[Obsesii part-time] Mihai Nicolau: Încerc să fiu cel mai bun copywriter dintre toboșari și cel mai bun selector de muzică dintre copywriteri

A încropit mai multe trupe de cartier și a trăit un fel de rock’n’roll life, prin cântări și călătorii. Plictisit de rock, a descoperit muzica electronică, a lăsat bețele de tobe și a pus mâna pe playere. Dar nu vrea să facă din muzică o meserie. A lucrat în radio, a fost CS la un studio de producție timp de 7 ani și acum lucrează în publicitate. Mihai Nicolau, copywriter v8, nu se teme de schimbări. Din contră, motivația lui a fost mereu teama de încremenire. 

"Dacă nu e miză, nu contează. Dacă nu îți e un pic teamă, nu merită. Îi bucur, îi trag cu mine în subsol, îi deprim, îi bucur din nou, îi trimit la pescuit emoții", spune Mihai.

Aici puteți asculta un set proaspăt înregistrat de el. Despre muzică, viața trăită pe drumuri, căutările și descoperirile ultimilor ani, povestește Mihai mai multe în rândurile următoare. 

De ce ai ales publicitatea 

De foame. A venit pandemia, am intrat în șomaj tehnic când făceam matinalul la Tanănana și mândria nu îmi plătește întreținerea. Mi-a recomandat cineva să merg într-o agenție să fiu copywriter pentru că “I have a way with words, and I might be good at it”. Am refuzat politicos. După câteva luni de fasting nedorit, am zis că asta e. Am aplicat, am luat.

Pasiunea pentru muzică

Tata a fost muzician, iar casa era plină ochi de CDuri, casete, vinyluri. În plus, îmi doream să fac tot ce făcea el: muzică, scris, radio. Momentul in care am realizat că vreau să bat toba a fost când făceam air drumming pe live-ul piesei Moby Dick de la Led Zeppelin de pe albumul The Song Remains The Same (1976). Aveam undeva în jur de 10 ani. Mi se părea incredibil cum putea să bată 12:47 fără să obosească, eu fiind leșinat doar prefăcându-mă că bat la ele.

Ce a urmat 

Am început să încropesc tot felul de trupe de cartier cu alți habarniști ca mine. Apoi au urmat alte trupe, cântari prin țară și afară, la Exit Festival, turneu prin Grecia de 3 săptămâni. Trăiam ce visam. Cântam și călătoream. I was living my kind of rock’n’roll life. Fără lux și privilegii. Viață traită pe drum, dubă, golăneală, abuzuri. Intervine implacabil uzura, conflictul, murdarul. Si am zis fuck it, I’m out. Ce se intampla în jur nu se mai asorta cu ce îmi doream.

Apoi am pus bazele unei alte trupe, The Sonic Taste, dar care s-a stins și ea dupa câțiva ani, odată cu pandemia. Am bifat ce aveam de bifat, moving on. Truth be told, mă și plictisisem de cântat rock. Doar florile miros la fel toată viața, iar urechile mele au alte gusturi. CE!? O prietenă de familie mi-a dat de ziua mea (cred că făceam 8 ani) un pulover făcut de ea pe care croșetase cuvântul RAP.

Așa că, absolut firesc, peste mulți ani am descoperit muzica electronică. Am lăsat bețele de tobă și am pus mâna pe playere. Sunt puține lucruri care mă bucură atât de tare. Nu mă consider un DJ și probabil nu o să o fac niciodată. Din mai multe motive. Nu îmi plac funcțiile, titulaturile. Asta unu, doi, s-a diluat și bagatelizat foarte tare noțiunea de DJ. E mult prea multă lumină la pupitru, oricine poate să facă asta acum și nu se mai deosebește nimeni de nimeni. Dar diferențierea se face la dorința de a căuta mereu muzică, altcevauri. The digging part. Iei grebla, lopata și sapi după tine prin alții.

Cum ai învățat

Nici la tobe și nici la playere nu m-a învățat nimeni. Când eram mic băteam cu bețele în canapea și în perne, iar când m-am pus la tobe eram deja antrenat. Nu am luat cursuri, a fost pur instinct. Sau ADN. Nici la butoane nu am urmat niște cursuri. Am împrumutat consola cuiva și când mi-a ieșit prima tranziție smooth am simțit o bucurie nouă. În continuare este lucrul care mă fericește cel mai tare.

