă de azi, de ieri. Tocmai de aceea trebuie să fim cu ochii deschiși și cât mai receptivi la vibrația momentului. În argumentul pe care l-am scris toți trei pentru FNT 2024 vorbeam pe larg despre „dramaturgiile posibilului” și, printre altele, spuneam următorul lucru:
„Ne-a interesat să subliniem o varietate de formule și conținuturi dramaturgice, de raportări la teme actuale acute, de reconfigurări ale unor texte canonice, explorate din perspective atipice. Considerăm că teatrul românesc este într-un moment în care vocile dramaturgice se diversifică din ce în ce mai mult, rolurile autorilor și autoarelor în echipele de creație merită analizate și susținute programatic, cadrele de vizibilitate a dramaturgiei locale devin tot mai numeroase.”
Un astfel de argument n-ar fi stat în picioare în urmă cu 15-20 de ani. Evident, exista și pe atunci o efervescență în jurul dramaturgiei, dar fenomenul era unul ceva mai fărâmițat și mai puțin vizibil în teatrele de stat.
Acum, însă, vedem cum se conturează direcții mai clare și mai dinamice, vedem regizori din generații diferite care au colaborări constante cu anumiți dramaturgi, vedem regizori care scriu & montează propriile texte, vedem un mai mare interes pentru dramatizări din literatura română contemporană (vezi Radu Afrim), vedem reinterpretări ale unor texte clasice gândite împreună cu dramaturgi contemporani. În al doilea rând, observăm cum însăși ideea de dramaturgie capătă noi valențe, fie că vorbim de dramaturgie în sensul ei clasic sau de dramaturgii vizuale, sonore, multimedia ș.a.
Asistăm, așadar, la un fenomen teatral care presupune și o regândire a proceselor de lucru, în cadrul cărora se pune mai mult preț pe ideea de efort colaborativ pe orizontală. Astfel dramaturgii pot să ia parte în elaborarea unui concept de spectacol și chiar în definirea unor noi estetici & direcții. Și se mai întâmplă ceva important în siajul acestor transformări: teatrul însuși devine mai receptiv la ideea de interdisciplinaritate. Principiu despre care am scris în același argument pentru FNT 2024:
„Când vorbim de dramaturgii ale posibilului, avem în vedere și acele spectacole/ creatori și creatoare care deschid și întrețin un dialog cu ideea de interdisciplinaritate, fie că vorbim de relația teatrului cu arte vizuale, film, dans, muzică sau, în general, tehnologie. Asta în condițiile în care, decenii la rând, s-a vorbit la noi despre „un teatru cu punțile tăiate”, după cum îl numea Mihail Sebastian, un teatru care se izola în raport cu mutațiile ce aveau loc în alte domenii artistice și cu transformările societății în general.”