În ce s-a transformat această pasiune

S-a transformat în și mai multe nopți nedormite. Încerc să asimilez cât mai mult, dar e imposibil. E prea puțin timp și prea multă muzică. Scenele sunt diferite. La concert știi la ce să te aștepți, la o seară de club nu prea. Poți să povestești o cântare, dar nu poți să povestești un party. Și e minunat așa. M-am suit târziu în trenul asta, dar I don’t care. Nu vreau să fac din asta o meserie, o fac pentru mine. Cât timp încă am drive și mă bucură de mă, imma gonna do it. Și este al dracului de mișto să vezi că ești responsabil de starea oamenilor.

Sigur, responsabilitatea asta vine cu o presiune, dar de acolo vine satisfacția. Dacă nu e miză, nu contează. Dacă nu îți e un pic teamă, nu merită. Îi bucur, îi trag cu mine în subsol, îi deprim, îi bucur din nou, îi trimit la pescuit emoții. Scopurile sunt două: make them dance and make them feel. Something. Anything. Vreau să le pun în memorie un semn de carte care să le aducă aminte că a fost “cumva”.

Timp & efort

Dedic cât timp n-am oricum. Cea mai grea parte a fost sa realizez ca nu pot trăi doar din muzică. Am făcut pace cu asta și tot ce pot să fac este să enjoy the f*ck out of it oricând se întâmplă. Cea mai frumoasă parte e să vezi cum dau oamenii Shazam pe ascuns, când vine cineva la tine și spune “great set”, când OG-ii din scenă te aplaudă și când vezi că publicul dansează și sunt bucuroși că banii dați pe toate cele nu au fost dați degeaba.

De ce e nevoie pentru a urma această pasiune

Trebuie să exersezi. E foarte diferit conceptul de bedroom DJ-ing față de un eveniment. You need to master the skills. Recunosc că sunt genul caruia îi place crudul, naturalul și nu se dă în vânt după rigurozitatea unui antrenament, dar mecanismul pe care îl folosesc atunci cand nu am chef sa învârt butoane este să îmi aduc aminte de dățile în care nu am avut deloc motivația să o fac, iar după 15 minute eram cu o stare total schimbată: aruncă-mă la lupi și ți-i fac să se combine cu oile.

Momente în care ai vrut să renunți

Am avut și am făcut-o. Să nu subestimăm bucuria demisiei sau a renunțării la ceva ce nu te mai bucură. Nu mi-a fost niciodată frică de schimbări. Am renunțat la toboșărie și m-am apucat de pus muzică. Am fost CS la un studio de producție/post-producție timp de 7 ani, apoi am fost producător și realizator la radio, acum fac copywriting. Cine știe ce o să fac peste câțiva ani, poate devin coach de bătut câmpii.

Motivația a fost mereu teama de încremenire. Înțeleg perspectiva celor care spun că decât să faci 5 lucruri așa și-așa, mai bine unul făcut excelent. Just, dar oare ne-ar fi plăcut la fel de mult păunii dacă aveau un penaj monocrom? Epustuflantul vine din diversitate. (Aici m-am lăudat că știu cuvinte, na, copywriter) Fă ce iubești cât de bine poți. That’s it. Așa că acum încerc să fiu cel mai bun copywriter dintre toboșari și cel mai bun selector de muzică dintre copywriteri. 

Descoperiri

Că rockerii sunt în mare parte a lor cei mai retrograzi și hateri oameni. Și că o să fac tot ce îmi stă în putință să nu ajung ca ei. Au o mândrie zgomotoasă, un entuziasm nefiresc pentru conflict, două urechi amorțite și picioare înțepenite într-o pereche de bocanci cu miros de vestiar și încăpățânare. Nu mai rezonez deloc cu asta. Încă uimesc lumea care mă știe de când eram “rocer” și vede schimbarea mea ca pe ceva surprinzător. Eu iubesc muzica, bă, nu rocku’. Cât despre reacții, cele ale celor ce contează au fost de apreciere.

Muzica și publicitatea

Glumă incoming: singura asemănare dintre cele un copywriter și un DJ este ca they both do lines. Nu se întâlnesc pe nicăieri și nici nu ar fi de preferat.